Ce (mai) înseamnă a fi român?

   

Bună dimineața, dragi români! Nu, nu este o bună dimineață, de asta e sigur! De ce? Simplu, pentru că, dragi români, atunci când spunem bună dimineața, înseamnă că suntem schimbați, că este o nouă dimineață, că suntem alții, treziți după un somn adânc al rațiunii, că am descălecat într-o altă dimensiune a umanului, un alt mental colectiv, că nația asta reușește să se scuture de toate tarele care-i stau atârnate de umeri. 

   Din păcate, am fost educați să ne urâm și să urâm, norocul nostru totuși fiind simplul fapt că divinitatea nu ne-a înzestrat și cu acea dârzenie mongolă, de exemplu, spre a urî și alte nații la modul cel mai atroce, așa cum multe alte neamuri reușesc să o realizeze cu mult succes. Noi am fost lăsați ”doar” cu o putere uluitoare de a ne urî noi între noi, în interiorul granițelor, asigurându-ne o minunată subdezvoltare foarte dezvoltată. Mai știți Miorița? Da, de ea se zice că are izvoare ancestrale, și da, poate că așa și este! Ce găsim în povestire, desfăcând firul epic de toate alocuțiunile dintre cele mai colorate și mângâietoare, cum că, vezi Doamne, cât suntem de prea plini de ceva...cum să-i spunem... cu iz de Grădină a Maicii Domnului, că Miorița de fapt simbolizează altceva, dăruirea poporului până la sacrificiu, puține tuneluri dacice, inventatori de graiuri și vecini cu Adam și Eva plus alte bla, bla-uri- așadar, în poveste găsim, simplu spus, popular, cam ce vedem chiar și astăzi la acest popor ciudat: ura pe care o manifestă pentru celălalt consătean, fie că-i spunem Nord, Vest, Sus sau Est! Fiecare punct cardinal îi stă în gâtul celuilalt punct cardinal! A, că noi vrem în continuare să ne mângâiem tâmp și să nu recunoaștem, asta-i altceva. Da, așa este, toate națiile au referințele lor față de ură, ura din interiorul propriilor granițe, cum o au, de exemplu, italienii, cu veșnica ”păruială” dintre nord și sud, dar totuși...

 

   Dar totuși, noi avem ceva special. Și asta se vede cel mai clar în rândul românilor din diasporă. Aici vezi cu adevărat cum această nație reușește cu brio să se urască, uneori până la moarte! O mai vezi însă și în media, o vezi în rândurile bisericii, unde fiecare Mitropolie e ”binecuvântată” cu baronul ei local, vedeta de serviciu, aia mai guraliva ca cealaltă. Da, se dă iluzia unei descentralizări, unei așa-zise democrații , cum că fiecare Mitropolie e cumva un Boss în sânul bisericii. Știm bine de lupta ”sfântă” dintre Mitropolia Clujului și cea a Ardealului de pe timpul lui Bartolomeu Anania. Și o mai vezi și în rândul oamenilor de rând, la nivel de plebe. 

   Dar cel mai abitir,  perfect pusă în aplicare a fost ura inoculată de politică, fie că vorbim de fanarioți, comuniști apoi de neocomuniști. Ne putem întreba: de ce lumea nu reacționează? Lumea românească iubește ura, sângele și moartea caprei vecinului. Fatalism? Nu, e un fel de a trăi, un fel moștenit din moși strămoși. Un fel care trebuie totuși curățat, nu?  Da, doar că procesul va fi să fie îndelungat, cu repercusiuni dramatice. De ce spun asta? Pentru că orice facem, orice acțiune pe care o luăm, e deobicei cea mai radicală. Avem o vorbă perfectă pentru asta și anume... "când explodează mămăliga... ".

Ce vedem la tinerii români de azi? Că nu se mai urăsc atât de mult între ei, pentru simplul motiv că nu prea se mai cred...românii Mioriței ci  niște oameni care s-au născut "decât" într-o țară care poartă o anumită denumire și așezare geografică.  

E un paradox! Fiind o nație inteligentă, incredibil de inteligentă, tinerii de azi nu mai dau doi bani pe ideea de naționalism, identitate națională și lacrimi de crocodil vărsate de 1 Decembrie, la o cană cu vin fiert ieftin. Știu cât trebuie să știe, cât să nu moară ”proști” și atât. Foarte mulți se gândesc să emigreze după ce termină, eventual, liceul. Ajuns în diaspora, începi să te scuturi de Mioriță, să te ascunzi cumva de naționalitatea ta, să te crezi un simplu locuitor al Terrei.  Totuși, că deh, asta e viața, mai dai peste ”bătrânii” nației, care îți mai dau și ei, când ți-e lumea mai nasoală, un șut fix în boașe, ca să nu uiți de unde te-ai ițit. Dar, ușor-ușor, ăștia micii, dacă-i întrebi ce părere au despre olteni, de exemplu, mulți vor ridica din umeri: pana mea, cine? Oltenii? 

Mulți nu vor mai avea habar că Craiova e Maxima olteniei. Sau de bănățeni, și etc... 

    În Germania lucrez cu olteni, moldoveni sau bănățeni, ardeleni, indieni, polonezi și alte nații.  

Lucrez cu români, cum îmi place mie să le spun.

 Însă aici am observa acea benefică stare de autocurățare de aceste ”eu sunt din... Tu ești din? Oooo...ce zonă nașpa...” Clasicul apelativ ”bă miticule”, venit cu ”dragoste” frățească din Banat. Sau ”sârma!” venită tot cu ”dragoste” creștinească din Sud și Ardeal pentru ”dragii” de moldoveni. E mult de vorbit pe tema asta, de ce zonele olteniei și moldovei au fost mai mereu salutate cu mulți scuipați. Voi reveni!