Ce mai înseamnă religia astăzi?

Ei bine, da, este o întrebare îndreptățită, mai ales în contextul acestor zile, când vedem diverse biserici cum achiesează la ideea de război și crimă. Vedem și biserici care nu reușesc să-și facă o curățenie instituțională serioasă și sinceră, cu probleme de moralitate și încălcarea propriilor dogme. Și mai observăm cum creștinismul, de exemplu, s-a spart în atât de multe bucățele, continuând să se spargă chiar și în timpurile noastre. Ce înseamnă asta? Că biserica NU este perfectă, așa cum unii reprezentanți încearcă să ne-o demonstreze. Da, știm, biserica este supusă greșelilor umane, dar...

Dar, cu toate astea, ce mai înseamnă azi religia? 

Inevitabil religia este legată de biserică. Doar că, din nefericire, biserica s-a văzut în foarte multe cazuri depășită de situație, poziționându-se prost față de o situație sau- iar treaba asta e cea mai gravă!- îmbrățișând politicul. 

Atunci când banul face ca religia să se rotească, acea religie devine una bolnăvicioasă, mai ales când divinitatea din acea religie e pusă în context după chipul și asemănarea liderului religios. Ori, în multe cazuri, multe biserici efectiv nu mai au vreun fundament divin, ci doar uman, mimând perfid o închipuită credință în ceva din ceruri. Nu, nu biserica este vinovată, așa cum nici un parlament nu este vinovat, făcându-se prostește această generalizare. Nu, ci reprezentanții acestor biserici, reprezentanții unor instituții în general. Cât timp oamenii sunt anihilați de la procesul gândirii, șefii de instituții vor face ce le trece prin minte. Un popor inert mereu v-a naște monștri. 

Dacă observăm cinstit, religia instituționalizată își dă ultimele suflări. Catolicismul răsuflă greoi, ortodoxia se mișcă prin mâlul politicilor zonale, exercițiul critic fiind topit, bisericile neoprotestante sunt într-o luptă continuă numai ele știind cu cine, dar în orice caz nu cu propriile ipocrizii. Cât despre restul religiilor, ele se învârt în aceleași sclavii dogmatice, pe sistemul ”dacă ieși din ce îți prezentăm, vei fi maltratat până la moarte”

Ce urmează religiei instituționalizate? Nu știu, dar cred că este începutul unei forme de spiritual la nivel personal, simplist, dezbrăcat de toate pietroaiele dogmelor. Poate fi și bine, dar și rău, depinzând de locul de unde izvorăște lumina cunoașterii.

 Spiritualitatea cea mai simplă, aceea de a iubi, va fi să fie cea mai profitabilă pentru om. 

Tocmai din acest motiv biserica luptă cu înverșunare asupra acestei concepții spirituale, simplă, de iubire necondiționată, aceasta fiind în contradicție exact cu practica bisericii. Am impresia că programul de muncă de azi al bisericii este acela de a scoate din joben tone de draci și kilograme de satane, oriunde și oricând, plus o apocalipsă la fiecare final de alocuțiune. 

Un exemplu clar îl vedem astăzi în Rusia, unde biserică egal love cu politica.

Bisericile neoprotestante și nu numai, aceste culte SRL, au înțeles bine de unde vine destructurarea bisericilor ”istorice”: mufarea la banul public. Adică un sistem politic finanțează  niște culte...recunoscute. Perfect pentru manipulare, nu? Da, în țări cu o cultură precară, manipularea religioasă se face la cote uimitoare. Încă! Noile culte creștine înțelegând retorica, au mers pe o religie ”curată”, multinațională: dacă suntem buni, rămânem. Cum se merge la spectacol, unde omul  plătește un bilet. Dacă acea instituție scoate producții de calitate, biletele se vor vinde bine. Cam așa se întâmplă în aceste culte, unde clerul este educat să poată avea un discurs public cât mai vibrant, cu 

entertainment, cu psihologie fină și persuasiune, finanțări de la persoane fizice, așadar eliminarea ideii de mufare la banul venit din sfera politicului. Putem să le numim și biserici progresiste. Au câștigat războiul pe acest palier, mai ales că omul are nevoie de o legătură cu Divinitatea, iar un cult ți-o poate aduce mai ușor, fară ca tu să te forțezi, să cauți. Tu doar vino aici, de restul ne ocupăm noi. 

Ce s-ar întâmpla cu bisericile mari dacă ele ar fi decuplate de la banii statului? Se vor prăbuși. Asta ar însemna ca biserica să devină o companie care trebuie să facă profit pentru a exista. Ce se va întâmpla cu miile de biserici existente acum? Vor ajunge exact ca in Vest, să fie închise sau transformate în alte obiective, muzee sau clădiri cu destinații culturale. Rămâi cu cât poți ține, adică atât cât îți dă omul care vrea să-ți calce pragul. Cerere și ofertă. Dai calitate, cum se spune, primești banul! O fi bine? Pe jumătate, pentru că ele nu vor deveni decât niște SRL-uri, ca în cazul cultelor neoprotestante. Rezolvă problema de fond treaba asta? Nu, ci doar o ameliorează puțin. Sau mai mult, depinde de amploarea schimbării. Vom vedea cum acei 80% creștini ortodocși declarați în acte se vor transforma în 5% atunci când trebuie să scoți bani efectiv din buzunar pentru plata clerului. 

Ce ar putea însemna religia, dacă e s-o extragem din celula bisericii de azi? În primul rând, foarte important, libertatea gândirii critice. Asta lipsește astăzi religiei, bisericii și liderilor religioși. Tocmai datorită acestui fapt vedem explozii de lideri spirituali, așa cum a fost Osho sau Sadhguru azi. Ei au mers exact pe ideea de spiritualitate simplă, care să fie înțeleasă de toți, o spiritualitate de corporatiști și progresiști, unde ”de unde ești” nu contează. Cam asta e calea pe care se merge azi. Nu spun că e bună sau rea, ci o cale. O cale care poate fi perfectibilă. Doar că, din nefericire, și în aceste cazuri se poate aluneca spre o formă de instituționalizare, unde liderul devine un fel de Divinitate. Nu închiderea într-o bulă spirituală sau religioasă este soluția, ci acea formă de expandare peste toți, de a fi cu toți, fără  a sta lângă un musulman uitându-te la el cu privirea genului de om care spune ”ce papagal”! Sau când privești un ateu sau oricare alt gen de om fără etichetare. Când poți ridica dimineața privirea la Cer, mulțumind din inimă. Fără cuvinte goale rostite papagalicește, fără trăire. Un mulțumesc spus din inimă poate deveni de-o forță covârșitoare. Nu există un Dumnezeu la fel, pentru că toți cei aproape 8 miliarde oameni au dumnezeii lor, în forma dată de fiecare persoană, de cât poate înțelege un Dumnezeu. 

Dar dacă omul zâmbește celuilalt, Dumnezeul din interior va deveni tot mai purificator, omul devenind el însuși un dumnezeu în carne și oase. Însuși Hristos a spus-o! Dar treaba asta nu o să vedeți spusă des în biserici, pentru că asta presupune o eliberare de tarele unei religii limitative. 

Religia, dacă ar fi să eliberăm de constrângerile unei literaturi teologice extrem de alambicate și perfect îmbârligate, ar arăta așa: a iubi pe fiecare! Atenție: pe fiecare! Dacă o familie și-ar iubi copilul, nu ar educa un monstru, cu N construcții nocive în mentalul pruncului, care, cum e și normal, va fi un matur cu un subconștient poluat, numai bun de trimis în război. Dacă ar fi cu adevărat iubire, nu ar mai avea cine să facă un război. Este utopic? Nu! Cred că este un drum la care tot mai mulți oameni aderă. E adevărat, sunt puțini, dar e greu să ieși de sub pietroaiele unei religii avide de război, care a propovăduit mii de ani pacea și iubirea cu ajutorul războiului și crimei. Nu se poate combina apa cu uleiul, așa cum nu se poate combina războiul cu pacea. 

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare po- runcă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci  cuprind toată Legea şi Prorocii- Matei 22:35-40

Atăt, asta ar trebui să facem. Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți!

Putem face asta? 

Mai există ”un reprezentat a Lui Dumnezeu” în cazul ăsta? Nu! Atunci tu însuți devii un reprezentant a lui Dumnezeu, dar fără să te îmbraci în haine dintre cele mai strălucitoare. Nu, atunci prezența ta se transformă în lumină, chiar îmbrăcat fiind în zdrențe.  

Va urma!