Am ajuns la spital : doriţi un coşciug?

La muncă.  Ce bine sună : la muncă. E o vorba: numai tractoarele muncesc. Să trecem peste. Geoargiu-Băi. O colegă dă să moară. Mi, e rău, au,au!  Ce facem? Evident, 112. Toate bune şi frumoase, o sa trimitem o ambulanţă. Vine ambulanţa. Ea si doar şoferul. Un medic ceva? Nu avem!răspunde încurcat şoferul. Ok, aia e, hai la drum. Ambulanta mai puţin si se dezmembra. Aia e.  In timp ce soferul făcea drifturi, îi cade pe cap colegei mele trusa de prim ajutor, adica o geanta imensă. Poc!  Am crezut ca, i face omletă capul.  Nu era omleta, erau doar niste ochi.  Ochii ei ieşiţi din orbite. Te doare? Nu, mor de placere,veni răspunsul.  Atunci e bine. După un drum prin deşertul Sahara, ajungem la spitalul Orăştie.  La urgenţe.  Impropriu spus urgente. O cameră insalubra,cateva paturi antice (cred ca le luase de la Sarmizegetusa. Decebal dormise pe ele), o tanti care nu prea ştia de ce se află acolo. Am ajuns!ne spune soferul. Doamne ajută.  O car pe colega, pt ca ceream prea mult un căruţ. Ajungem la urgente. Sunaţi!  Sun.  Nimic.  Sun din nou. Mormânt.  Ăsta sigur e spital? După câteva rateuri, raspunde cineva la interfon: mda!...veni raspunsul. O urgenţă, zic eu.  In ce problemă? Aici m am blocat. Deschide-ţi, va rog, si vă veţi lămuri. Imediat, zise acea tanti.  Acel imediat, e acel timp care nu are sfârşit. poate dura oricât. După un imediat aproximativ, apare tanti. Spuneţi!  Colega mea se simte rău. Ce are? Păi nu știu, de asta am venit aici. Poate e răcită. Dacă e caz grav, mergeţi la Deva. Păi nu vreţi sa vedeti daca e un caz grav? Mă rog, poftiţi!  O pune pe pat, o intreaba daca nu e gravidă, ce simte. Mda...spune tanti. Are cu stomacul. A mâncat ceva. Maine o sa fie bine.  Îi fac un calmant. Îi vâră acul in trânsa, calmantul intră in vene, o amorţeşte, deci e bine.  Gata? Gata, mergeţi acasă.  Plecăm.  A doua zi si mai rău. Toate analizele bune, ea moare. De la neuro, la gastro, la gineco, la pneumo...toate.  Filme peste filme, parca eram Studiourile Mediapro. Nu ştim ce are. Un raspuns care te descumpanea. Ok, zic eu. Cum am fost prin China, stiam de acumpuctura. In trei şedinţe o pune pe colegă pe picioare.  Ce a avut? intreb eu. Dezechilibru energetic.  Pam-pam!  Deci, mergi la spital. Dar fă-ţi si o programare la pompele funebre.  Nu se ştie niciodată.  Intre timp, noi platim in continuare sănătatea. O batjocură totală. Mizerie, indiferenta si neprofesionalism. Nu pot generaliza, dar cam asta e situația. In spitalele mici, orăşeneşti...e dezastru. Măcelărie. Sa fie primit.

Femeia şi bădăranul: tu, mai vrei ceva? Din noapte...citire!

Cinci mici, cartofi prăjiţi si mult muştar, da? Tu vrei ceva? Hai,  dă-te,n spanac, spune odată, nu ţine omu ăsta aici degeaba. Hai, adu,i si ei niste mici. Mi e foame.
Dialog foarte frecvent la restaurante.  Un el si o ea.  Stau la masă, el de o bădărănie înfiorătoare, ea mai cizelată. Dar nu le plâng pe acele tanti care,și bagă ochii in pământ cât timp sunt cu bărbaţii lor la masă, oriunde ar fie ea: nuntă, cină, pomană, parastas. Ele au ales.  Fiecare alege. Ma intreb, de ce ai sta cu un om de genul ăsta? De ce ai sta c,o femeie care râde de şochează restaurantul? Cu unul care râgâie ca un tanc rusesc?
Lipsa elementară de cei sapte ani de acasă e devastatoare. Am mai spus,o: eu as da ,prin lege, examen din Codul bunelor maniere. Sa fii aristocrat e ceva depăşit. Trebuie să se iasă in evidenţă, trebuie ca individul sa fie nesimţit. Măi oameni buni,  cand apari într-un restaurant, într-o locaţie oricare ar fi ea, nu da dovadă de neam-prost.  Sunt nişte reguli simple, de la deschisul uşii, la clasica " buda, unde e? " La budă îi mai spune si toaletă. Si,  cel mai al naibii,  a disparut acel " te rog". Parca m, aş cunoaşte cu acel individ de 40 de ani, făcând armata la genisti împreună. Nu mai spun de "bună ziua"... Fraţilor, cand veniţi la restaurant învăţaţi vă sa va comportati, pentru ca nu e decât o prelungire a societăţii in care trăiţi. Asa vă comportaţi si,n alte situaţii, in alte cazuri.  La locurile voastre de muncă,de exemplu.  La fel de prost-crescuti.  Văd femei care vorbesc ca pentru o tribună de stadion.  Feminitatea din ele e undeva prin Alba Iulia, iar ele sunt in Constanţa.  Ti se par că sunt nişte jucătoare de Rugby, asteptandu,te sa,ţi facă un placaj in orice moment. Repet: nesimţirea e la cote înfiorătoare. Si e abia început.

Părinte, chiar ai nevoie de Tuareg? Cum își dă BOR şuturi in fund singură.

Nenorocitule!  Sorosistule!  Te iei, bă animalule,de Biserica cea sfântă?  Cateva mangaieri lexicale de pe net la adresa lu' subsemnatul. Motivul: am pus întrebări, am problematizat. Nu ai voie.  Biserica e sfântă, deci mucles. Ca idee: biserica e vie si e supusă criticii prin simplu fapt ca e condusă de oameni.  Si, după cum stim, oamenii mai si greşesc. Daca omul greseste, îi spui: omule, vezi ca ai luat, o pe câmpii.
Ok, mi am adus aminte de o întâmplare ,in contextul vizionării unei frumoase bijuterii... care căra un prelat.
Caraş-severin, acum ceva ani.  Slujbă arhierească prin prezenta PS Lucian Mic. Atunci Gândul scria despre Biserica : Godporația.  Adevărul facea adevărate reportaje despre cât de hoți sunt popii.  PROtv, ul facea rating pe seama BoR, pt problemele ei. Să revenim.  Încep pregătirile in sat, ca vine Înaltul. Haleală, bauturică...tot ce trebuie. Amintesc ca acel sat era tipic românesc : sărac, fără locuri de muncă.  Tot satul in asteptare. Apare si momentul mult aşteptat.  Dar, pe lângă moment, mai apar două Passat, uri si un Tuareg. Aţi ghicit: in 4×4 era PS ul. Oamenii s au uitat,  au dat din cap si au inceput sa vocifereze. "Spurcatul, ia uite ce bine o duce.  Ia uite ce masini au si noi trebuie sa le dam de mâncare? Pai, da,  ca au de unde.  Proştii dau bani!" Bun,  acum vin cu nişte întrebări la care,  din păcate, Înalții nu catadicsesc sa le puna in discuţii.
1. De ce ar avea nevoie un prelat de un Tuareg,  Merţan, Passaturi,  X-uri, Audi. Nu am vazut un Logan,  de exemplu, sau o Corsa.  Consuma puţin si are tot patru roți. Ştiu, e mai mică. Aia e!
2.Ţinând cont de loviturile permanente din partea mediei,  de ce ierahia nu se de deranjează să rezolve problema? Măi, daca ţara se scaldă in mizerie si sărăcie, cum dă  la imagine un ierarh coborand dintr-un X6? Ca naiba,  nu?
3. Sunt atât de multe minţi luminate in BOR, dar, mă întreb, chiar nimeni nu vede problema? Ca existã o crasă problemă de imagine? Ca BOR ul e văzut ca o ierarhie de înbuibaţi? Se pune vina pe media, dar media, din nefericire, mai arată si situaţia de pe teren, aşa cum am vazut-o si eu.  Dacă eram un jegos,  filmam si făceam nişte bani. Mai intrebam doi, trei sateni cum vad ei situaţia.  Ăia sigur i ar fi injurat ca la uşa cortului.  Un motiv de reportaj.
Nu spune nimeni ca PS Lucian trebuie sa sa vină pe bicicletă, dar nici cu Loganil sigur n,o sa tuşească. Daca stai pe dealul Patriarhiei, ai sa vezi un adevărat parca auto cărand Înalţi. De ce această opulenta? De ce se dă motive de înjurături? Cand se spune in predică ca trebuie sa fim buni si sa ajutam, oamenilor nu prea le mai vine. Cand il vede pe părintele care tocmai coboara dintr-un BMW, ei, oamenii, contributorii, se cam întrebă de unde are bani de această masina,  salariul nefiind de parlamentar. Si,  etic, la un preot nu prea se cade sa coboare dintr-o limuzina. Stie la ce se înhamă, ce atribuţii are, printre care si smerenia.  Da,  o chestie de care mulţi nu mai ţin cont.
Sunt Preoţi care sunt pâinea lui Dumnezeu. Dar nu i poți vedea de puzderia de limuzine. Foarte usor se poate cadea in ispită.  Foarte usor oamenii pot fi provocaţi.  De ce biserica oferă această situaţie? Nu ştiu,  dar e ciudat.  Foarte ciudat.

Nu, mă, nu te iubesc!

Cât suntem noi de bățoși ( noi, mă refer la regnul masculin) am avut, macar odată in viaţă, fenomene de genul: iubi, simt ca nu mă mai iubeşti! Jură, te!  Dar cum ai simțit? In sange, in urină...sau cum? Ai o simţire, gata, ăla de lângă tine nu te mai iubeşte.  Trebuie s, o spui non-stop: te iubesc.  Altfel te ia naiba!  Există impresia ca iubirea creşte in copaci.  Uite, iubi, ce plin e copacul ăsta de iubire.  Ne luăm si noi acasă? Nu draguțelor, iubirea nu creşte in pomi. "Vai, de ceva vreme esti cam tăcut.  Nu mai esti ca la început". Păi nici nu poţi rămâne ca la inceput.  O relaţie evoluează. Mai ai si zile proaste cand bossul te scoate din pepeni. "Sigur ai pe alta" continuă dânsa.  Aici nu ai ce explica. Te iei si iti dai cu tălpăşiţa.  Tanti e subevoluata. Ai bun simţ, faci mâncare pe alocuri, mai dai cu aspiratorul ca nu, ţi cad unghiile. Dar nu,  nu e de ajuns.  Trebuie reprodus mereu: te iubesc.  Cer sfat la o altă tută : măi, dar asa suntem noi femeile.  Vrem s, o auzim mereu.  De ce? Spunând mereu...e necesar sa fie si real? Am auzit o întrebare idioata : mă iubeşti mai mult ca pe Dumnezeu? Ce poţi raspunde la asta? Aşadar, sunt momente cand îţi vine sa spui: nu, mă, nu te iubesc.  Azi nu te iubesc.  Ma poţi lăsa si cu mine oleacă? Asta înseamnă înţelepciune: sa i dai un mic răgaz si celuilalt de lângă tine.  Astfel il storci.   Il sufoci. Il termini.  Mereu sub presiune va face ca o oală : va bubui.  O tachinare continuă,  parcă partenerul devine un bun personal, un roboţel. Mama ei de înţelepciune...

Sex... si o carte.

Cum in metrou poţi face aproape orice, mai puţin duş, vad o cunostinta pe care nu o mai vazusem de foarte mulţi ani.  O femeie incredibil de frumoasă, inteligentă...tot ce are nevoie o femeie. După pupatul si luatul in braţe de rigoare, mergem la un pahar de vorbă. Enumăr acum un dialog rezumativ.  Eu:  Ce cauţi aici?  Ea: Gata cu bogăţia.  Am obosit. Eu:  Eşti bogată? Ea: Da. Eu: Ce ai facut pt asta?  Ea: Sex! Eu:  Unde? Ea: In Dubai, pe foarte mulţi bani. Eu: Mă gândesc ca acum ai vilă...Ea: Nu, nu am.  Am vândut tot. Nu mai am nevoie de nimic.  Banii aceia însemnau mizerie.  Multă mizerie.  Am pierdut doi copilaşi, mi am pierdut părinţii, aproape tot.  Eu: Si ce vei face  mai departe? Ea: Mă regăsesc. Sunt pierdută. Ochii sunt uşor umezi de lacrimi. Sub chipul ei superb domnea durerea.  O durere monstruoasă. Eu: Ce te,a făcut să renunţi?  O carte.  Jurnalul Fericirii. In ultima seară, eram pe pat.  Aveam cartea cu mine de zece ani. Niciodată nu o citisem. In seara aia am dat de ea.  Am luat,o , citind cu nesaţ.  A venit el.  Avea chef de sex.  Dar ceva in mine se inchisese.  Ermetic. Nu mai puteam. Am refuzat sa fac sex

in acea noapte. M-a întrebat : vrei sex sau vrei sa citesti cartea? Vrei bani sau rămâi cu cartea? Am ales partea a doua. M,a pleznit peste faţă si m,a trimis acasă. O carte poate salva o fiinţă. Un jurnal al fericirii...din iadul robiei banului.
Îi multumesc prietenei pentru permisiunea de a scrie.  Probabil că zâmbeşte acum.

Ora 00.00. O mică poveste de groază.

Moldova. An necunoscut pentru mine, dar în viața asta sigur. Ca idee, acolo se mai practică dezgropatul mortului după 7 ani.  De ce? Nu știu. E tradiţie.
  Să încep cu inceputul: eram tinerel.  Si curios. Procesiunea dezgropatului începe. Pam,pam! Se dă pământul la o parte, se iveşte o chestie de lemn roasă de timp. Trebuia să fie coşciugul. Era, dar într-o stare avansată de putrefacţie. Ca si nenea care dormise in el.  Oasele stateau frumos la locul lor, hainele putrezite de la umezeală, parul vâlvoi, nepieptănat. Vorba aia: şi coafura nu rezistă. Nu a rezistat nici barbița , care statea cuminte la nivelul gatului. Zâmbea audienței. Si mie, îndeosebi. Doi dinţi lipsă.  A stat bine moşul cu dantura, bag de seamă. Mă uitam si vedeam anatomie live, a la Moldova. Au ridicat cu grijă cosciugul, au scos pe nenea zambăețul,  l-au spălat frumuşel, l-au imbracat iarăşi şi l-au vârât într-un nou cosciug. Nimic ieşit din comun. Seara, după pomenile de rigoare ( nici la nuntă nu se haleşte aşa de bine...), incep povestile tragic-comice: o babã moartă prinde găini prin sat, are unghii lungi.  i-au băgat un ţăruş in inimă...bla-bla.  Tanti nu se lasă.  E şmecheră. N-are somn. Si, ca la cinema, continuă istorisirile a la Dracula. Ok.  După toate aceste filme mi se cam face de dormit. Locuinţele moldave au o cameră cu un gemuleţ micuț, de îți bagi deș'tele in ochi din cauza beznei. Ma incită o cameră închisă cu cheia. Gasesc cheia, intru si privesc.  Multe poze. Un pat, o masă...nimic special. Vine gazda si mă trage afară şocată: nu intra aici! spune dânsa cu ochii mari. Aici s a sinucis cineva de grindă. Pam-pam!  Excelent. Deja m-il imaginam atârnând, cu limba scoasă. E bine. Era deja ora 11 noaptea.  Dupa sporovăiala de seară, cu alți morţi si alte decese ciudate, mergem sa dormim. Asta cine putea, evident. Mama într-un pat, eu in celălalt si îmi trag o plapumă de două tone pe mine. Moldovenii au nişte plapume grele cât un tractor. Ora 12, noaptea vine. Bezna era totală. Nu se distingea nimic. Ca într-o peșteră. Începe distracţia: plapuma e trasă de cineva. Cineva e in cameră. Îi simt respiraţia.  Grea, de astmatic. Mama nu are astm, asta ştiu sigur. O trag înapoi, încăpăţânat, până la gât. Dupa cateva secunde ea e trasă din nou. Mă gandeam: ce are cu plapuma? Sângele ajunge la temperatura de minus 3 grade.  Îngheț. Inima pompa ca un reactor nuclear.  Puteam da curent pentru întreaga Europă. Intram la concurenţă cu Porţile de Fier. Încercam să strig.  Neeee...glasul a zis pas.  Blocaj. Să mă mişc, nici vorbă.  Doar mâinile care ţineau plapuma. Visez? Nu, totul era real.  După un timp T, las plapuma să meargă in voia ei.  Aia e!  Si merge, uşor. Cade la picioarele mele, pe podea. Acum aşteptam doar ca cineva să sară pe mine. Sa mă înhaţe. Blocat pe pat, îngheţat de frică, aşteptam deznodământul. N-a mai venit. Ca să fiu sincer...îmi era si ciudă. Aram curios acum. Apare si luna in gemuleţ. Se prind contururi. Eu încep să mă mişc. Aprind becul.  Mama dormea dusă. Plapuma jos, se odihnea.  O ridic, mă uit in jurul meu. Mama se trezeşte. Nu dormise. Alb la faţă, o intreb dacă a fost cineva in cameră. Ai simţit si tu? mă întreabă mama.  Da!  A doua zi ne luam frumuşel tălpăşiţa spre casă. Am fi plecat in seara aia, dar nu ne puteam teleporta.
Acele imagini mi-au rămas atat de vii in minte... Le simt perfect şi după ani buni. Ce a fost atunci? Nu am răspuns, dar am fost martorul a ceva de dincolo de noi. Zic și eu... Nu dau cu parul.

Mai am un singur dor: să fiu rupt in fud.

Beau o cafea liniştit într-un bar. Muzica urlă încetişor, cat sa acopere un tractor din anii 60. Nu, i rău. Radio Zu: la trei melodii de doi lei, in care ne reaminteşte cum o tanti iubeşte pe altul,  una urlă la mă-sa ca s a îmbătat...intră şase ore de reclamă. Pastă de dintir, daca te doare undeva- şi sigur te doare! - cumperi pilula minune, una pt o berică, o haleală, deci tot ce ne doreşte inima.  Lipseşte reclamele la vreun copârşeu .
Să revin.  Unde? A, da, beam, după cum spuneam, o cafea. La masa vecină vin două pipiţe. Bine văruite pe meclă, de credeai ca vin dintr-un concediu de la morgă. Se înţelege, acolo e cam frig si intuneric.  De ce multe muieri se albesc asa la faţă, este o enigma pt subsemnatul. Vine ospătăriţa pentru comandă.  Aşteptăm pe cineva, zic ele neîncrezătoare. Stiu vrăjeala asta. Ochii le circulau ca două girofare: care i norocosul care face cinste? După dou,j de minute,  isi pierd speranţele. Nimic convingător. Apare din nou ospătăriţa : dacă e sa cadă ceva la interval facem para- para, da?  Vine un ok scos cu excavatorul. Ma ocheşte una.  La cum ma uitam, putea sa fie si pe Marte si ma observa.  Se ridică,  vine agale spre mine si se aşează : dai ceva? N am bani, zic eu amuzat. Atunci la ce c...t te uiți? Si plecă.  Eu abia ma ţineam sa nu fac o explozie de râs. Dezamăgire crunt se ridică de la masă. Nimic pe azi.  Cred ca aduc ghinion. Aia e.  Poate data viitoate. Ma uitam dupa ele, mai ales la blugi: o textila 80 % zdrenţuită, tăiată, decupata, cu aţele curgand după ele.  Două tăieturi grosolane pe fund.  Si, da, tanga era roz.  Cum puteau fi altfel? Aialaltă îi avea albi.  Sper ca erau...in totalitate albi. De unde moda asta idioată,  sa fii toată ruptă? Văd si pe stradă, pe oriunde merg: pantaloni si bluze rupte.  Parcă vin din războiul civil sirian. Femei care se luptă cu ISIS. Este o adevărată nebunie.  Dar e cool sa fii rupt in fund.  Asta a ajuns femeia? Nasol!

Să facem sex, dacă tot traim intr-o eră sexuală.

Păi,  da,  că aşa ne învaţă media: dacă o femeie face sex de doua ori pe săptămână e mai frumoasă. E faină, ca sa vorbesc ca Iohannis. Deci,  dragi barbati,  ca să aveți femei faine,  faceţi praf patul. Pe sistemul: iubi,  hai sa facem prostii, că mâine suntem invitați la nuntă si trebuie sa fiu frumoasă. Dacă faci sex ţi se aminteste mereu ca eşti mai calm.  Păi cum, măi copilaşi, sistemul medical să falimenteze? Cum rămâne cu Prozacul? Sa ne amintim celebrele discuții: fă si tu ceva,  ca eşti isterică. Dupa ce o faci,  zen!  A fost bine, iubita? Da,  iubitule,  a fost bine.  Te ai descurcat de minune.  Te-ai depăşit cu un minut.  U tv.  Post de muzică.  Da de unde!  Post cu videoclipuri erotice spre porno.  Mă, da' mă laşi? Ce vrei sa dea? Numai cu calugari cântând pricesne? M am bucurat: omul avea habar de pricesne.  5 milioane de "Libertăţi" şi "Can-Canuri" se vad pe zi.  Cu ţâţe goale pe prima paginã. Sunteți culmea!  Da' ce vreţi sa bage? Călugări, vorba ăluia? De asta se ocupă Patriarhia. Trei cucoane se holbau într-un ziar. Ce bună-i asta,  zice una.  Dă-o dreaqu, că şi-a pus silicoane. Fă, da proastă mai eşti,  îi spune colega. Nah...nu pot s-o contrazic... Adevarul, ştiţi voi fiţuica buclucaşă, ne învaţă zilnic tot felul de poziţii. Pe spate, in cap, pe cap, sub cap, misionari, voiajori, sus, jos, la mijloc. Are gaură? Perfect. Introdu bagheta magică.  Ce bine ca in cutia craniană nu existã o gaură. S ar adeveri o zicală românească, ceva cu creierul. In şcoli trebuie să se introducă ora sexuală.  Să doarmă liniştit nenea Cernea.  Să stie ăla micu'  cum stă treaba cu penisul si spema. Treaba e ca ăla micu'...cam dă lecţii la aia mare, adica la profă.  Lecţii despre penis si spermă, evident!  Dar nimeni nu vede kilele de droguri care se plimbă prin şcoli.  Problema rămâne, pt unii,  necunoasterea spermei si ce rol are dânsa. Ştiu, se mai fac si creme de faţă din ea. E ok: să fim frumoase, nu? Mai oameni buni, daca tot faceţi sex ca disperaţii, măcar faceţi o cum trebuie.  Era o vorbă : parinte,  uite ce de pacate fac ăştia.  Lasa-i in pace, tu nu vezi ca nu sunt in stare să facã nici macar păcate cum trebuie? Sexul nu e ca atunci cand mergi sa cumperi cartofi de la Auchan.  E o artă! Aia e!  vorba lui Celentano.

Când bărbatul devine...bărbățel.

Când bărbatul devine idiot? Când se crede bărbat. Pe sistemul: hei, sunt bărbat! Vedem și noi. E ok, te credem!
1. Complexul de inferioritate.
Am văzut mulți indivizi complexați maxim. De ce? Nici ei nu știau prea bine. Se uită pe ici, se uită pe colo. Eu de ce nu sunt ca ăla? Uite ce făcut e... Te uiți la mașina lui și îți curg balele. Te uiți la blonda siliconată... aproape că faci infarct. Pui ochii în pământ și mergi mai departe. Te duci în garsoniera ta, îți pui mâinile sub cap, și începi să visezi. Te vezi la volanul unui bolid decapotat, o femeie scoasă din reviste stă lângă tine numai un  zâmbet. E bine! Zâmbești în tavan, în timp ce filmul se derulează în capul tău. Visul e gratis. E moka. Ai toate șansele de a deveni un idiot. Unul visător.
2. Să fii bărbat... e greu.
Implică, in primul rând, responsabilitate. Dacă îți tragi o amantă nu ești un bărbat: ești un papagal. A putea iubi aceiași femeie se face simplu: să fii înțelept. Înțelepciunea face ca un bărbat să fie integru. Prostia nu-l face decât un retard. Am citit cartea Irinei Binder. Celebra carte. Mi-a dat mari bătăi de cap. În acea carte am observat numai bărbați retarzi. Și îi vedem  pretutindeni. Sub costum descoperim un frumos papagal colorat. Atât.
3. Ori stai cu mă-ta... ori stai cu nevastă-ta.
Mulți masculi nu conștientizează că sunt masculi. Încă se cred în aceiași cameră cu mămica. Dă norocul peste tine și îți găsești o muiere. Ea vrea să fie cu un bărbat. Tu vrei altceva. Alo, mami, crezi că-i bine să fac asta? Nu, dragul meu, nu e bine. Bine , mama, nu o fac. Așa, puiul meu, ascultă de mama ta, că ea îți vrea doar binele. Nevastă-ta se uită la tine prostită. În loc să te sfătuiești cu ea, faci aroganțe cu mami. După doi ani, îl vezi că se plânge: habar n-am de ce s-a despărțit de mine? Serios? Nu-ți dai seama? Tinere, ești idiot?
Nu mai spun că majoritatea nu mai sunt capabili de a lua decizii. De a spune nu atunci când trebuie. De a vedea situația cerebral. Ce să mai vorbesc de aplanarea unui conflict... Măi bărbate, dacă n-ai habar când a făcut ochi Eminescu... scuză-mă, ești un mare idiot!
Deci, e bine! Suntem pe drumul cel bun.

Angajat în România: sport extrem.

Da, să fii angajat în Romania este un sport extrem. De ce? Simplu. Salariile sunt mizerabile. Unii patroni nu înțeleg un lucru esențial: ca să ai un angajat de calitate, care să-și facă treaba așa cum trebuie...trebuie plătit. Da, dragi directori și conducători de companii. Cât timp o companie are beneficii, are profit, acel profit nu cade din cer. Acel profit vine de pe urma unor activități umane, vine de pe urma unui angajat care aduce bani acelei companii. Discrepanțele sunt teribile. în toate domeniile. În toate: fie taxator, ospătar, vânzător, corporatist, profesor...etc. Efectul: majoritatea pleacă afară, în țară rămânând doar acei copilași care nu prea știu pe ce lume trăiesc. Acești copilași au nevoie de formare, care, evident, costă. Dar acest cost aduce beneficiu pe termen lung, un lucru pe care dragii de patroni nu vor să-l înțeleagă. Am ajuns la o concluzie tristă: partea umană e făcută terci de mentalități ieșite din noaptea minții. Nu mai există o colaborare: eu iți aduc profit, tu mă remunerezi in măsura acelui profit. Nu. Ești văzut ca o paria, un cerșetor care vrea mereu bani și măriri, care mereu are ceva de comentat, nimic care să-i convină. Nu, domnilor! Un angajat are  datoria de a aduce profit companiei, iar matale, drag patron, ai obligația de a plăti așa cum trebuie acel lucru. Iar dacă nu ai angajați, după cum văd că e plângerea maximă în Romania, formează-i, trimite-i la școli, fă din ei un exemplu. Dar asta înseamnă să-ți pese de om și nu numai de bani. Aici e problema. Că omul e văzut ca o monedă. Am fost în Costinești. Angajații sunt niște copilași nevinovați, speriați de viață, care stau trei- patru luni, fac praf meseria, patronii fac bani grămadă, clientul e idiot și nu pune preț pe calitate...și uite așa ne batem joc de calitate. Așadar, angajatul român e varză, nu are curaj să-și ceară drepturile fără a sta cu frica-n sân că-i dat afară a doua zi. Este o vorbă: banul îți ia mintea.

Sinuciderea la români.

De ce se sinucid românii?  De bună ştiinţă.  Am vazut filmul Nosso Lar.  Îl recomand. De ce? Acolo este un personaj principal , care,  la un moment dat in viaţă, o mierleşte și,  ca filmul sa fie atrăgător, ajunge într-un fel de purgatoriu. Acolo, fel de fel de personaje il acuză de suicid.  El, speriat,  se scuză ca nu s-a sinucis. Ajuns la judecată,  i se spune frumuşel ca el s-a sinucis fără să-şi dea seama,  prin prisma vieţii dezechilibrate. Deci,  naşpa!
Putem observa douã tipuri de sinucideri: cele făcute cu sange rece.  Cele cu steangul si alte forme de luat viaţa.  Nu despre acest tip vreau sa vorbesc.  Este a doua categorie,  cea a sinucigasilor care își pun ştreangul la gât fără sa-l simtă.  Este vorba de oamenii care traiesc viaţa la mişto, la batjocură.
1.Sa luăm exemplul banului.  E cea mai simplă formă de sinucidere in masă.  Din cauza lui te poţi vârâ la doi metri sub pământ foarte uşor. Când îi ai faci excese  animalice.  Când nu-i ai tânjeşti după ei până cand te vei îngropa in depresii.  Ajuns in depresie...primul pas spre groapă. Viaţa îţi dã ca la înecat sau îţi ia si ultimul sfanţ. Ai două maşini,  ai o casă cât istoria...dar,  totuşi , esti plin de nevroze si frici.  Nu-ţi tihnesc banii. Nu ai idee cun să-i cheltui.  Te prosteşti prin cluburi, ori te închizi într-un glob de sticlă, totul pe extreme. Puţini oameni ştiu să fie cumpătaţi.
2.Mâncarea. Un alt domeniu al sinuciderilor in masă.  Se mănâncă prosteşte, într-un asemenea hal ca umplem terapiile intensive. Fie ca e Crăciun, fie ca e  Paşte , fie că e nuntă, romanii mănâncă, halesc tot din farfurie,  ca într-o întrecere a foamei.  Mâncăm ca disperații, intestinele bubuind năucitor. Urmarea? Secţiile de oncologie sunt pline ochi. Ne uităm numai in cazul cumetriilor, la halul in care se mănâncă. Feluri peste feluri,  băutură, prajituri...un cocktail mortal.
Aşadar, banul si haleala fac casă buna cu ştreangul . Folosite prosteşte pot dăuna grav sănătăţii. Dar oamenii sunt ipocriţi : de parcă numai ţigările dăunează sănătăţii....

Pleșu & Liiceanu- Dialoguri de duminică

*Sper ca n-ai mâncat toată friptura din frigider... Sper că nu te-ai lovit... Adică încercăm mereu să pariem pe jumătatea plină a sticlei, pe varianta pozitivă, deși știm că și varianta negativă e posibilă. *Pot fi, cred, două explicații. O explicație este că suntem inconștienți: părem să ignorăm, clipă de clipă, în mod stupefiant, orizontul fatal al ”stagiului” nostru pământesc. Pur și simplu nu luăm notă de faptul că lucrurile se termină, inevitabil, la un moment dat. Asta e o explicație posibilă: trăim în virtutea unei roze inconștiențe.
 *După Freud, subconștientul are știință de faptul că moartea nu există, astfel scăpându-ne de la nebunia din fața posibilității- sigure, de altfel-de a muri într-o zi. Există un mecanism de apărare.
 *De exemplu, nu trebuie intrerpretat aiurea spusele Ap. Pavel. Nu e vorba de a lăsa casa, familia, prietenii și valorile lumii de-aici. E vorba de a nu te atașa de ele ca de valori supreme. E vorba sa ințelegi că ele sunt dublate si trebuie sa fie dublate de valori care le depășesc. Dacă iei oricare din valorile de-aici drept supremă, cazi în idolatrie.
 *Majoritatea au o problemă în a se lamenta că n-au acces la credință înainte de a fi făcut orice fel de tentativă de palpare a zonei. Domn,le, dacă te preocupă problema asta,, dacă-ți pui intrebarea: de ce nu mi s-a dat si mie credință?, de ce sunt prizonier in ”aici” și nu mi s-a dat o deschidere spre ”dincolo”?, chiar dacă te frământă problema asta, vin si te intreb: ai făcut ceva ca să experimentezi o apropiere? Ai pus mâna pe vreun text, ai căzut serios pe gânduri, ai căutat un interlocutor avizat?
 *Se constată că românilor le place căruța. Dom,le, poți să le dai Mercedes, poți să le dai Volvo, BMW..., ei tot căruță vor! Că doar nu în Mercedes trăim în Romania! Trăim în căruță. Și ne place! Și, în general, căruță vor, căruță au.
 *Prostul nu știe că e prost. Ca să-ți dai seama că ești prost, trebuie să fii inteligent.
 *Esti la un concurs de fugă. Îl depășești pe cel de pe poziți a doua. Pe ce poziție ești? Pe primul loc. Greșit! Nu faci decât să treci pe poziția lui, adică a doua. *Primul semn al unui început de inteligență e să nu admiți că deții adevărul ultim, că nu poți explica tot,că ai mai curând întrebări decât certitudini de beton. Dar există și semnalmente exterioare. De pildă, pentru mine, solemnitatea excesivă e o probă de prostie. Mă refer la genul de oameni care, ca să zic așa, stau tot timpul din profil, știi, pozează în statui. Oameni care nu sunt niciodată neserioși, care nu sunt niciodată, cum să spun, frivoli, oameni care se identifică, mereu, cu un rol: relul celui instalat- festiv- în propria lui competență. Ăștia trebuie priviți cu oarecare neîncredere.
 *Pentru a evita prostia, trebuie sa spui ”știu că nu stiu”, așa cum a spus Socrate. Or, faptul că a apărut un om care și-a luat drept deviză a vieții ”știu că nu știu” a lansat în lume tema inteligenței printr-o definiție negativă.
 *Suntem niște ființe căzute într-un butoi cu afecte care ne bruiază la tot pasul gândirea, sau niște creiere cu capacitați limitate de asociere.
 *În cazul prostiei, trebuie să te ai în vedere în primul rând pe tine, și nu pe celălalt.
 *Tot în cazul prostiei se află și genul sfătos, genul ”dotat” non-stop cu înțelepciune: te așează pe scăunel în fața lui, îți explică ce e viața, ce trebuie să faci și te îneacă in maxime... Poți compromite un autor, dacă-l citezi prostește.
 *Tenacitate zoologică.
-A rămâne încremenit în proiect.
-E mineralizat.
-Suntem un proiect, ar spune un gânditor german. Gândire fără cădere pe gânduri.
 *CU TOȚII AVEM OBLIGAȚIA MORALĂ DE A FI INTELIGENȚI. Să gândim cu mintea noastră. Să se gândească dacă are cu adevărat ceva de spus. *Trebuie să cădem pe gânduri mai des, să nu fim fuduli, și să sperăm că, din când în când, ne atinge, pe creștet, și o aripă de înger, ca să beneficiem de scurte momente de iluminare.
 *Singurul antidot la prostie ar fi efortul de ag cu mintea noastră.
 *Cărțile există cu adevărat doar în măsura ăn care ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine.
 *Orice instalare, orice ”incremenire in proiectul” urii este, până la urmă, o formă de prostie, care ruinează tot. Este o suferință solitară, stai și te întuneci.
 *Trăim într-o societate devastată de ură și blocată în ură.
 *Goethe: e mai rentabil să admiri si să iubești decât să invidiezi și să urăști.
 *Acolo unde sărăcia creste, ura e garantată.
 *Cioran: dispariția omului n-ar fi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla.
 *Poți să trăiești toată viața cu frică de crimă, și s-o încurci când mergi pe bicicletă. Poți să te temi de prea multe medicamente și s-o încurci pentru că renunți complet la medicamente. Poți să te temi ca mergi cu avionul, dar nu te temi să fumezi cincizeci de țigări pe zi.
 *Lucru cel mai teribil este când, sub chipul familiarului, descoperi că se ascunde străinul absolut, ceva total nedescifrabil.
 *Omul terorizat este infinit manipulabil, infinit utilizabil.
 *Cei patru zeci de ani de comunism sunt impărțiți in doua faze: 1948-1964 și apoi, a doua perioadă, din 64 până în 90. Prima perioadă as numi-o perioada fricii active, când sociatetea a fost dresată prin practica terorii. Frica s-a instalat in celule societății. A doua perioadă a fost perioada fricii reziduale. Acum s-au cules in liniște fructele primei perioade. Nu mai era nevoie de a practica teroarea activ, pentru ca se obținuse o societate cu venele smulse, o societate vegetala, perfect dresați.
 *CS Lewis, despre frică: să ne imaginăm ca intr-o cameră alăturată dai de un leu. Ne imaginăm apoi că in aceiași cameră dai de de Dumnezeu. Cum poți compara cele două frici?
 *Nu există oameni-statuie. Toți au fisuri, toți au cearcăne, toți au un fel sau altul de insuficiență.
 *Un om care are dileme este un om care nu incremenește in convingeri, e unul care problematizează.
 *Nevoia de calomnie stă la pândă in viscerele societății. E nevoie nu numai de gura care calomniază, e nevoie si de urechea care crede. *Lauda neîntemeiată stimulează impostura, adică o subtilă degradare a celui lăudat. Dacă-i spui unuia maestre, ăla incepe să creadă că e chiar maestru și începe să peroreze fălos, de la un amvon imaginar. Dacă vine unul la tine în fiacare zi și-ți spune: Dom,șe esti genial, ești frumos, ești cel mai, reacția cu adevărat igienică( deși rară) ar fi să-i răspunzi: te rog să incetezi cu calomniile!
 *O fărâmă de bine poate răscumpăra o imensitate de rău.
 *Petre Țuțea despre femei: Cum să nu-mi placă? Păi imi plac mai întâi pentru ca au farmec și apoi pentru că fac oameni.
 *Din epoca Renașterii, semnătura devine un idol. Inainte de Renaștere, operele de artă, in marea lor majoritatea, rămâneau cu autor necunoscut. Nu se prefera trufia.
 *Trinitatea Hindusă ( Trimurti): divinitatea creatoare: Brahma; divinitatea care distruge ciclic creația, pentru a face loc uneia noi: Shiva; divinitatea care se ocupă cu întreținerea lumii create: Vishnu. *Există un anume fel de a-ți estompa eul, de a te instala in modestia ta. Există o inflație a eului. Mulți își sunt propriul lor conținut de viață, de afecțiune. *Spinoza, despre orgoliu: e un fel de delir, un fel de a visa cu ochii deschiși.
 *Când faci un bine cuiva, uită-l imediat. Când ți se face un bine, nu-l uita niciodata.
 *Max Scheler: orgoliosului nu-i poți să-i dai nimic, n-ai ce să-i dai, are tot.
 *Miracolul întâlnirilor: se organizează întâlnirea dintre Gigi din Tecuci și Maria din Noua Zeelandă la un târg de carte din Paris. , când unul are 24 de ai și celălalt are 27 de ani, așa încât, întâlnindu-se, să se îndrăgostească și să se insoare. Trebuie să-i iei de unde sunt născuți, din mediul lor, trebuie să le dirijezi parcursul, să le calculezi riguros momentul și locul întâlnirii, să faci în așa fel încât improbabilul să devină necesar, iar ceea ce din afară se cheamă hazard să apară dintr-odată ca înlănțuirea logică Cam asta ar însemna să regizezi o întâlnire. Și e miraculoasă.
 *Într-un fel, suntem suma întâlnirilor noastre.
 *Și ratarea unei întâlniri poate fi dramatică, la fel de dramatică cum poate fi o întâlnire reușită.
 *Suficiență ușor presenilă. Condiții precare, crepusculare. Ieșirea din gregaritatea curentă.
 *De multe ori vorbeste gura fără noi, sau vorbeste fără să adauge nimic la cantitatea de inteligentă a lumii.
 *Suntem, de multe ori, o sumă de singurătăți isterice și de certitudini paranoide.
 *Orice femeie inteligentă învață să-și admire bărbatul fără motiv.
 *Exită o morală social-creștină: altfel am trăi un balamuc erotic continuu.
 *Mai toți se mișcă într-o imanență repetitivă. Prin urmare, dacă se îndrăgostește , Mitică, între două halbe de bere, devine Platon.
 *Erotismul dă sexualității un chip.
 *Iubirea este intâlnirea dintre doi sclavi și doi stăpâni. Fiecare este stăpânul ceiluilalt în măsura în care fiecare devine sclavul lui.
 *Ori, în viață, deveniți subiecte, ori rămâneți obiecte. *Socrate îi propune frumosului Charmides să-și dezgolească spiritul, nu trupul.
 *A educa achivalează cu a ritma pe cineva, a-i da ritm.
 *Există o lipsă a modelului patern. Drama eului decalibrat.
 *Nu vrem să producem doar ”doctori”, vrem să creștem și ”domni”, oameni întregi.
 *Un om care vorbește bine gândește bine!
 *Oricum, când stai prea bine cu ”generalul”, miroși a incompetență.
 *Verba volant, scripta manent: vorbele zboară, scrisul rămâne.
 *Riști să te împuținezi ireversibil. Or, un om cultivat e un om care are bine așezate ogoarele.
 *Trebuie să ai întrebări pentru a primi răspunsuri. Se vorbește enorm, incontinent, fără multă logică. *De la o vreme, trebuie să citești sub impulsul unor întrebări personale, al unei problematici personale. *Cultura de internet are un defect major. Te face să crezi că știi, că n-ai nevoie, de fapt, să știi nimic. În cinci minute afli. Asta-i impostură!
 *Kirkergaard: vorbim mult că să nu se vadă că nu gândim. Jung: cuvântul a fost uzurpat de cuvinte. În societățile primitive se vorbea doar dacă era ceva de spus.
 *Claudel, despre toleranță: Toleranță? Dar pentru asta sunt case specializate.
 *Nicolae Cajal: în familia noastră toată lumea este extrem de tolerantă. Suntem o adevărată casă de toleranță.
 *Cel care a zis să nu preacurvești a zis și să nu judeci. *Purtăm în noi germenii propriului sfârșit.
 *Noica: dragii mei, ce lucru starniu! De șapte mii de ani omenirea n-a învățat să moară.
 *Epicur: Când cartea este, eu nu mai sunt, iar când eu sunt, ea nu e încă.
 *Moartea nu mai e decât un salon de terapie intensivă.
 *Noica: ce bine că viața nu are un sens! Pot să-i dau eu unul.
 *Moartea este democratică: acordă aceiași șansă sau neșansă tuturor.
 *Freud crede ca avem posibilitatea de a ne anestezia, prin subconstient, frica de moarte. Subconstientul știe că, dupăm  se întâmpă și altceva, acest lucru salvându-ne de la nebunie, nebunia știind că, inevitabil, vom muri într-o zi.
 *Unii sunt actorii vieții, iar alții sunt doar spectatorii vieții. Eternitatea este pedeapsa spectatorilor: să fie eternii spectatori ai spectacolului lumii la care ei n-au contribuit cu nimic.
 *Umor german față de moarte: a sări în ladă, a-ți pune costum de lemn, a renunța la lingură, a coborî un etaj, a pune ochii pe zero, avedea ridichile dinspre rădăcină.
 *Alexander Pope: după ce medicul îi spune că toate analizele îi sunt bune, el spune: Doctore, mă bucur, înseamnă că mor vindecat!
 *Există morți pe care le trăim zilnic. Suntem morți când vorbim stereotip. Ore întregi din viața noastră se consumă în neant, în sporovăială, în umplerea timpului cu vorbe goale. Jumătate din ce vorbim se putea foarte bine sa nu se spună.