Robin Sharma - Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul.

-Visele marilor visători nu se împlinesc niciodată, întotdeauna transced.
-Sunt două discipline înrudite: stăpânirea propriei vieți și asumarea răspunderii față de sine. Acestea două împiedică  omul să revină la haosul vieții.
-Succesul exterior nu înseamnă nimic dacă nu există și unul interior.
-Există o diferență uriașă între bunăstare și a fi înstărit.
-Nu pot să te iubesc, Dacă nu pot să mă iubesc.
-Sunt un artist al vieții. Capodopera mea este viața. Investiția în tine în sus este cea mai bună investiție pe care o Vei face vreodată.
-Nu se subestimat niciodată puterea simplității.
-Cei mai mulți oameni trăiesc fizic intelectual sau moral într un cerc foarte strâmt al ființei lor potențiale. Avem rezervoare de viață la care nici nu visam.
-În mintea unei persoane obișnuită rulează circa 60 de mii de gânduri. 95% din ele sunt aceleași pe care le ai avut cu o zi înainte. Aceasta este tirania gândirii secătuite.oameni care au aceleași gînduri în fiecare zi, Cel mai adesea negative.
Pentru a savura binele, trebuie să cunoaștem mai întâi răul. Dar ar trebui să ne ferim în a judeca evenimentele ca fiind negative sau pozitive.
-Mintea este un servitor minunat, dar si un stăpân cumplit.
-Prețul măreției este responsabilitatea pentru fiecare dintre gândurile noastre.
-Limitele vieții noastre sunt doar creații ale propriului eu.
-Perseverența este mama transformării personale.
-Ce e norocul? e îmbinarea dintre pregătire și șansă.
-Nu e nimic nou din A fi superior unei alte persoane.  adevărate noblețe constă în a fi superior celui care a fost înainte.
Muzeul trecutului tău e mereu explorat.
Oamenii care îi studiază pe alții sunt înțelepți, Dar cei care se studiază pe sine sunt luminați.
Cei cu adevărat sunt luminați știu ce doresc de la viață, din punct de vedere emoțional ,material, fizic și spiritual.
-Există trei oglinzi care formează reflexia unei persoane: 1-cum te vezi tu; 2- cum te văd alții; 3- cea care reflectă adevărul.
-Nu trebuie făcut un lucru pentru că trebuie. El să fi făcut că vrei și pentru că știi că este bine pentru tine.
-Când se alocă timp pentru construcția unui caracter puternic, disciplinat, plin de forță și optimism, Poți face ce dorești în viață.
-Nici un om nu este liber dacă nu este propriul său stăpân.
-Totul este o problemă de condiționare.
Sunt 10 ritualuri care pot defini viața: 1-ritualul solitudinii; 2-ritualul trupului (a respira corect înseamnă a trăi corect).3-ritualul hranei vii (cum îți hrănești corpul ,așa îți hrănești mintea).4-ritualul cunoașterii (Cartea este cel mai bun prieten al înțeleptului).5-ritualul reflecției personale (puterea contemplării interioare. Fericirea vine din judecată corectă Judecata corectă vine din experiență iar experiența vine prin judecată greșită)6- ritualul trezirii devreme; 7-ritualul muzicii; 8-ritualul cuvântului vorbit. 9-ritualul caracterului congruență- semeni un gând culegi o acțiune/ semeni o acțiune culegi un obicei/ semeni un obicei culegi un caracter/ semeni un caracter culegi Un destin. Caracterul este mai presus decât intelectul. 10-ritualul simplității.
- să nu mai fim nevoiți să fim disponibil pentru oricine, oricând. să ne reducem nevoile.
Lipsa voinței este o boală mentală.
puterea voinței îți permite să îți ți gura când o persoană mai puțin evoluată Te insultă sau face ceva cu care nu ești de acord.
Timpul bine organizat este semnul unei minți bine organizate.
Nu suntem ființe umane care au experiențe spirituale. Suntem ființe spirituale care au experiențe umane.
Palma care oferă trandafiri rămâne mereu parfumată.

Joe Vitale-Manual pentru viață

-Fericirea este o opțiune personală.
-Sentimentele în oglindă la gânduri. Schimbați vă gândurile și vă veți schimba sentimentele. Veți avea nevoie de ceva timp pentru a vă obișnui. Găsiți vă plăcerea de a vă ocupa cu acest proces.
-meditația Nu este ceea ce gândiți. Exact. Meditația este spațiul de dincolo de gânduri. Cu cât dați mai multă atenție ecranului pe care vă apar gândurile, cu atât va veți elibera mai mult de ele.
- Deci, dacă v.a necăjit cineva, analizați felul în care vă necăjiți singuri, trimiteți iubire în direcția aceea și eliberați-vă. Pe măsură ce vă veți schimba starea interioară, veți descoperi că apar și transformări exterioare.
-Firea fiecăruia este doar un rol pe care îl joacă, bazat pe alegerea personală. Modificați-vă alegerile și veți schimba și rolul.
- unii oameni spun că nu știu ce vor. Este o minciună. Știți întotdeauna ce vreți, dar nu aveți curajul să recunoașteți nici chiar față de dumneavoastră înșivă.
- uneori este mai ușor să spunem că nu știm ce vrem. Dar de fapt mințim. Adevărul este că știm.
- mintea funcționează potrivit propriei concepții despre ea însăși.
- oamenii se poartă așa cum au propriile convingeri.
- secretul reușitei este organizarea bine a timpului.
- singura persoana care ne reține și ne împiedică să obținem tot ce dorim suntem noi înșine.
-ești cea ce crezi că ești: dacă spui că poți atunci poți, iar dacă spui că nu poți nu poți.
- prosperitate indică un grad înalt de disciplină personală.
-Realitatea lumii a existat mai întâi sub forma unui gând.
-fiecare întrebare în ultimă instanță are două răspunsuri:  unul negativ și unul pozitiv;  rămâne la alegerea noastră.
- relația trebuie să evolueze. dacă nu, decizia despărțirii trebuie luată cu calm, pentru că nu e înțelept și sănătos să săriți din mașină în mers. Rămâneți pe locuri și bucurați vă de călătorie.
-auzim doar nu ascultăm. Ne amintim doar 20% din ceea ce auzim. Chiar dacă putem asculta 125 -250 de cuvinte pe minut, gândim între 1.000 și 3.000 de cuvinte pe minut iar în timp ce alții vorbesc... noi tot gândim.
-Singurul lucru asupra căruia orice persoană are un control total și absolut este felul în care își concentrează gândirea. Tocmai asta nu facem.
- Schimbați-vă modul de viață și veți obține rezultate.
- amânarea satisfacerii pe mai târziu poate fi o cheie spre succes, ca în  cazul gurmanzilor : un minut de plăcere poate dăuna multor luni de slăbire.
-stilul în care vedem noi o situație se poate compara cu fazele lunii: Luna este aceeași dar depinde cum este poziționat soarele.
- Pur și simplu, trebuie să ne alegem sentimentele.
- tot ce s.a întâmplat până acum și ce se va întâmpla de acum înainte reprezintă doar iluzii.
-După rugăciune să ne detașăm, să zâmbim și să ne simțim bine.

Carnagiul lumii.

7,3 miliarde de persoane. Tot atâtea lumi. Tot atâtea abisuri. Tot atâtea manifestări criminale. Tot atâtea carnagii. Dragă prietene, ține minte: nu suntem decât niște câmpuri de bătălii, unde ne măcelărim secundă după secundă. Omul nou contra omului vechi- veșnica bătălie a umanității. Prezentul împotriva Trecutului și Viitorului. Timpul împotriva omului. Moartea împotriva vieții. Dar toate aceste bătălii nu sunt decât niște iluzii. Totul este o butaforie. In acest carnagiu uman, nimeni nu iese învingător. Omul nu vrea a pricepe că viața și moartea nu sunt decât niște concepte abstracte. Este un perpetuum mobile. Este o mișcare veșnică. Atomul, cuanta și gaura de vierme se vor mișca mereu, se vor neutraliza unele pe altele și vor renaște așa cum au dispărut, exact în aceiași fracțiune de secundă. Putem vorbi de fracțiune de secundă la nivel universal? Evident,nu! Acolo totul se întâmplă instantaneu. Dar omul a aruncat instantaneul la gunoiului umanității. Nu mai are nevoie de universalitate. S.a închis în închisoarea timpului. In carnagiul oferit de timp. Omul a inventat bomba termonucleară, bomba cu hidrogen, plutoniul sărăcit, multe altele în ale distrugerii in masă- dar cea mai mare găselniță în sistemul de extincție a fost invenția timpului, a secundei. Secunda a ucis miliarde de oameni, mii și mii de miliarde de coșciuge, mii de miliarde de morminte- totul sub înaltul patronaj al timpului. Când a fost inventat timpul? In momentul in care omul s.a despărțit de Om. Când Omul a dorit să guste moartea. Acel măr, acel neastâmpăr uman, , acea mușcătura a scos timpul din cutia Pandorei, a năucit viața, a înviat marea gaură de vierme, a săpat primul mormânt. A pus prima cruce. De atunci, de la prima mușcătură, omul se scufundă, se afundă, zace într-o continuă involuție- de la acea mușcătură omul a rupt veșnicia in două. Trăim, aici pe pământ, o primă veșnicie, înfricoșați, gheboșați, plini de lacune, plini de boli, plini de rugini, plini de frustrări. Omul a pierdut pentru moment noțiunea de veșnicie. Îl sperie. Se naște într-un mormânt- numit și corp- și-l modelează, și-l înfrumusețează, și-l parfumează. Apoi, când celula refuză să mai activeze, tot acest mormânt e pus într-un alt mormânt, și e dat dispariției in neantul biologicului. Ați mirosit un cadavru? Va sfătuiesc să o faceți. Veți avea ocazia să vă mirosiți. Degeaba acoperim mormintele cu flori- ele nu rămân decât o poartă spre eternitate. Marea spaimă față de veșnicia morții. Secunda- un carnagiu al lumii.

Singurătate

Cine s.a împrietenit cu singuratatea, este salvat. Orice atasament cade sub ridicol. Într-o lume a metainformatiei singurătatea a devenit cea mai detestată stare a omului. Atunci când participi la o înmormântare, poți vedea in toata splendoarea ei singurătatea. Moartea- acea stare în care oamenii se vad goi de conținut, când devin singuri cu ei înșiși. Moartea unui prieten te poate pune in ipostaza de a plânge. Dar niciodată nu plângi pe prietenul care zace în cosciug, ci pe tine te plangi! Iti plangi existența. Plangi ca un copil. Plangi pentru că îți este frica. Moartea înfricoșează omul. Moartea bagă în sperieți pe omul atașat. Pe cel atasat de material. Când vei merge la vreo înmormântare, dragă prietene, să ții cont că, ceea ce vezi in acel coșciug, acel trup lipsit de viață, acea materie care-i supusa descompunerii- nu este decât o oglindă. Este o oglindă a ceea ce esti tu, doar ca, pentru moment, încă inima.ti bate, celula îți mai respiră, creierul mai dă comenzi.
Omul se sperie de întuneric pentru că este oglinda cosciugului. Stinge lumina, prietene drag, și stai singur într-o camera. O cameră aruncata în beznă și liniște mormântală. Totul în tine se schimbă. Creierul începe să țiuie, corpul devine tot mai neliniștit. Voi doi-tu cu tine- începeți să nu mai încăpeți în același trup. Sunteți străini unul de altul. Deveniți niște dușmani. Iar acesta poate fi perfectul act cinematografic a propriei morti. Niciun om singur nu se sperie de moarte. O așteaptă, chiar! Este o izbavire, chiar! Să stai doar cu tine, să te cunoști bine, să te împrietenești cu tine, aduce acea stare de eliberare- vrei sa te eliberezi cât mai repede, pentru că ati trecut testul vieții, v-ați cunoscut. Ți-ai cunoscut Dumnezeul din interiorul tau, acel Dumnezeu adevărat, te-ai descoperit pe tine însuți- nu te-ai atașat de alte chingi vremelnice. Când vei muri, iti vei privi carcasa, în acel sicriu ironic, nu te va inspaimanta duhoarea putrefactiei după cinci zile de zăcut în groapă, îți vei primi viermii in fosta ta locuinta cu bucurie, ca pe un fapt normal, ca pe un proces de curățire, de igienizare. Natura are grijă să igienizeze tot, de la balegar și până la carcasa unui om. Tu pleci împăcat. Neatasat de nimeni. Singur, tu și cu tine.

Ce nașpa sunt!

Sunt dizgrațios, mă simt penibil in fața oamenilor, vreau sa am o altă față, să arăt cum arată și colegul meu.
Am inceput sala, să trag de fiare, că arăt că un cocostârc.
Mă duc să-mi pun silicoane, că mă simt frustrată la locul de muncă. Cred că-mi pun și puțin acid in buze, că parcă am două dungi roșii.

Da, știți aceste povești? Aceste depresii existențiale, care macină ființa, fac din om o persoană hidoasă, o persoană care nu e mulțumită de sine, care își găsește mereu ceva sa comenteze la propriul lui aspect. Depresie indusă de societatea actuală, in care femeia e OBLIGATĂ sa fie perfectă, dar, din nefericire, și, Ooo da!, ce nefericire, doar pe PLAN EXTERIOR! Atât! Frumusețea omului a fost scoasă doar in exterior. Am cunoscut femeie extraordinar de frumoase, dar fără sâni. Fără celebrul 90-60-90, nu avea nici nasul perfect ca al unei dive, nici buze cărnoase, așa cum le are Nicoleta Luciu. Dar emana frumusețe. Frumusețe interioară.
Cunosc exemple de băieți care erau disperați că nu au pectorali sau pătrățele. Erau nefericiți până la extreme. Ok, au început să tragă ca disperații la sală. S-au făcut mari, dar, tot din păcate, nu au fost mai fericiți, ci au continuat să existe în nefericirea lor. Nu pectoralii erau problema, ci pectoralii sufletului său. I-am spus treaba asta, nu a digerat cuvintele mele. Atunci când ești căzut, să-i spui unui om despre suflet...e ca și când ai vorbi unui perete. Sau ca și când i-ai spune unui om cu cancer: lasă că va fi bine. Sigur acel om a și ingerat vorbele tale: i-au intrat printr-o ureche și i-au ieșit prin cealaltă.
Femeilor, nu partea exterioară e cea mai importantă, chiar dacă asta se cere azi. Aveți grijă de voi, nu fiți ca niste mămăligi, să lăsați să curgă șuncile pe voi. Mereu avem tendința de a o lua pe partea extremelor. Ori stăm zi-lumină in sala de fitness, ori mâncăm ca niște porci, devenind niște obezi/e care abia respiră. Unde-i parte de mijloc?
-Ce glas de rahat am! Dar dacă erai mut?
-Ce buze rahitice am! Dar dacă te nășteai cu malformații?
-N-am sâni! Dar dacă îi aveai de-ți deforma spatele?
-Sunt slab că un țîr. Păi dă puțin din pedale și mai lasă laptopul. Fă un abdomen, fă puțină mișcare, schimbă,ți puțin viața. Redefineste-o! Reinventează,te. Nu sta că planta și te plânge. --Sunt prea gras! Păi mai pune niște spini pe furculiță. Du-te la un control și vezi dacă nu ai vreo problema cu glanda. Fă mișcare, nu te învăța cu situația ta și nu te plânge non-stop.

Oameni buni, mereu fugim de situația în care trebuie să ne privim obiectiv. Măi, cum sunt? Cum arăt? Sunt sănătos? Da. Pot merge, pot alerga, pot râde? Da! Nu am glasul Andrei? Aia e, bine că pot vorbi. Nu am sânii Elenei Udrea? Eu să fiu sănătoasă, sunt buni și ăștia pe care-i am, etc...
De ce își pun multe femei silicoane? Cele care sunt sincere au spus mereu: să fim apreciate. Dar nu în asta constă sinceritatea. Vine din a doua întrebare: să se uite restul la tine, in decolteul tau, colega să te invidieze și să-i curgă balele, să-ți exciți din nou soțul că ai impresia că vrea una mai sexoasă,să fii MÂNDRĂ? E, aici e sinceritatea. Da, vor zice o parte, și majoritatea am observat că lasă capul în pământ.
Oameni buni, nu vă fie rușine cu cine sunteți. Și repet, nu vb de cazurile extreme.
Fiți confortabili cu voi înșivă, ptr că intrați în drama lui "eu-arăt-nașpa" și cu foarte multă greutate mai puteți ieși din el. Acest "eu-arăt-nașpa" e, cred, viciul cel mai grav care există azi pe Terra. Acest "eu-arăt-nașpa", face mai multe victime decât orice război mondial, distrugând viețile a milioane de oameni, an de an, zi de zi, ceas de ceas. Acest "eu-arăt-nașpa" artificial, indus de media, se societate și tot ce ne înconjoară.

Despre moarte.

Frica de moarte, starea pe care o percepem cel mai real din toate fricile lumii. Interesant! Ne este frică de ceva de care n-avem habar, cam așa s-ar traduce. Nimeni nu știe cu ce se mănâncă moartea, unde mergem, ce facem după și ce vom întâlni, iar asta face treaba și mai incitantă, nu?. Și totuși, suntem terifiați. Ne uităm la vreo înmormântare, la vreun dric care-și face drum pe lângă noi, le privim și ne trec fiorii. Din omul care se hlizea ca un dement, devii instant serios, ca o statuie, gandindu-te: pfuuuu, dacă aș fi în locul lui? Dar ,hei!, nu te bucura prea tare, ptr că într-o zi, inevitabil, vei fi in loc ăluia. Nu putem ocoli aceste chestiuni, fie plin de bani, fie plin de sărăcie, asta-i sigur, moartea fiind foarte democratică: alege din ambele tabere, fără a ține seama de aerele răposatului. 
Ce știm despre ea? Mai nimic, dar știm că facem pe noi de frică. C G Jung, spune: e admirabil cum oamenii nu o iau razna știind că au in buzunare o condamnare la moarte, de când se nasc. Înseamnă că undeva, in subconștient lor, ceva îi calmează și le spune: stai calm, totul va fi bine și după ce o mierlești. 
Ce se întâmplă după? Nimeni nu știe prea bine. De fapt, nimeni nu știe nimic din ceea ce se poate întâmpla dincolo. Îți vezi azi amicul, bei o țuică cu el, vorbești de tanti de la 3 că a cam pus șunci pe ea...și pac! a doua zi te trezești cu vestea că cel care a fost cu tine la birt, a murit. Și rămâi șocat. Și nu mai știi ce să zici. Și te vezi la înmormântarea amicului, cu imaginea încă vie a tipului care făcea mișto de aia de la 3. Te uiți la el și-l vezi pământiu, supt la față și...rece. Mai toți plâng, sau, mă rog, se fac că plâng, îl laudă mai ceva ca pe Blaise Pascal, te întrebi cum de încă ăla din cosciug nu a luat Oscarul, auzi numai expresii de bunătate, mai ceva că un Ghandi. Apoi, după ce preotul perorează niște chestii pe care nu le prea pricepi, amicului inert i se pune capacul, i se bat frumușel niște cuie de parcă în seara aia ar ieși undeva la crâșmă și e dus cu greutate spre o groapă, pus frumușel acolo, se toarnă niște pământ pe el și gata, spectacolul se termină. Tu rămâi doar cu incertitudinea: ok, ce s-a întâmplat? Ești nelămurit. Ești și puțin indispus. Îți spui: hai că mai am până o să mor, că sunt tânăr. Dar îți aduci aminte că abia ți-ai dus amicul, la fel de tânăr ca tine.
Deci, nimeni nu s,a întors de acolo ca să ne lămurească. Rămâne cel mai mare mister, dar și cel mai înfricoșător. Basme multe, povești mai mult sau mai puțin reale - de cele mai multe ori doar invenții- și multe mituri. 
Ba e una cu coasa, ba e un el, ba e o tanti faină, blondă ptr deliciul publicului, ba un înger, ba o creatură hidoasă, ba un schelet cu haine rupte. Dar mai în toate, moartea râde, pe sistemul: amice, ai pus-o, ți-a venit rândul. Hai, la răcoare cu tine! Sau la căldură, depinde de cultura din care o mierlești. 
Eu, că sa fiu sincer, am o părere faină de moarte și , vorba lui Andrei Pleșu, măi chiar sunt curios ce-i după! De ce ai plânge după lumea asta inaptă, mizeră și imbecilă? Când va fi sa fie finalul apoteotic, finalul mandatului...aia e! Cu bucurie le-om trece toate.
Dar știți ce-mi pare? Că ne înfricoșăm degeaba și vom avea o surpriză de-o sa ne cadă plombele, că acolo, cred eu, nu prea mai avem nevoie de ele, că sunt sigur că nu vom mai clănțăni mici cu mustar și bere. Sau? Vedem noi!

Incultura gastronomică

Ce mai înseamnă un restaurant? Ptr unii, foarte mulți, mai nimic. Restaurantul a devenit un loc unde unii oameni ajung doar să-și exprime frustrările, să-și arate cu voioșie limitările culturale și, nu în ultimul rând, să facă viața amară altora. Cultura ieșitului în restaurant, mai ales în România, e aproape de zero barat. Evident, nici restaurantele nu fac mai nimic în a educa clientul, în al aduce la un standard cât de cât onorabil, mergându-se încă pe dictonul idiot: clientul nostru, stăpânul nostru. Nu am idee de unde a apărut tâmpenia asta de gândire, dar și-a făcut repede loc în mentalul colectiv.
Răbdarea. Da, un concept pe care românul l-a pierdut de câțiva ani. Românul uită să facă diferența dintre un restaurant și un fast-food, asta-i clar. Românul a uitat, ca să fiu elegant, să mănânce, pur și simplu. De la stilul (halul) în care stai la masă și până la stilul în care comanzi, în care te adresezi unui angajat care te va servi în acea seară. Lipsa elementarelor bune maniere sunt absolut șocante. Ai impresia ca unii oameni sunt veniți direct din pădure, colegi cu personajele din Cartea Junglei.
Vorbeam de răbdare. Da, ea lipsește cu desăvârșire. Clientul se pune la masă, îi vezi deja privirile precipitate că ospătarul nu a ieșit din pămînt exact în acea secundă, apoi , după nici câteva minute mâna lui se va ridica automat întrebând, nedumerit, de ce durează friptura (așa cum îi spune el preparatului) atât de mult. Deja dialogul, cu acel client, e pierdut. Explicațiile sunt de prisos. Oamenii nu știu să se (mai) relaxeze. Sunt surescitați total, într-un permanent și vesel sindrom al unei neliniști cronice.
Însă, durerea cea mai mare e că, din păcate, chiar și după 28 de ani, restaurantele românești continuă să se tăvălească în aceiași stare de letargie, în același sindrom de loc unde ceea ce ți se oferă e de cele mai multe ori un produs ieftin, prost și vândut scump, iar cei care deservesc sunt, în multe cazuri, doar persoane care si-au ratat cariera, făcînd și ei ceva ca să nu moară de foame. Este un melanj distructiv între produse de proastă calitate și angajați mediocri, fără o minimă cultură în ceea ce înseamnă serviciile unui restaurant. Cum nici pe client nu-l interesează cum se comportă când iasă la o cină, nici pe angajat nu-l interesează să-și deschidă orizonturile de cunoaștere. Iar rezultatul îl putem vedea: restaurante proaste, dar cu pretenții, zgârcenia la detaliile care conrtează enorm și lipsa de pregătire, măcar elementară, a celor care lucrezaă acolo. Pregătirea unui om care reușește să se ridice la niște standarde acceptabile poate lua și câțiva ani. Acest lucru ar trebui să-l realizeze angajatorul, să-și formeze un personal calificat, care să fie în prim-planul filosofiei de a aduce un standar de calitate. Or, acest lucru nu se poate realiza fără motivare, ceea ce în România lipsește cu desăvârșire în cele mai multe cazuri.