Restaurantul, noul Triunghi al Bermudelor

Mă uitam prin meniurile de revelion ale unor restaurante, cică cu pretenții. Bun, pe lângă că sunt foarte sceptic față de restautele românești, imaginația celor care produc acele meniuri te lasă melancolic sau, mai rău, te indispun terbil. Denumirile sunt perfect savuroase și te teleportează într-o altă dimensiune  papilo-gustativă, unde sunt simfonii de creveți, trio-uri de tartine, curcubee, romanțe...ce să mai vorbim, simți că stai la masă cu însuși nemuritorul Gică Petrescu. Mai pe șleau, rahatul produs de restaurante e ambalat frumos, cu denumiri cretinoide. Dacă ai pus o rață pe varză călită, nu-i mai spui așa, ci îi spui pompos: rață pe PAT de varză rumenă călită. Pe bune? Pe pat? Nu știam că varza poate deveni patul unei rațe. Supei de pui, cum ar trebui sa i se facă redenumirea? Pui scăldat în apă caldă, cu mirodenii și înmiresmat cu condimente? Trăiască Vegeta, nu? Nu mai vorbesc de restaurantele care o ard pe franco-englezisme, de-ți rupe creierul. Ce se întâmplă azi prin restaurante, e o adevărată panaramă, o prostituție a ideilor sau cum să minți pe proști să-ți mănânce rahatul cumpărat din Selgros-uri și Metro-uri, produse ieftine și de cea mai proastă calitate. Asta se face in Romania. Nu știu cum e dincolo, la nivel național, dar în majoritatea locațiilor mioritice se vând doar denumiri pompoase, dar îndoielnice calitativ.

Ca să aduci calitatea, ea costă. Iar când costă, bugetul ăluia care patronează localul scade, iar dacă bugetul scade, e nașpa. Angajații? In cele mai multe cazuri, angajații sunt imbecili, fără minima cultură generală, scârbiți, nemotivați, la mila ciubucului clientului, care, evident, nu va exista, ptr că foarte puțini patroni sunt dispuși să-și formeze proprii oameni, să le ofere trening uri, schimburi de experiență, școlarizări.
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Am venit să mă angajez.
- Ce știți să faceți?
-Nimic.
- Ati mai lucrat undeva?
- Da, într-un birt din Cuca-Măcăii.
- Perfect, sunteți angajat. Candidatul perfect. Aveți minimul pe economie
- Ooo, vai, vă mulțumesc, spune meduza proaspăt angajată, cu ochii umezi.
Deci, un viitor bun de consum, de făcut bani. Dar nu ptr el, ci ptr patron, ptr că lui îi se rupe de angajați, lui să-i fie bine! Duce două farfurii? Duce! Știe câteva preparate clasice din meniu? Știe! Un nădrag negru și o cămașă albă, și gata! avem un multilateral dezvoltat lucrător în servicii.

Mai halesc și eu prin restaurante (stiu, mea culpa!) și mă îngrozesc de ceea ce văd.
Dar, haideți, nu fiți cârcotași, avem meniuri! Bestiale meniuri! Simfonie de risotto. Spune-i bre orez, că n-are nici o treabă cu adevăratul risotto, că e orez plasticat cu 2 lei punga din Metro, ce Dumnezeu?
Hai, să fie primit și poftiți la canapele cu rațe, gâște și alte zburătoare, pateuri de ficați de gâște umflați cu pompa, muschi de vite brazilience crescute în România, exportati și reîntorsi la suprapreț, risotto din orez care n-a văzut în veci pământul, legume fără gust, chef de lucru așa cum are și Iohannis și, de ce nu, să curgă Vegeta. Nu are gust mâncarea? Nu-i nimic: ai un cub ptr fiecare vietate din lumea asta, de la procariote și până la tiranozauri. Vrei mangustă pe pat de alge din Marea Chinei? Avem, cum sa nu! Două cuburi și te-a rezolvat. A, că sunt congelate de pe vremea lui Hristos, care-i problema? Dacă ești în mijlocul câmpiei vestice și vrei fructe de mare...sorry boss, le papi congelate, că doar nu vine unu cu năvodul dimineața, proaspăt pescuite.
-Aveti pește proaspăt?
- Evident!
- Când l-ați primit?
E, aici intervin  doua răspunsuri posibile, dar mereu prezente: l-am primit ieri, și doi, azi de dimineață. Deci, e proaspăt. Noroc cu tehnologia. In 3 minute, apeși pe butonul ptr decongelare, peștele e bombardat cu microunde, iar el, saracu', ce sa facă? Trebuie să se dezghețe, că ăla micu are chef de pește proaspăt.
Să fie primit! Prefer un KFC, pe bune!

Când prostia și ignoranța își dau mâna, ne apucă veselia!

 

  Mi-a murit copilul în spital, primind o boală sau un virus grav din cauza lipsei totale de igienă, a condițiilor precare de spitalizare, a miserupismului de care dau dovadă unii din angajații spitalelor.

   Auzim frecvent aceste genuri de știri, în care lumea moare pur și simplu, pe față, din cauza unui sistem bolnav, putred și falimentar. Nimeni nu mai reacționează. Asta era și ideea, poate, din partea celor care au factorii de decizie în mână. Românul, după cum observăm, are mintea și memoria scurte. Aude o știre, se inflamează, minunea ține trei zile, apoi totul revine la normal, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Colectiv, Hexi Pharma, maternitatea Giulești, spitalul de arși, șoselele criminale, foamete, boli... sunt doar câteva exemple ale posibilităților de a muri. Peste tot în lumea asta se moare, dar la noi ea te urmărește oriunde. E omniprezentă.  Treaba e că mor oameni, dar pe nimeni nu mai sensibilizează acest aspect. Moartea a devenit ceva normal, așa cum mureau de foame oamenii prin anii 40-50  în Ucraina sau Rusia, prăbușindu-se pe stradă, în agonie. Nu mai are cum să-ți pese de celălalt, cât timp, crezi tu, că ești prins în plasa problemelor zilnice. Ai rate, copiii încep să-ți crească, nu au caiete, mai nou nici manuale, pantofii pentru sport încep să se rupă, și zici în gândul tău: mai dă-l în mă-sa, să moară! Zici plin de ură, pentru că nu mia poți nici tu, ești disperat, banca sună aproape zilnic, salariile sunt de-o mizerie cruntă, la batjocură, totul e întors cu fundul în sus, soția ți-a rămas fără muncă, tu îi spui împăciuitor un ”lasă dragă, că ne vom descurca noi” în care nu mai dai doi bani, în care nu mai crezi. Începi să-ți pierzi mințile, îți vine să-i dai cu toporul în țeastă șefului tău, care te ia la mișto aproape zilnic, îți vine să pui mâna pe mitralieră și să razi jumătate din zoologicul politic, aceste animale bipede, acești șacali născuți din ideologia URSS-istă, târâtoare preistorice, lipitori veninoase. Nimic nu sa schimbat din vremea lui Eminescu, când poetul scria în Timpul despre putrefacția politicului românesc.
    Totuși, de 27 de ani ne învârtim în jurul aceleiași axiome, a ignoranței, a lui ”lasă-mă să te las”. Nimeni nu mai are curaj, suntem mâncați de vicii, de indolență și de frustrări. Am ales președinți, unul mai mediocru ca celălalt, toți ne prostesc în cel mai copilăresc mod. Pentru că au pe cine, pentru că am devenit o nație îngustă, ipocrită  în mare parte. Nimeni nu mai are căderi pe gânduri când se cunoaște faptul că 50% din populație e sub pragul sărăciei. 50%! 40% dintre copii, se culcă flămânzi. Sunt pe primele locuri la majoritatea bolilor.  Jumătate din populație e săracă, 5-6 milioane deja au plecat din România, alte sute de mii sunt pe picior de plecare, iar ăștia care au mai rămas sunt tot mai atomizați și destructurați.

Perspective de viitor? După cum merge situația...puține șanse. De ce ? Pentru că prostia și ignoranța sunt succesul garantat în eșecul unei națiuni. Iar o națiune când nu-i mai pasă de morții de ei...e într-un mare colaps, într-un inceput de sfârșit agonizant.

Și totuși, românii au aplaudat minerii. Și ar face-o din nou, fără greață.

Anii '90 au dezvăluit o Românie ieșită din negurile evului mediu,  reușind să șocheze pe cei câțiva români care mai gândeau logic și o Europă întreagă. De SUA nu poate fi vorba, oamenii de acolo neavând habar nici macar unde le este propria capitală, ce sa mai vorbim de România.
 
    După o lovitură de stat, cum numai la noi se putea face, made în România!, vara anului 1990 a demonstrat sistemul psihosomatic al mentalului colectiv: ură, xenofobie, psihopatologie gravă, plăcerea de a vedea sânge, răzbunare.  Atunci, in acele momente, majoritatea românilor au aplaudat și s-au bucurat că minerii devastau și băteau cu cruzime pe bucureșteni. Nu ar trebui sa ne supărăm pe Iliescu: acest om a marjat exact pe gândirea românească de la acel moment. El a reușit să ne arate cine suntem, a deschis o supapă care poate trebuia deschisă, aceea a urii. Țin minte, copil fiind, frenezia acelor zile și bucuria că minerii au mers în Capitală, să pună ordine în dezordinea imaginativă de acolo. Oamenii se bucurau cu sinceritate. Doreau sânge, nu le ajunseseră cel de la revoluție. Memoria e de scurtă durată . Văd acele imagini și azi și încerc să-mi dau seama ce a provocat atât de multă ură între oameni.

Din nefericire, văd acest comportament de ură și azi, dar ambalat in culori mai frumoase. Stau în Banat de ceva ani și pot observa încruntarea și ura lor față de alții care le "calcă teritoriul". Acesta este doar un exemplu, dar ura la nivel național e imensă. Pentru că o avem în sânge. Pentru că vrem mereu răzbunare, vrem capete tăiate, așa cum unii scuipau capul acelui gradat din trupele USLA care zăcea pe blindatul ciuruit de gloanțe. Vrem țapi ispășitori. Vrem sa dovedim tuturor că suntem răi, să fim urâți de toată lumea. Pe unde mergem, facem dezastru. Dar nu, nu noi suntem vinovați, ci țiganii. Nu noi suntem vinovați, ci Soros.
 Eram prin 2005 in Hong Kong, iar unul din românași ieșise dintr-un magazin de haine blindat de tricouri. A furat din inerție. Gestul acelui concetățean mi-a rămas viu și azi și-mi va rămâne cat timp voi trăi. De ce ai furat?l-am întrebat. Așa! a venit răspunsul lui.

Azi, in 2017, dacă minerii ar veni din nou în București și s-ar reedita evenimentele din vara lui '90, oamenii ar aplauda din nou. Pentru că suntem imbecili, imbecilizați mereu; proști și prostiți in continuare. Aici pe acest pământ românesc și pe acest mental românesc se fac cele mai absurde experimente, de către toți. Și le iasă... pentru că ăștia suntem. Ăsta e aluatul nostru. De 2000 de ani!

Scârba și iertarea, merg împreună? Totuși, de la laptop, cu multă scârbă...

Mulți spun că avem Echipă Națională de Fotbal. O glumă proastă. De fapt avem, dar ea e compusă din oameni exact după chipul și asemănarea acestei nații, de azi, cea din 2017. O nație dezintegrată, destructurată și fără voință. România, fie că vorbim de naționala de fotbal sau de oamenii care compun această țară, fac tot posibilul să o saboteze. Jucători care stâlcesc limba română, care beau pe muzica maneliștilor, care se iau în gură cu suporterii, băgându-i în origini. Asta vedem și pe stradă, dragii mei. Oameni care scuipă, vorbesc veninos, aruncă PET-ul pe lângă coșul de gunoi. Suntem slabi, tot mai slabi, iar analogia țării cu cea a naționalei de fotbal vine ca o mănușă de portar. Nimeni nu mai dă doi bani pe perseverență, pe ideea de a face ceva notabil, să fie mândrii că au realizat ceva. Să nu moară ca niște imbecili. Vedem cum unii ajung în topul fotbalului- dar nu numai !-, mai puțin să apuce potul cel mare, dar se scurtcircuitează lamentabil, naufragiați in vieți vicioase și incultură care, la un moment dat, se întorc împotriva lor. Ca să duci succesul pe cârcă, ai nevoie de ceva în cap, de niște sinapse, de ceva neuroni activi. Nu, nu poți cere asta unor oameni ptr care viața lor nu înseamnă decât femei cu țâțe mari, siliconate în toate zonele și care oferă dansuri lascive, în timp ce ”jmecherul” se îmbuibă de Moet. Să bei Moet, dar să fii prost: iată o combinația distructivă. Nimeni nu-și mai dă seama că nu mai avem Națională de fotbal, cum nimeni nu-și mai dă seama că nu mai avem Țară, că România a dispărut. Mulți sunt prea dobitoci ca să poată avea această revelație, iar acei puțini care mai văd această dramă sunt rapid puși la tăcere. Putem face o comparație între Daum și Iohannis? Da, amândoi fiind doar niște păpuși sinistre, niște Matrioști care se tot înmulțesc obsedant. Sau între Daum și Mișu Tudose? Evident, da! Sunt personaje într-o piesă de teatru aiuritor, cu actori beți de cretinism și retard în cel mai înalt grad cu putință. Au fost mii de tineri, la Iași, la întâlnirea internațională a Tineretului. Dar era Ortodox, nu cel de la Untold. Ați auzit vreo știre despre acest lucru în presa centrală? Clar, nu! Pe ăștia nu-i interesează astfel de aspecte. Pe ăștia îi intereseaza, de exemplu, ce belciug și-a pus în vagin o cretina din show-biz. Da, asta e o știre de primă pagină. Sau că tipul de la Talisman se desparte de nevastă-sa. Ei bine, asta avem azi în România: inducerea unui handicap general, imbecilizarea la scară națională, și, ohoooooo!!!!, ce bine le merge la treaba asta....
Avem Echipă Națională de Fotbal? Avem, dar ea se prezintă exact așa cum se prezintă această țară: sinistru.
Nu m-am uitat la meci, ptr că nu era greu să prevezi deznodământul. Așa cum nu e greu să prevezi deznodământul acestei țări. 
Asta e, mergem înainte. Vedem noi ce-o fi....

Majoritatea care citiți acest text, sunteți bolnavi!

 

     Și știți de ce? Pentru că mâncați prost! Cuvinte citate din  prof Mencinicopschi.
Cuvintele sunt  dureros de adevărate, cunoscute dar nebăgate în seamă. De ce? Din comoditate, din neștiință și dintr-o lipsă crasă de cultură.
   Am lucrat la un mare și renumit restaurant în București. Renumit...și atât. Ce mă mira profund era faptul că niciun client nu crăpa la masă. Începând de la tanti care tăia cartoful & morcovul și terminând cu cel care ducea mâncarea la masă, marea majoritate deci ( pleonasm forțat), spuneau un sta-v-ar în gât, asta ca să fiu elegant cu exprimările. Nu reproduc mai mult. Ați înțeles unde bat, nu? Se aruncau asupra preparatelor cele mai dulci cuvinte: da mai intrați mulți, bă animalelor! zbiera bucătăreasa, înnebunită, la un personaj imaginar de pe tavan, nemaiputând  face față la comenzi, apa curgându-i șiroaie pe frunte. Iar această problemă se întâmplă în majoritatea restaurantelor și bucătăriilor. De aceea recomand cu căldură: nu vă mai apropriați de ele. Hrăniți-vă acasă!
   Extensie de idee: un bucătar ar trebui să fie un maestru în adevăratul sens al cuvântului, unul chiar spiritual pentru că poate modifica toată structura interioară a unui client. Cu-i pasă? Banul să iasă.
   Marea problemă stă în halul următor: noi nu ne mai hrănim, ci doar mâncăm. Băgăm în noi. Turnăm în noi. Halim. Să continui?   
   Ce vedem la sfârșit de săptămână? Un alai de plozi duși de niște părinți inconștienți la Mc Donalds-uri. De ce nu! Dacă ăla micu dorește, trebuie să-i îndeplinim dorința. Mai ne procopsim și c-o jucărie, că doar PR-ul nu doarme, nu? Părinți inteligenți, clar!
   Se știe că în România se mănâncă mult și prost. Avem o bucătărie grea și unsuroasă care dă de furcă ficatului. Și nu numai. Mă rog, e impropriu să spui că avem bucătărie. Avem o compilație dintre mai multe bucătării orientale, turcească în special, că doar nu au stat pe aici englezii, nu? Veșnica Sarma, impăratul Mic, preacuvioasa Șaormă, sfântul Kebab. Și e coadă mare la ele. Pe lângă asta, mai avem vreo două sărbători mari, când românul ia cu asalt, mai ceva ca la Mărășești și Oituz, toate marketurile. Coșurile devin cât  portavioanele, frigiderele mici se aruncă la ghenă. Trebuie ceva mare, combine de treierat mâncare, multă și săracă în tot ce ne e folositor. Apoi vedem cum ambulanțele urlă neputincioase prin orașe cărând pacienți cu mațele aproape explodate de bolțarii ingurgitați prostește, stropiți cu mult alcool, că doar o dată pe an e Crăciunul. Să fie bine!
    Cum stăm în statistici? Exemplar! Pe primul loc la toate. Bolile, evident. Când mănânci un salam cu 5 lei ruda, de un kilogram, la ce te aștepți? Când faci un cotlet, iar el elimină apă în cuptor mai ceva ca fântâna Îndrăgostiților din centrul Timișoarei....te întrebi serios când vei muri.
   Că bravii nostrii conducători sunt puși pe căpătuit populația, un fel de genocid vesel...o știm cu toții. Totuși! Și totuși, noi mergem înainte, parcă tot mai orbi, spre o moarte sigură. Da , suntem o nație bolnavă! Vă miră? Nu ar trebui! O cola?

Când narcoticele îneacă-n fum mințile tinerilor. Sau despre catastrofa unui secol.

     Conform DEX-ului, o substanță narcotică este acea substanță care provoacă narcoză sau acele substanțe care provoacă somnolență. Am scris treaba asta, ca să fie lămurită treaba. De la această simplă definiție din DEX, pornesc pe tărâmul narcoticelor de tot felul, mai ales cele implementate cu succes de către ”sistem” și până la cele clasice. Ptr mine, sintagma de ”a provoca somn/olență” se mulează foarte bine cu ideea de somn al rațiunii. De aici si acest somn perfid al națiunii, națiune care nu poate reacționa în fața pericolelor, un somn destructurant, care lovește exact în structura de beton armat a societății, a societății în general, nu numai cea românească.

    Nu mai este un secret că în foarte multe licee din țară drogurile sunt la ele acasă. Dilerii știu unde să stea, au locotenenți printre elevii care învață în acea locație, iar treaba merge. Acest lucru l-am putut vedea și când, acum ceva ani, magazinele cu etnobotanice stăteau frumușel pe lângă școli, făcând praf mințile încă nematurizate a tinerilor. Până când n-au curs sinuciderile printre adolescenți provocate de mizeriile din acele pungi de tras pe nas, nimeni nu a mișcat un deget. De ce? Nu mai e nevoie de prea multe explicații.

    Dar, cred eu, narcoticul cel mai pervers a ajuns să fie online-ul, ”rețeaua de socializare” fiind copilul lui mic drag și iubit. Dar ca să fii online în permanență, ai nevoie de niște scule deștepte: unii și mai deștepți nasc smart-ul.  Din acest moment, era oamenilor care comunică face-to-face, se fini. Dacă mergi într-un metrou, 90% din persoanele tinere sunt cu nasul vârâte în telefoane: nimeni nu mai are introspecții, nimeni nu mai stă cu el însuși. Atenție la sensul folosit de mine: SUNT vârâte! De către cine? Eh....

   Dacă online-ul e cel mai periculos narcotic, vine tare din urmă dezinformarea. Fără online, dezinformarea sau manipularea nu mai puteau exista în forme atât de elaborate , devenind de-o subtilitate înfiorătoare. Se merge pe dictonul: habar n-am în ce/ cine să mai cred, deci de ce să-mi mai bat capul? Mai pe șleau, mulți merg pe starea de deconectare din real, acolo unde, cică, e nașpa; întrarea acelui individ in online, capturarea lui de către ”sistem” și sinuciderea existențială care precede după.

   Dacă acești indivizi scapă de online, ei cad în capcana unor multinaționale, aceiași Mărie, dar cu altă pălărie:  mergi la ”job” la 9-10, ai 400 de dead-line-uri pe zi, ești prins într-un birou cu AC și miros de mochetă curată, pleci de la ”job” pe la 18-19, mai povestești cu colegul, pt ”destindere”, încă o oră, dar tot despre ”job”, ajungi acasă epuizat -dar mândru că lucrezi într-o structură mondială, ești la costum și , eventual, ai mașină de serviciu- îți deschizi o bere, te pui în fotoliu și deschizi smart-tv-ul de 180 cm, cu sunet Hi Definition, îți vine și soția ( asta în cazul bun ), tot de la o multinațională, o femeie în plină ascensiune profesională, o femeie care se vrea dură, negociază totul la sânge, un manager total. Treningurile ingurgitate de dânsa au avut grijă să o modeleze așa cum trebuie. Ea se dezbraca de sacoul impecabil, Leadershipul stă cu berea și telecomanda în mână, uitându-se la BBC sau CNN. Nu mai e de finețe să asculți țăranii de Antena 3 sau săracii de Realitatea TV. Ești într-o lume superioară: te uiți la alți țărani , dar care vorbesc engleza. De copii nu poate fi vorba: cariera e prima!

   Dar cel mai teribil narcotic, e prostia. Ea este rezultanta tuturor acestor factori de nouă generație, a erei ”smart”. O cruntă îndobitocire, evident!, făcută cu acordurile ”mai marilor” de azi. Cine sunt aceștia? Habar n-am, dar nu sunt căzut  din cocotier ca să nu observ toată archestrarea, aranjamentul și mai ales dirijorul. A, că sunt vârâți în față indivizi ca Mihai Tudose, Macron, Merkel sau Donald Trump...e hilar. Dirijorul stă undeva în umbră, că doar de aia si-a angajat păpușile enumerate mai sus. Iar massele....sunt niște drăgălașe oi. Simbolismul fotografiei: cam în halul ăsta
naște societatea pe viitorii locuitori Terrani. Scapă cine poate!
     Scriam în titlu despre fumul care îneacă mințile tinerilor. De la ei venea speranța. Teoretic, așa  trebuia. Faptic, nici vorbă! Deci,  urmează un mare dezastru. Până atunci, pace!

Vă face plăcere să dați bani la maneliști, nu? Dar ptr un copil e prea costisitor,nu?

 

Nunțile cu maneliști. Sau ceea ce înseamnă manifestare manelistă, cu multe tricouri mulate și pumni strânși, de smardoi. Un deliciu ptr mine. Nu, glumesc! Este un mare coșmar.

 Vad acele individe care dau din funduleț, pe acei indivizi care se zbat  indeciși, pe ritmuri "orientalo-obsesivo-compulsive" și mulți bani care curg pt a unge inima unui individ în prim plan: ptr ginericaaaa, să trauascaaaa!!!!!; ptr bossul boșilor, care a dat 100 de 💶, ptr cel mai de seamă bătăuș...etc.

   Ce mă scoate din sărite:
1, Români care dansează pe o muzică cu trimitere la indivizi sub-mediocriiiiii( cu șase sute de iiii).
2, Discuția celebră: țiganii ne conduc, dom'le! Vad revoltă mare. Dar când începe maneaua, dansul începe și el, chiar și "domnul" care plângea pe FB că țiganul i-a invadat cartierul. Dar țiganul ii cântă la ureche. Iar românul sare cu banu'. Dă-o naibii de ipocrizie.
 3.Daca as avea o soție manelistă, în secunda doi as divorța de ea. Fără regrete.
4. Nu e creștinesc să ai pică. Eu nu mă pot abține să nu am ptr indivizii ăștia.
5. Impozit pe manele... nu se practică? De ce? Pt că majoritatea politicienilor pupă-n fungi această tagmă? Să ne amintim de Bercea mondialul? Sau de Băsescu cum dansa,dragul de el, pe manele?

Manelizarea României e in plin proces. Așa cum sunt textele "Salamești", așa e și poporul. Să nu uităm că zilnic de consumă 5-6 milioane de ediții de tabloide. Deci, milioane de români de uită la sâni dezgoliți și la știri " mondene". Asta a ajuns acest popor. O batjocură a unei entități abstracte: râd romii de noi: proștilor, voi ne înjurați,dar tot voi  săriți si cu banu'.

Dar, a doua zi, vine ipocritul și spune: ah, nu mai fac un copil. Pai cu ce să-l cresc? Bună intrebare. Întreabă l pe Guță, boss!