Goguța, are 24 de ani. Este fotomodel, este frumoasă foc, cu ochi de metal. Ajunsa prin Caraibe, Goguța încearcă să câștige ceva bani din prezentările de modă. Vroia să devină celebră. Acesta era visul ei suprem, si era dispusă să facă orice. Așa credea ea... Ar fi vrut să pună mâna pe un designer, dar majoritatea ori erau gay, ori erau mai mereu drogați.
Gogu, fiind și el prin Caraibe cu yachtul, a vrut să-și impresioneze prietenii, și orgoliul personal, invitând mai multe tinere de la casa de modă unde Goguța colabora. Mai pe șleau, le închiriase pt o noapte. Agenția prevedea că fetele nu au voie să întrețină relații sexuale cu potențialii clienți. Nimeni nu credea în clauza asta, fiind făcută de ochii lumii. Sau pt șantaj. Și uita așa, povestea o duce pe Goguța pe bărcuța lui Gogu, printre alte câteva persoane bogate, femei trecute de vârsta a treia, ținând în mână cupe de șampanie de cristal, râzând mult și fals sub influența narcoticelor și a băuturii; bărbați mai tineri sau mai bătrâni, îmbrăcați lejer dar cu aura celor care dispun de multe milioane. Ceva aveau toți în comun: ochii! Ochii erau de o strălucire ciudată, așa cum are un lup în mijlocul iernii siberiene atunci când vede prada sau cum are un vultur atunci când vede micul rozător fugind speriat și disperat. Asta văzu Goguța atunci când puse piciorul pe yacht, ea și încă 7 blonde trase prin inel. Veniră aplauzele, șuierăturile și privirile celor din interior, flămânde și dornice. Băutura începu să curgă, colegele Goguței începând să-și piardă încet rațiunile, deznodământul știindu-se de la sine: un dezmăț total, ”că doar nu am venit aici să citim poezii, nu?”, zâmbi amar fata. Ea nu băuse nimic. Acei ochi o înspăimântau. Se hotărâ să fie atentă. După un timp, era în brațe la Gogu, care se îndrăgosti de ea. ” De ce nu bei?” întrebă el. ”Eu nu beau”, răspunse ea. ”Uite-te la ei, în ce hal sunt” spuse Gogu, arătând cu capul spre dezmățul ce cuprinse barca. Fata se uită la el puțin mirată. ”Tu cum de nu participi?” întrebă ea, uitându-se adânc în ochii lui. ”Vrei să-ți bați joc de ei?”, continuă fata .” Să fii ca un rege, ca un prinț care se uită la prostimea din jurul lui?” Gogu râse încetișor, și îi șopti: ”te pricepi să citești oamenii”, și mai râse odată. ”Da îmi place să-mi bat joc de ei, pe cheltuiala mea. Ei nici măcar nu-și dau seama, atât de morți sunt. Privește acea babă cu fusta scurtă”. Goguța o privi. ”E putredă de bogată, dar vine aici să se îndoape bine cu Moet gratis. Și are ocazia să cunoască vreo fată tânără și frumoasă” Fata privi și cu mai mare băgare de seamă pe femeia aceia bătrână. Dinți albi, ochi albaștrii, pomeții viguroși, talie lucrată, picioare ca la 20 de ani. Nu-i dădeai mai mult de 40 de ani. ” Are 63 de ani”, răspunse Gogu, ghicind întrebările din mintea fetei. ” E plină de operații estetice, e depresivă, are un sac de medicamente cu ea, nu are copii și nici nu-i trebuie, a rămas cu o avere fabuloasă, și a vrut să se sinucidă de trei ori. Îi face plăcere să stea în ”compania” fetelor și băieților tineri. Ăla de acolo, e băiatul unui mare mahăr din petrol. A moștenit afacerile. Nu-ți spun mai multe de el, că vei vomita” și zâmbi ușor. Gogu avea o aură de înțelept ce privea o reprezentare de circ, clovni fiind invitații lui.
Dimineața veni, soarele rupând ochii celor care încercau să se trezească din mahmureala Moet-ului. Pe podeaua bărcii erau îmbârligate mai multe trupuri, într-o dizarmonie totală. Încercările de ridicare se terminau într-un bocet prelung, apoi de o prăbușire spre locul de unde se încercase verticalizarea. Gogu era pe punte, pe un fotoliu de plaja, cu fața la soare, respirând aerul sărat și calm al mării. Fetele plecaseră demult. Se gândea la Goguța, la făptura ei plăpândă și inocentă. ”E deșteaptă foc”, își spuse el, zâmbind ușor. Azi pleca din Caraibe. Dar rămânea cu o amintire frumoasă.
Peste un an, Gogu și Goguța erau împreună. Peste 6 ani, Gugu muri, iar Goguța se îmbogăți. Continuă să meargă și ea în Caraibe și să dea chefuri, încă vreo 3 ani. După ce doi chefuitori muriră din cauza supradozelor, nu mai organiză nimic. Azi, la 50 de ani, e celebră. A înființat o organizație care ajută pe copiii abandonați. Și pe cei drogați.
În viață, nimic nu este întâmplător. Contează să ai capul pe umeri și să tragi învățămintele necesare. Și să știi să acționezi atunci când trebuie. Pe traseul dintre stația A si stația Z, o singură dată treci pe lângă stația M.
Ciornei Iulian, o simplă ficțiune. :)
