Tic-Tac......memento mori

 Sprijinit de toiagul vietii-firav este el saracul-adulmec un sfarsit de zi apoteotic.Un soare care nu incalzea, ci arunca doar pace si bucurie....pentru mine. In lume se continua procesul de autodistrugere, un proces intentat lui Dumnezeu, Pus in boxa acuzatilor, decisa sentinta si condamnat la moarte. Profetia filozofului german a suferit mici schimbari: Dumnezeu nu a murit. Dumnezeu a fost omorat.
     Sa ma intorc la soare. In spatele meu simteam o gara pustiita si rece, chiar si in toiul verii. Imi place sa pierd timpul prin gari. Si prin cimitire. Au o liniste autentica, o liniste de asteptare. Trenul inghite oameni ducandu-i in alte emisfere. Groapa inghite oameni ducandu-i in alte emisfere. Ce perfecta asemanare. Gasesc si-un oarecare romantism si mult mister. Ma intreb de multe ori de ce ma atrage o simpla constructie, numaita gara? Poate ca am pierdut prea multe trenuri in viata? Ma uit la soare si incerc sa-i descifrez gandurile. Si el se uita la mine si-mi zambeste. Il privesc cum pleaca incet spre a da o noua dimineata, intr-o alta zona a lumii, rasarind tot peste un om care sta in propriul toiag al vietii-la fel de firav-intr-o alta gara pustie, incercand sa-i descifreze gandurile. Acelasi zambet ironic. Acelasi soare calm, cu propriile reguli de piatra. Atunci ma intorc cu spatele la soare, intr-o razbunare de egou si privesc turnul garii. Vad un ceas, care a murit de mult timp. Trag concluzia: sunt in atemporalitate. Steaua comunista inca troneaza batjocoritore in varful turnului. Pe nimeni n-a deranjat acest scabros semn, fapt ce dovedeste ca inca traim in comunism. Inca scuipam pe mormintele celor care au murit in dementialele inchisori de exterminare comuniste. Totusi, chiar daca am facut aceasta constatare, simt fiinta garii care-mi arata ura ei fata de ciuma rosie. Imi spune de propria-i moarte, pentru ca atunci cand ea se va darama, se va darama si ultima religva comunista. Imi spune ca prin moartea ei se va inalta crucea cea datatoare de viata si pace. O infatisare mioritica. O privesc cu duiosie, ii privesc geamurile sparte, haosul care domneste in interiorul ei. Ii privesc propriile rani necicatrizate, sangerande. Da,asa e! Vad mult sange si multa suferinta. As vrea s-o mangai, dar nu vrea. Nu are nevoie de mila nimanui. Va muri cu demnitate. Oamenii se transforma in pamant.....la fel si gara. Poate ar trebui sa invatam din moartea unei gari. Sa invatam din tacerea ei, sa-i ascultam tacerea. Avem sansa sa vedem moartea si sa ne imprietenim cu ea.
  La om nu se poate asta. El nu stie sa taca. Vaietul lui continuu se transforma intr-un raget sinistru, ii privesti ochii bulbucati privindu-si propria moarte, privindu-si neputinta de-a putea face ceva. Implora inca o secunda, se agata cu disperare de viata, musca din ea, blesteama, sudoarea-i siroieste pe fruntea-i brazdata de ridurile desfraului, ignorantei si al batjocurii. Dimensiunea lui se strange cu fiecare secunda iar vaietul bietului om este si mai desacralizat. Nu vezi decat o fiinta transformata intr-un jalnic animal, infricosat de prezenta mortii. Coasa care deja luceste in acelasi soare, care incalzeste pe acelasi om infipt in acelasi toiagul al vietii, cade napraznic, decapitand legatura dintre trup si suflet. Privesc angoasa de pe chipul amaratului. Ochi mariti de groaza, raman pironiti pe un punct al groazei, gura tumefiata de oroare, scaldata intr-o saliva dezgustatoare...un om urat.
    Gara isi ia ochii de la mine si priveste soarele. Nu-l intreaba nimic si nici nu vrea sa-i descifreze gandurile. Se bucura de pace. Ca si mine, asteapta la randu ei sa vina un tren. Poate ca pentru mine nu va mai veni niciodata. Nici pentru ea asa ca ne privim, resemnati deja, si ne intoarcem amandoi cu ochii la soarele care inca ne zambeste. Dar de data asta intelegator, induiosator. Ne tinem de mana ca niste vechi prieteni, eu sprijinit in toiagul vietii-tot mai firav-ea ,cu steaua rosie, condamnata la moarte prin moartea ei, iar el,veselul soare, constient de propria-i grandoare.Somn usor.
 

Libertatea de a alege

    ”Avem totala deschidere spre universalitate”. Îmi încep aceste gânduri prin cuvintele lui C.Noica. Meditam la ele in aceste zile si încercam să-mi fixez coordonatele unor viitoare principii de viață. O. Paler, mai spunea că majoritatea oamenilor poartă pe față măști de sticla, ca  niște globuri, închiși in interiorul lor. Nimeni nu ne aude țipătul, urletul, disperarea. Ați avut momente in care doreați cu disperare să urlați? Eu am avut. Repetabila povară. P. Țuțea: neliniștea metafizică. Multă angoasă. Si, totuși, in acest malaxor de țipete, ni se comunică zilnic că avem libertate. N. Steinhardt: ”libertatea poate fi cea mai cumplita închisoare”. Paradoxal, la marele gânditor evreu, închisoarea a însemnat libertatea: inestimabilul "jurnal al fericirii". Esența libertății: libertatea față de noi înșine , de cel mai mare dușman, eul nostru. A fi liber intră in contradicție cu  a fi prost, mediocru. A fi liber să alegi din multele clișee care ne conduc viata. Putem? Putem. Singura condiție e sa fim inteligenți. Inteligența se naște din cunoaștere, zice Platon. Mediocrii iși asumă condiția de oameni închiși in propriul lagăr al incompetentei patologice. Cristian Tudor Popescu: trebuie sa ai o doza ridicata de genialitate pentru a te putea rata in viață. Geniala ratare! Cu atât de multe oferte putem noi sa ne ratăm? Da, cu brio chiar! Sunt momente când crezi ca viata ta este o ruina, ca după un război mondial. Apoi devii din nou o pasare Pheonix. Ciclic, renaștem din cenușa propriilor noastre gândiri si acțiuni. Acțiunea duce la reacțiune. Față de animale, avem marele avantaj de a gândi. Ma vad înconjurat de multe animale. De multe hiene. De fapt, nu! hienele sunt inteligente. Am auzit o vorba: sa nu fii ca planta. Dar planta este mai inteligenta decât omul.. Cum pot jigni o planta sau un animal, o hiena prin extensie? Omul care nu vrea sa-si folosească inteligența, riscă să fie spulberat de viața de aici si de cea de dincolo. Testul pentru a putea trece cu bine in viata de dincolo este simplu: utilizarea inteligenței. Consumul de prostie dăunează grav vieții , s-ar putea scrie atunci când ni se dă cu disperare, in media, reclame care manipulează subtil. Unde am ajuns oare? In ce punct? Libertatea de alegere ne este dată fiecăruia, de propria noastră condiție sufletească si de gândire. Cea mai mare vorba spusa de Mântuitor, dar si cea ma urâtă: Pace vouă! Pace sa fie!