Auzim frecvent aceste genuri de știri, în care lumea moare pur și simplu, pe față, din cauza unui sistem bolnav, putred și falimentar. Nimeni nu mai reacționează. Asta era și ideea, poate, din partea celor care au factorii de decizie în mână. Românul, după cum observăm, are mintea și memoria scurte. Aude o știre, se inflamează, minunea ține trei zile, apoi totul revine la normal, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Colectiv, Hexi Pharma, maternitatea Giulești, spitalul de arși, șoselele criminale, foamete, boli... sunt doar câteva exemple ale posibilităților de a muri. Peste tot în lumea asta se moare, dar la noi ea te urmărește oriunde. E omniprezentă. Treaba e că mor oameni, dar pe nimeni nu mai sensibilizează acest aspect. Moartea a devenit ceva normal, așa cum mureau de foame oamenii prin anii 40-50 în Ucraina sau Rusia, prăbușindu-se pe stradă, în agonie. Nu mai are cum să-ți pese de celălalt, cât timp, crezi tu, că ești prins în plasa problemelor zilnice. Ai rate, copiii încep să-ți crească, nu au caiete, mai nou nici manuale, pantofii pentru sport încep să se rupă, și zici în gândul tău: mai dă-l în mă-sa, să moară! Zici plin de ură, pentru că nu mia poți nici tu, ești disperat, banca sună aproape zilnic, salariile sunt de-o mizerie cruntă, la batjocură, totul e întors cu fundul în sus, soția ți-a rămas fără muncă, tu îi spui împăciuitor un ”lasă dragă, că ne vom descurca noi” în care nu mai dai doi bani, în care nu mai crezi. Începi să-ți pierzi mințile, îți vine să-i dai cu toporul în țeastă șefului tău, care te ia la mișto aproape zilnic, îți vine să pui mâna pe mitralieră și să razi jumătate din zoologicul politic, aceste animale bipede, acești șacali născuți din ideologia URSS-istă, târâtoare preistorice, lipitori veninoase. Nimic nu sa schimbat din vremea lui Eminescu, când poetul scria în Timpul despre putrefacția politicului românesc.
Totuși, de 27 de ani ne învârtim în jurul aceleiași axiome, a ignoranței, a lui ”lasă-mă să te las”. Nimeni nu mai are curaj, suntem mâncați de vicii, de indolență și de frustrări. Am ales președinți, unul mai mediocru ca celălalt, toți ne prostesc în cel mai copilăresc mod. Pentru că au pe cine, pentru că am devenit o nație îngustă, ipocrită în mare parte. Nimeni nu mai are căderi pe gânduri când se cunoaște faptul că 50% din populație e sub pragul sărăciei. 50%! 40% dintre copii, se culcă flămânzi. Sunt pe primele locuri la majoritatea bolilor. Jumătate din populație e săracă, 5-6 milioane deja au plecat din România, alte sute de mii sunt pe picior de plecare, iar ăștia care au mai rămas sunt tot mai atomizați și destructurați.
Perspective de viitor? După cum merge situația...puține șanse. De ce ? Pentru că prostia și ignoranța sunt succesul garantat în eșecul unei națiuni. Iar o națiune când nu-i mai pasă de morții de ei...e într-un mare colaps, într-un inceput de sfârșit agonizant.
