Când Moartea șopteşte: lăsaţi copiii să vină la mine!

                                                                                                                                                               

Vinerea Neagră. Îi mai spune si Black Friday.  E neagră. Aşa cum a ajuns să fie şi sufletul omului, negru de nepăsare, indolenţă si indiferenţă. Lumea a intrat in zodia fanatismului consumerist, luată de valul opulenţei prostesti. Putem vedea imagini dezolante cu oameni ajunşi in pragul nebuniei, culcând la pământ uşile marketurilor, bătându-se intre ei, rupandu-si hainele de pe ei.  Totul in numele unor tigai, plasme, roboţi de bucătărie care se vor strica într-un an, dar  si alte nimicuri. Publicitatea și-a făcut cu brio treaba: a intoxicat timp de o luna tot ce era zonă media.  Nu aveai cum sa scapi de asta.  Nici in mormânt. Aveai nevoie de un cosciug mai moka? Astepti vinerea neagră : poţi lua doua la preţ de unu.  Nu ştii niciodată cum o mierleste cineva din preajma ta, sau chiar tu!  Trebuie să fii pregătit.
     Am lucrat la un amărât de restaurant. Seara se aruncau cel puţin doi saci cu mâncare. Fiind o ţară foarte bogată, ne permitem aroganţa. Nu mai vorbesc de nebunia nunţilor, botezurilor si a multor paranghelii unde musteşte tâmp multă haleală, ca să fie, să gâdile orgoliul fericiţilor sau mai puţin fericiţilor organizatori. Pui pe masă cinci feluri de potol in 6 ore.  Ce om normal poate mânca atât? Paranoia face ravagii.
   Ca sa nu cad in ipocrizie, am aruncat într-o zi trei plase de mancare din frigider.  Evident, alterată. Trei plase cu bani cheltuiţi aiurea. De ce sa dai unui om sărman? Nesimtirea si egoismul e in floare chiar si in cazul meu.  Nu-mi fac mea culpa. După exemplul meu, sunt milioane de alte exemple. Se aruncă in draci.  Firmele de ridicat gunoiul muncesc după nesimţiţi de le sar fălcile. Totul in numele consumerismului.
   Intre timp, multi copii mor efectiv de foame.  Si nu trebuie sa ne uităm până in Africa pt a observa acest fapt.  E de ajuns sa aruncăm un ochi spre satele noastre: copii care nu au nici măcar focul din sobă. Nu ai lemne, nu ai foc. Nu contează.  Pădurile oricum dispar, fără sa ajungă la acei copilasi. Crimă? Evident, dar cine sa vadă? Pe cine interesează? Să lăsăm satele si sa mergem si prin blocurile unde stăm unii peste alţii, ca in cripte. Trei-patru familii cu mari probleme, minim.  Celelalte 97 se fac că ploua. Un caiet, un pix, un penar? O hăinuţă? Nu, mai bine le aruncam.  Mai bine unii plozi fac mofturi ca nu au penare de la Hello Kity. Se pun in fund si incep sa urle. Părinţii dau rapid fuguţa la magazin si asigură pofta neastampăratului. Pt ca nu mai există bun simţ.  Si normalitate.  Cum să-i spui plodului ca alţi copii nu au nici macat o bucată de pâine? Il traumatizezi si te va da in judecată.  Si uite aşa, omoram copiilor simţul răspunderii. Ca mai apoi sa ne rugăm de ei pt un pahar de apa.  Hai sictir, o sa-ti spună viitorul adult.

Când părintele Arsenie Boca e transferat la secția ”Spectacol de magie”.

Trăim o perioadă ciudată. Tind să cred că toate perioadele istorice au fost ciudate, au avut o conexiune fatidică cu răul. Dar, cât timp suntem noi în viață, perioada noastră o vedem ca fiind cea mai nefastă, cea mai apropiată de final, perfect apocaliptică. Da, acum poate fi considerat un timp atipic față de precedentul. Media lucrează foarte bine la acest capitol, luând naștere un soi de miraj al apocalipticului, o speculație teribilă de a da verdicte și de a pune ”termen de valabilitate” pe timp. Mai vine o babă Vanga, mai se scoate din context un citat  care aparține părintelui Arsenie Boca și uite așa, am mai pus-o de un sfârșit sigur de lume.
   Părintele Arsenie Boca, un mare trăitor contemporan. După zecile de documentare făcute pe seama lui,  devine un fel de piatră care poartă noroc. Când te uiți pe rafturile librariilor, nu ai cum să nu dai de o carte cu părintele. O fi bine? O fi rău? Nu știu. Apar  minuni, unele mai îndrăznețe decât altele; devine un spectacol în sine.
   Creștinismul are o virtute mare: buna cuviință. Când ea e dată la o parte, intră can-can-ul, poveștile cu iz magic și minunile spectaculoase. Ajungi în zona Prislopului, ești primit cu o binecuvântată mireasmă de mici. La tarabele incropite la mișto, se vând talismane purtătoare de noroc avându-l ca reprezentat, evident, pe Arsenie Boca. Îți pui un talisman pe geamul mașinii, nu mai faci accident; te face invizibil când depășești ca un bezmetic, fără să te înfigi în tirul care vine din față. Dacă totuși te înfigi, aia e! Ai avut ghinion. Cumva, ca la un bâlci magic, nu mai ai nevoie să respecți regulile de circulație: cât timp ai pe părinte agățat de geam, poți trece cu Logan-ul prin tir ca prin brânză. Legile fizicii zic altceva, dar ce mai contează?  Totul a devenit magie, un David Copperfield: dacă-i pui lanțuri legate bine, iasă din butoiul cu apă în câteva secunde.
   Dacă dai deoparte literatura abundentă despre părinte, rămâi cu o carte deosebită: Cărarea împărăției. Acolo părintele spune clar și răspicat: credeți în Dumnezeu, iubiți-vă între voi și respectați aceste două cerințe. Oare se respectă aceste cerințe? Am impresia, când ajungi la Prislop, ca Iisus a fost scos afară din mănăstire. Acel loc a ajuns să se măsoare în: ”ai auzit că pe un om în scaun cu rotile părintele Arsenie Boca l-a ridicat pe picioare?”; că ”unui orb părintele Arsenie Boca îi redă vederea?”. Eu am citit altceva de la părinte: că tot ceea ce face un om, face prin puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu face, nu omul. Omul e doar unealta. Hristos: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Așa ne învață și păr. Arsenie: Hristos e Viața.  Chiar și pt cel in scaun cu rotile.
   Hristos a fost uitat, din păcate. A fost indepărtat pt că mai interesante sunt magiile scrise de unii și de alții la adresa părintelui. Se vinde mai bine. Hristos a ajuns să plictisească. Trebuia ceva nou: o levitație, o decorporalizare, apariții misterioase, transfigurări dintre cele mai uimitoare...etc. Sfințenia aduce profituri mari, bag de seamă....
 

Sunt însurat, deci am burtă.

Burlacii au un avantaj: n-au burtă, eventual niște pătrăţele numai bune de a rupe inimi învolburate. Dar in viaţă trebuie facut un pas mare, adică o mică însurătoare; sau mare- depinde de viitoarea nevastă.  Ai textele la tine, mai te dai cu o cremă, mai arunci un litru de parfum pe tine, mai o freză, mai un spălat pe dinţi: toate astea până să te căsătoresti. După, e simplu: urmează schimbarea ADN-lui. Cumva bărbatul devine după un prim an de mariaj, un amnezic: uită să se mai bărbierească, uneori să se spele, iar maţele lui devin tot mai groase. Asta înseamnă ca burtica lui va fi tot mai prezentă, ca un semn al bunăstării.  Oare?
Nevasta se uită la propriul ei barbat.  Vede un alt om, vede transformarea pe zi ce trece.  Îi vine sa-i spună : dragul meu, nu mai vrei sa faci şi mata o mişcare, un abdomen, ceva? In mintea unui mascul se produce un fenomen des întâlnit, straniu: delăsarea.  M-am insurat, ce imi mai trebuie un corp de om normal? Păi trebuie, măi bărbate!  Pe lângă faptul ca stai lângă o femeie care vrea sa vadă ceva frumos in urmatorii 40 de ani, mai e si chestia de sănătate. Burta înseamnă grăsime, un ficat îndopat, deci incepi sa arăţi ca un gânsac. devine dizgraţios. Parcă soţiei nu-i prea mai vine sa te prezinte cu mandria din trecut. Oricât te culci mata pe o ureche, că lasă, dacă ma iubeşte ma iubeşte si aşa.  Nu fi aşa de sigur!  Căsnicia înseamnă luptă, iar această luptă înseamnă sa te menţi ca un om.  Nu ca un porcuşor, ca sa fiu elegant.  Femeia a luat un bărbat langa ea, nu un animal.  Asta e diferenţa, stimabile.  Deci, încearcă sa nu te transformi.  Ai grija de tine, pt ca asa cum ai grija de tine... aşa ai grijă si de familie. Simplu!

În fiecare din noi stă un Hitler și un Stalin. Despre răul și animalicul din noi.

  Predispoziția omului de a face rău e clară, se cunoaște! Un animal feroce doarme bine ascuns în noi, pitit in desișurile cele mai negre, tenebros și distructiv. Dr. Scott Peck, are următoarea rațiune interesantă:  nu lipsa binelui înseamnă răul, ci răul total a fost înlocuit, prin evoluția omului, de bine. Deci, paternul distructiv, adică răul, există de la începuturi în noi, ca un fundament, ca o temelie. Așadar, mă gândesc eu, doar prin conștiință reușim să aducem și binele, să echilibrăm starea bine-rău.
   Știm din istorie că unele personalități s-au dedat unor atrocități în masă greu de digerat. Evident, problema nu sunt creatorii acestor atrocități, cât mai degrabă executanții atrocităților: servanții, locoteneții. Revoluția Franceză, Închiziția, cele Două Războaie Mondiale, epoca recentă a comunismului, Africa, Asia, Orientul Mijlociu.

   De ce omul e dispus să facă rău, să omoare? Factorii sunt diverși: cultură, familie, educație, stare psihică...etc. Să ne uităm la experimentul Milgram: acolo putem observa cum omul e dispus, pentru ca așa îi cere un superior, să facă un semen să sufere. Cu conștiința împăcată. Ceea ce doarme în noi, acel animal, e descătușat de un ordin, un ordin care spală conștiința aceluia care execută: răul este în concubinaj cu făptuitorul. Gardienii din lagărele naziste  sau comuniste, spun adesea, fără remușcări prea mari: așa a fost ordinul, așa era ideologia de atunci, deci trebuia apărată. Logica dispărea, binele era ucis, semenul devenea un dușman, bun de lichidat, de schingiuit, de supus la cele mai atroce bestialități. Doctorul Mengele nu  a fost singur în acele laboratoare: a fost cu asistenți, cu alți doctori, cu alți oameni. Întrebați si ei, la rândul lor...au ridicat din umeri: am executat ordinul.
   Puterea răului interior e imensă. Emil Cioran, scrie: dacă ne-am da frâu liber gândurilor distructive pe care le producem zilnic, pământul ar deveni un loc al măcelului total, al morții grotești, nu ar mai rămâne nimic din el. Și are dreptate: îmi vine să-l omor pe idiotul ăla! Auzim deseori spunându-se aceste cuvinte, nevinovate aparent. Oare?
   Mentalul uman deține imense rezervoare și zăcăminte de rău, iar acestea abia așteaptă să iasă la suprafață, având nevoie doar de un declic. Poate de aceea s-au inventat galeriile de fotbal: un bun motiv de a defula animalitatea. Vrei să ai o populație ținută în frâu? Circ și pâine. Sau, ca sa venim in timpul nostru, fotbal   și KFC.
   Cum omul fuge de responsabilitate mai ceva ca dracul de tămâie, este mult mai ușor să pui vina: pe un Soroș, pe o masonerie, pe Obama, pe Trump, pe Iliescu....oricine altcineva, dar nu noi. Până nu învățăm să ne responsabilizăm, nu avem șanse. Vom deveni tot mai răi și tot mai distructivi.

Prognoza meteo: va fi război și furtună.

Metroul Dristor 2, în România anului 2016. Doi indivizi vorbeau, că ce altceva să faci în metrou, nu?
 Filozofau. Mă, la anul vreau să fac un copil, zice unul din ei. Vorbești serios? răspunde celălalt. Ai curaj? Tu nu vezi ce se întâmplă în lume? Tu nu vezi că vine rozboiu'? continua celălalt impacientat. Celălalt se uita pierdut în metrou: începea să-și pună întrebări , să se teamă. Oare...așa o fi? Oare... vine vreun război?

M-a pus pe gânduri: lumea e speriată. Lumea e înfricoșată. Chiar dacă nu o arată, mentalul uman e invadat de spaimă, de spaima zilei de mâine. Mai bei o vodcă cu colegii de fabrică, uiți; mai bei un Moet cu amicii corporatiști, uiți; unul mai fuge la amantă, uită; unuia îi naște nevasta, uită. Toți uităm, dar frica e ascunsă adânc în inimile noastre: frica de război. Știu de la străbunicul meu că războiul nu e fain. Doare. Cotul Don, Odessa...sunt câteva amintiri care nu pot fi șterse din mintea lui și nu pot fi redate în cuvinte.
  Ce se întâmplă acum în lume e al naibii de aiurea. Aiurea la modul că, se zice, suntem duși spre a ne fi teamă. Așa o fi. Dar când te uiți în jurul tău, teama e destul de întemeiată. Și cum teama se pliază pe om, ea se manifestă unic. Deci, avem vreo 7 miliarde de frici.
   Ni se repetă mereu că suntem prea mulți, că pământul a obosit să ne mai susțină. Aseară, pe Rock Fm, știre: la halul în care consumă, mai avem nevoie de vreo două planete. Dacă privești coșurile din market-uri...le cam dai dreptate. Apoi dăm cu botul de un paradox: speranța de viață a crescut, se moare de boli într-o veselie, Europa îmbătrânește, Orientul Mijlociu se golește. Sună bine, nu?
  Ecologia, mama ei de ecologie. Cică dispare pădurea Ecuatorială. De când mă știu, ea tot dispare. Cică oceanele sunt pline de mercur și de substanțe numai bune de făcut bombe atomice. Unde să arunci rezidurile de centralele atomo-electrice? Corect: in oceane! Ce papă peștii? Alți pești și alte chestii. Printre care și substanțele emanate de prostia umană. Cine papă peștii? Corect, din nou: oamenii! Și cum oamenii papă pești prostește, pentru că, fie vorba între noi, jumate se aruncă, fauna băltoacelor are de suferit. Inclusiv Marea Neagră: mai puțin și devine ca o piscină, adică fără pești. Numai bună de făcut baie în ea. Asta cine are curaj!
  Conflictele înghețate nu prea mai sunt atât de înghețate. Încep să se dezghețe ca frumoasa Antarctica. Cecenia, Serbia, Palestina, Orientul Mijlociu care a devenit un mare maldăr de moloz, zona Tibetului, mâncărimile europei, genocidul din Africa, 65% din populația  globului suferă de foame. 65%, foamea, vreo 25% sunt comsi, comsa...iar restul, au! să le trăiască familiile lor!
  Să dăm un ochi și prin Romanika. Și cum suntem vecini buni cu mama Rusia, totul devine roz. Devine roz dacă bei un litru de vodca siberiană, altfel totul e destul de sumbru. Relațiile diplomatice sunt aproape nule, avem același discurs steril față de Rusia, nu știm să abordăm situația și nu există o minimă logică, o minimă  coerență. Din păcate, avem o ciudată amnezie și uităm repede de Yalta anului 1945, când suntem vânduți ca pe ultima cârpă. Că Rusia ne va face de petrecanie, este o chestiune de timp. Aaa, nu, nu vă gândiți că vine cu pac-pac, tancuri și alte mașinuțe. Nu, economic! Mai un gaz, mai un curent, mai un atac psiho (că la acest fel de război, rușii sunt de neîntrecut), ba la o prosteală, ba la un partid cumpărat, ba o infiltrație mică...au băiețașii soluții, să nu-i plângem, zic eu. Nu învățăm nimic din istorie. Cum destrămarea UE e doar o chestiune de timp, a te pune rău cu vecinii este o greșeală capitală. Cum noi nu avem relații bune cu niciun vecin, treaba devine și mai găunoasă. Hai că-i bine. Viitorul e roz. Deci, să bem vodcă!

Când iubirea devine o mocirlă, mirosul devine greu.

Te iubesc! Și eu!

Cunoaștem filmul foarte bine: două exclamații venite de la doi oameni. Unul își expune sentimentul, celălalt îi răspunde. Le auzim în permanență, le vedem în permanență: o adevărată inflație de astfel de sentimente, o invazie năucitoare. La auzim în melodiile fredonate disperant pe posturile de radio, le vedem exprimate in videoclipurile difuzate, la fel de inflaționist, pe Tv. Toate încorporând același mesaj gol de conținut: iubirea. Iubirea vine ambalată frumos în decolteuri, în mângâieri excitante și excitate ( nu credeți ce vedeți: se filmează doar), în interpretări lascive. E multă sexualitate; e mult carnal. Cumva creierul trebuie nivelat și spălat bine, iar prin simțuri merge de minune: excită-l! Fă-l să stea cu gura căscată, să-și imagineze, să-și facă filme. Seara o să fie în pat cu femeia lui: mesajul media și-a atins țelul.
     De asemenea, mesajul de multe ori e destul de clar pus pe timpul trecut: te-am iubit. Dacă e pe timpul prezent, afertanta ți se dăruiește total. Evident, cu tot cu filmele din cap. Contează fondul: cuvântul ”iubire”. Se folosește cu o abnegație înduioșătoare. Iubirea a devenit foarte solubilă, încadrată foarte bine la ”spărturi”: azi te iubește, mâine foarte simplu ...nu!  De ce? Pentru că mentalul colectiv e setat pe trecut, rezonează bine cu el: acel ”te-am iubit” merge de minune mereu. Dacă iubirea o putem transforma oricum, e bine: suntem salvați! Se poate întâmpla ca dimineața el/ea să-ți spună extrem de ușor: nu te mai iubesc! Dacă nu ești pregătit, primești o lovitură năucitoare.  Îți dai seama că iubirea se prostituează; că e posibil orice; nu vei mai avea încredere în ea/el. Intri în caruselul răzbunărilor, în selectul club al celor ”la fel voi face și eu”: lovești în stânga și în dreapta, victimă după victimă. Victima o să intre, asemenea ție, în același carusel, în același club select, ca o boală contagioasă: iată lanțul deșertăciunilor perfect! Rezultatul: nimeni nu mai crede în iubire. Nimeni nu mai crede în nimeni: el, invariabil, e suspect, e supus neîncrederii, un mincinos. Gând: la câte se întâmplă în lume, de ce ar face el notă discordantă? Etichetarea e pusă insesizabil: puterea exemplului exterior câștigă.
  Cum numărul despărțirilor mediatizate e infinit, totul a devenit relativ. Iar iubirea a devenit, la rândul ei, relativă. A fost vârâtă în mocirla prostituției. E fatal, iar asta nu inseamnă decât un singur lucru: suntem terminați!

Din viață adunate...pe Facebook lăsate

*După părerea mea, cea mai mare dramă media de după 89 a fost închiderea postului TVR Cultural. Un nou atentat la identitatea culturală din România. Pașii mărunți în disoluția românismului...Aia e, vorba lui Celentano! Să fie primit!-14,07
 *Lumea e retardă rău. Acum a mai intrat un rahat in mintea unora cu mintea odihnită: Pokemon Go. Doi din US au cazut de pe niste stânci...unii in Germania au cazut de pe niște clădiri...altii, in cătarea de pokemoni, trec aiurea pe strazi făcându-i apoi afis pe asfalt de către mașini. Demența devine deja o problemă de siguranță națională. Dacă se apucă unul din ăsta să joace mizeria asta pe la vreo centrala atomo-electrică?-16,07
 *Căutăm ca disperații Pokemoni. Dar oare, mă întreb ca un prost, bunul simț îl mai căutăm? Mai căutăm iubirea curată, pacea și liniștea? Mai căutăm pe cei care chiar au nevoie de ajutorul nostru? Sau am luat-o razna de tot? Cine își bate joc de rasa umană, cu o performanță încă neegalată? Au mai fost manipulări în istorie, dar ca în aceste momente nu mi-a fost dat să văd. Cei care au regizat tot acest tacâm de tâmpit massele, cred că râd de se sparg. Au deschis șampaniile: lupta cu rasa umană a devenit o joacă de copil. Nu e deloc romantic. Bărbați in toată firea aleargă disperați după maimuțoi imaginari. E grav!-19,07
 *În lume sunt cam 10.000 de discipline, multe din ele concentrate în jurul Universităților. Și totuși ignoranța și prostia sunt la cote alarmante. Complexitatea lumii e descoperită an de an tot mai mult, dar, din păcate, acest lucru rămâne doar la nivel de uz academic. Fizica cuantică, de exemplu. Ar putea arăta că atunci când iți lovești nevasta undeva in univers se dereglează o structură, ceva foarte mic din spatele atomului, care scoate din armonie ceva conceput deja armonios.-22,07
 *Prin renegarea creștinătății în Europa, putem observa o imagine uimitoare: un continent cuprins de teamă, terifiat, lovit in inima lui, oameni dezorientați, lideri viciați și rupți de realitate, un tablou sumbru, colorat zilnic de sângele celor care mor în numele unei democrații idioate. Suntem martorii unei morți anunțate de zeci de ani...Nimeni nu a băgat de seamă: Karl Marx și-a făcut cu brio datoria. Fie țărâna ușoară....sau molozul...-23,07
 *Azi noapte m-am gândit sa las geamul si plasa deschise: proastă idee, ca multe alte... După trei minute un batalion de țânțari imi intra in casă, in inimă si in creier. Zumzetul scos de fiinţa asta, de cele mai multe ori pe la ureche ( o fi stiind ca treaba asta scoate din minţi omul?), dă frisoane reci. Am inchis plasa de ţânţari. Ei au inceput sa râdă de mine, la mişto : prietene, deja suntem inauntru. Eşti idiot? A, da? M am imbracat adecvat de 2 noaptea, am luat cu asalt primul non stop si am cumparat un spray. Si am inceput razboiul. A fost egal...pt ca am ceva autografe de la ei pe piciorul drept....-24,07
 *In timp ce incerc sa pun ceva soare pe mine, undeva la o imensa coadă la mici două domne se certau: una-i cobora celeilalte toti dumnezeii si zeii din întraga mitologie a lumii, iar cealaltă îi cobora celeilalte tot neamul de la maimuţă la cea in cauză ( a doua era mai "cultivată " in înjurături, le zicea mai bine). Motiv: se gataseră micii si mai dura 5 minute până venea un alt vagon cu deliciile in cauză. Acuzaţia era ca prima luase "de,a dreacu" pe toti cei rămaşi pe grătar , doar s-o facă pe prima sa-i crape papilele gustative de poftă si ciudă . Mi e teama sa nu înceapă al treilea război mondial din cauza micilor. El sigur începe din România. Sa ne fie de bine si sa fie primit. De ciuda voi merge sa halesc un pepene. Mi a trecut pofta de mititei.-24,07
 *Bărbații s-au atrofiat, și-au pierdut masculinitatea, chiar dacă sunt pachete de mușchi. Nu mai luptă ci duc o viață de șobolan de birou/companie/firmă al erei pupincuriste, în care tac și înghit orice sperând la o mărire de salariu sau, măcar, să nu fie dați afară. Era bărbatului...25,07 *În momentul în care cineva nu face ceea ce este predestinat să facă și face altceva, i se va da peste mână dur! Pur și simplu, ceea ce ești destinat să faci tu și nu ai făcut, nu va face nimeni altcineva acel lucru. Universul, vorbind la modul de metarezonanță, TE VA OBLIGA să faci acel lucru, pentru că fiecare om are semnătura lui proprie în viață. Nu poți rămâne dator vieții.-27,07
 *Bagă capul o băbuţă printre banchetă, mai sa fac un stop cardiac, cu un batic strans bine. Maică, zice tanti, mi e frig de mor, ce sa fac? Ma uit melancolic la dânsa. Sa Faca flotari...nu poate. Abdomebe...o sa rămână culcată la prima ridicare din trunchi. Miscati.vă, zic eu. Mamă, zice tanti din nou, am făcut la ture de ajungeam la Brașov inaintea trenului. Am plecat la baie sa râd ca un idiot. Prea tare tanti! CFR ul are grija de ea: o conservă mai bine.
*A nu pierde timpul compătimindu-te. N-ai să întâlnești oameni puternici mental care să se plângă de circumstanțele în care se găsesc sau să insiste asupra faptului că nu au fost tratați cum trebuie. Ei au învățat să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile și rezultatele lor și au o înțelegere intrinsecă a faptului că, adesea, viața nu e corectă. Ei sunt capabili să iasă din situațiile dificile cu conștiință de sine și recunoștință pentru lecțiile învățate. Când o situație se termină rău, ei răspund cu expresii cum ar fi „Ei, bine…” Sau poate, pur și simplu, „Mergem mai departe!”
 * Mamă, mamă...intră un individ fioros in biserică, plin de tatuaje, lanţuri cat pentru un tractor, mâinile cât corpul meu, privirea cruntă si feroce...un individ absolut înfiorător. Mare, plin de muschi...dădea fiori. Mă gândesc : ce caută arătarea asta in biserică? Se închină evlavios, crucea făcută corect. Ceva nu se potrivea. Se întâlneşte cu un părinte, se iau in braţe, își sărută obrajii, frunţile de descrețesc, îşi zambesc cu dragoste. Era un om al bisericii. Dar preconceptiile oamenilor( si a mea, evident!) fac dintr-un om un monstru. Imaginea de afară nu relavă pe cea din interior. Sa nu judecăm! 14,08
 *Adolf Hitler a fost, fără exagerare, cel mai abil manipulator emoţional din istorie. Dar a avut si avantajele media. Ma uit la discursurile lui: captivante. Avea darul unic de a transmite maselor exact masajul de care aveau nevoie, de a pune mesajul unde trebuia. Restul nu era decât o simplă formalitate. Asa a luat naștere mitul Hitler: jocul cu emoţia. Cea mai terifiantă armă. Astfel, azi, manipularea emoţională a devenit esenţială. Cine are această unealtă câştigă bătălia. Cine nu, pierde. Ghinion!24,08
 *Vrei răzbunare pe cineva? Hai sa-ti dau un sfat, cum s-o faci cât mai perfect. Mergi la biserică, ia o lumânare, aprinde lumânarea, si spune: Doamne iartă-l pe cutărică, dă-i înţelepciune si iartă-mă, Doamne, si pe mine cel care i am purtat ură. Nah, boss, aşa să te răzbuni, da? Sa fie primit! *m observat ca Fluturii Irinei Binder e cea mai vândută carte. Nu mă mir. Acasă tv încă face audienţă, sau unele telenovele nevrotice. Dacă vreţi sa observaţi (studiu de caz) cum bărbaţii se transformă in băieţei, citiţi cartea. Pentru mine a fost un adevărat chin. Al treilea volum e mult prea mult . Nu mai sunt in stare. Desi eram curios ce mai fac Matei si Robert....
 *9 dimineata. Suna soneria. Nu stiam ca am sonerie. Ceva suna ca un clopot si nu stiam ce . Credeam ca m am ţăcănit, ca aud clopote in ţeastă. Încă nu e momentul, vorba unei amice. M am prins de smecherie. Bag ochiul pe vizor. Beznă. Nu e vizor. E doar o amăgire, un gemuleţ care nu are deschidere pe partea cealalta. Cine o fi fost atât de inteligent? Deschid. FBI-ul in faţa uşii. Doi oameni imenşi, ca doi ruşi, îmbrăcaţi la 130 de ace. Zâmbitori. FBI zâmbăreţ? Ma arestează zâmbind? Putem vorbi despre Iehova? mă intreaba Serghei. Aaaaaaaaa, zic eu in gandul meu. Frăţiorii de la Martori. Poftiţi, va rog. Intră. Se uită pe pereţi, icoane. Pe noptieră, candelă si icoană. Se privesc deznădăjduiţi. Incep o poveste, eu le zic ca nu am decat 20 de minute, facem un schimb frumos de idei. Oameni simpatici, inteligenţi si cu care se poate discuta. Cei doi. Pe restul nu i cunosc. Sa vezi habotnicii: mă, ecumenist nenorocit. Anatema!
 *Cred că cel mai terifiant pasaj din Biblie e: "Deci, după ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. ŞI ERA NOAPTE ". Acest " şi era noapte" mi se pare de un tragism inegalabil. Dacă ieşi de la Hristos afară nu e decât NOAPTE. Am învăţat ceva oare de la Iuda?10,10
 *O mamă se plangea alteia ca nu se mai înţelege cu fiica ei. Ce să mă fac cu ea? întreba dânsa. Cealaltă spune la ison, că nici ea nu prea stie ce sa facă cu plozii ei. Criza de identitate în care traiesc părinţii e absolută. Ei nu mai stiu ce sa facă, efectiv, în faţa noilor provocări. Sunt totalmente depăşiţi. Si plozii fac tot posibilul ca părinţii lor sa fie depăşiţi de situaţie, să,i bage-n ceaţă. Aici e marele război, nu că vin ruşii şi ungurii să ne cotropeasca. 11,10
 *Nu există, după umila mea părere , barbat bun sau femeie bună. Există caractere care se pot suda sau nu. Eu, de exemplu, pt unii sunt bun...iar pt alţii sunt o nenorocire. Depinde de cine dai, ce vrea de la tine, si ce vrei de la ea. Şi, ca idee, nu mai băgaţi in seamă oglinda. Ea reflectă doar imaginea din mintea fiecăruia, nu relitatea. Oglinda e doar o hologramă.19-10
 *De ce nu există iubire? Simplu : habar n,avem ce să facem cu ea. Ea există, in fiecare om, dar e cenzurată, e marginalizată, e luată in derâdere. A iubi nu e uşor: ea este in dinamică, trebuie procesată, trăită, gustată. Lăsată fără seva vieții, ea se usucă. Odată uscată, il obligăm pe Dumnezeu să intervină. Si cand El intervine, doare. De aceea mulţi preferă sa stea într-o încremenire de proiect. Iubirea înseamnă transcedere, evoluţie spirituală. Iubind pe Dumnezeu...iubirea devine uşoară. Pace voua!14,10
 *Ce vrei sa fii in viaţă, o intrebare des rostită. Un copil raspunde: vreau sa fiu fericit. Nu, nu ai înţeles. Te-am intrebat vrei să fii in viaţa. Nu, dumneavoastră nu aţi înţeles viața.
 *A trăi ca fiinta umană este in sine un act religios, căci alimentaţia, viaţa sexuală si munca au o valoare sacramentală. A deveni om înseamnă a fi " religios" .- Mircea Eliade, istoria religiilor.2

Patroni și patroane= love! Love față de batjocură. Evident, la adresa sclavilor... ăăăă...scuze, a angajaților.

Suntem o țară colonială? Da, și este un subiect închis. Se știe, se cunoaște...nu mai este niciun secret. Ne comportăm ca niște sclavi. Stăm în genunchi ca niște sclavi. Ceea ce se întâmplă pe domeniu ”forță de muncă” este absolut dramatic. 1000 de lei salariu. Da, atât au majoritatea românilor. Ca să ai mai mult, trebuie să-ți crape bojocii : să lucrezi sâmbete și duminici....Te uiți la angajatori (să nu le mai spunem patroni...e anacronic) și le vezi tupeul din priviri, nesimțirea exasperantă. Nu mai au nicio opreliște. Din bunăstarea lor, din mult-prea-plinul lor îți spun, verde-n față, că nu pot ridica salariul. Și totuși, aroganțele lor sfidează orice bun simț elementar. Nu-ți convine? Hai, marș! Vine alt prost. Că-mi vine să-i scuip...e puțin spus. Pentru ceea ce fac, ei patronii, sunt vinovați de genocid. Pur și simplu omoară omeni. Nu pe loc, dar pe termen lung: cum îți plătești dările dacă un nenorocit de angajator te ia la mișto cu 800-1000 de lei, cică salariu? Nu plătesc taxele oamenilor. Fac evaziune cât cuprinde. Nimeni nu se atinge de ei. Fac ce vor cu angajații. Au un tupeu fără margini. Pe unul ca ăsta l-aș vârâ 25 de ani în pârnaie și i-aș confisca toată averea. Nu ai putință financiară? Atunci cum, măi patroane!, ai mașini de sute de mii de euro? Și, totuși, noi continuăm să ținem gura închisă. Nimeni nu are curajul să-i apuce de gulerele lor scumpe și să dea cu ei de pereți. 

Dar oamenii sunt proști. Acceptă. De aceea România rămâne goală: pentru că niște mafioți de patroni își fac legea. Cu parlamentari în spate, cu pile în toate structurile, cele care ar trebui să controleze această mafie. Dar cine să controleze, când se pleacă cu plasele pline? Cu buzunarele pline? Partidul trebuie să trăiască și el, nu? Nu avem decât să ne luăm tălpășița. Pentru că nu mai are rost. Pentru că suntem terminați. Pentru ca suntem conduși de mafioți. E simplu. Și ei ne râd în față: vă dau de lucru, mă șoarecilor!

Ori evoluăm, ori ne ducem în râpă. Ne papă focul veșnic și cazanul?

De ce e bună evoluția spirituală?

Simplu: toți, la un moment dat, vom muri, asta-i clar. Suntem, făcând o idioată analogie, niste consumabile, dar cu un hard etern, adică sufletul. Trebuie să fii dus rău cu pluta să crezi că după ce corpul își pierde utilitatea, gata, se termină cu noi. Nu. Noi mergem în alte dimensiuni: fiecare numește această dimensiune cum vrea, dar ea va exista. O să existe si pentru ateu, si pentru budhist, si pt musulman, si pt taoist...și pentru toți. Ma repet( chiar dacă unii vor sari, din nou, ca arșii): nu cred în focurile feșnice ale iadului. Nu într-un foc fizic, așa cum ne învață unele ideologii. Nu cred că Dumnezeu a fost coleg cu cei din SS, să fim serioși!

După umila mea părere, evoluția e imperativ necesară spre a cunoaște cât mai mult din Lumina lui Dumnezeu, de a ne apropia de Ea, de a accede spre Ea. Când vezi ceva frumos, te arde dorința de a fi acolo. Când vezi ceva care nu are asemănare în cuvântarea noastră omenească...cum o să ne ardă dorința? Cred că despre asta e vorba atunci când se face referire la ”focurile iadului”. Nu este decât o metaforă...dar care arde. Într-o casă împărătească, splendidă, omul murdar și plin de noroi pe picioare, duhnind a nespălare, împrăștiind numai vibrații negative, clar, nu va avea acces acolo. Cum va putea un om, ca cel descris mai sus, să intre în împărăția lui Dumnezeu? Dacă un asemenea om apare în fața ușii tale, îi dai foc? Îl arunci într-un cazan cu smoală topită? Îi spui: omule, mergi de te spală, curăță-te și revin-o! Oare, în acest caz, Dumnezeu nu face asemenea? Daca moare un om care nu a auzit niciodata de Hristos, a fost canibal printr-o jungla ecuatoriană, mâncându-și doi din cei douăzeci de copilași, pt ca atât e cunoașterea lui despre viață, se închină la o nucă de cocos..etc, deci, un astfel de om, când moare, o să ardă? Da, vor veni zeloșii și vor spune: sfinții părinți spun că cei care nu l-au cunoscut pe Hristos, vor pieri. Iertat să-mi fie tupeul, eu nu cred în asta.

De ce e bine să evoluăm spiritual? Nimic mai simplu: ni se deschid uși extraordinar de importante, nu neaparat acum. Cu cât evoluăm mai mult, cu atât vom avea acces la ceva de nedescris. Pare simplu, dar e de o complexitate uluitoare. Cel mai important pas, în existența noastră pământeană, va fi atunci când sufletul se desparte de trup în secunda premergătoare morții, care de fapt nu va mai fi nicio secundă, timpul întrerupându-și existența. Acesta e unicul moment! Restul sunt perisabilități. Sunt supuse distrugerii. Acel tâlhar de pe cruce a spus: Adu-ți aminte, Doamne, de mine! Poate că acel om fusese un criminal în serie, violase, omorâse. Toate s-au suspendat: Adevărat îți spun, vei merge cu mine în Rai. Ce om e perfect pe lume? A, că trebuie să tindem spre asta, e cu totul altceva. Dar ce om e perfect? Există cineva? Ridică cineva mâna? Nimeni? ok! Asta ar însemna să ardem cu toții? Budhiștii au deja pregătit un cazan, pe care scrie: fiți bineveniți? Mă îndoiesc. Ce bine ar fi dacă nu am mai abera la acele morți pe care le prognozăm altora....

Nu e bine să ucizi. Da , așa este. Totuși, prin secolul 13 alta era abordarea, pe aceiași temă scripturistică. Problema se rezolva repede: duel. Cineva o mierlea, apoi învingătorul mergea la Liturghie fără prea mari remușcări, spre deloc chiar. Ce a făcut ca viața să evolueze? Educația! Dar, ciclic, mai apare vreun Hitler. Sau vreun Stalin. Nu sunt aduși degeaba pe pământ, oricât o ard unii cu masoni, soroși si alți copilași de feull ăsta.

Să fim înțelepți și să gândim, dar mai ales cu inima, cu sufletul, acolo unde stă Dumnezeu. Pace!