De ce suntem (încă!) îmbrăcați? *

- Titi, m-a sunat mami azi. Hai, nu fi așa de bucuros... Am vorbit cu ea, mai multe!

- Nu mi-ai spus nimic nou. Când nu vorbești tu cu mami? Când? Pune-mi, te rog, haina în cuier. Bate un vânt afară de te smulge.

- Cum a fost la muncă?

- Nici cum. Nu se lasă până nu-l pleznesc. Nu se lasă!

- M-a întrebat mami când poate veni până la noi.

- Îmi face viața amară, nemernicul! Ți-am spus, nu se lasă până nu dau cu el de pereți!

- Titi, ești atent la ce-ți vorbesc? Sau te faci că nu auzi?

- Ce-i, dragă? Ce-i? Să vină când o vrea să vină! Doar nu stă după dorința mea, oricum face ce vrea, nu?

- Nu fii măgar! Ține la noi.

- La tine poate că ține...

- Trebuie să vorbim... Serios!

- Acum?

- Da, acum!

- Nu prea am starea necesară de a vorbi despre mami.

- Nu e despre mami, e despre noi.

- Și nu e și mami pusă între noi?

- Doar dacă vrei tu.

- Bine, stai să-mi fac o cafea și facem și treaba asta, să văd ce ți-a mai băgat mami în căpșorul ăsta al tău. Și Titi o sărută pe frunte. Și eu te iubesc, continuă el, turnându-și cafea rece din cafetieră.

După câteva minute

- Deci?

- Deci, ce? răspunse Titi, sorbind din cafea.

- De când stăm împreună? De cinci ani?

- De cinci.

- Cât mai putem sta așa?

- Nu știu... Până când moartea ne va despărți?

- Titi, nu râde, că mă scoți din sărite! Bag de seamă că nu te prinzi -sau că nu vrei!?...- că de un an tot bat apropouri.

- A, te referi la căsătorie?

- O spui cu o pasiune de-mi vine să vomit.

- Iar te-a bătut mă-ta la cap, cu căsătoria?

- Și nu are dreptate?

- Dar nu văd unde e graba!

- Titi, sunt cinci ani, ce naiba e în capul tău?

- Așa, și?

- Titi, vorbesc foarte serios! Dacă nu mă iei în serios... nu știu, nu voi sta cu mâinile în sân, să aștept prințul din Emirate să se hotărască, să-și ia viața în serios. Eu cred că tu încă nu ai ieșit din copilărie, încă te joci de-a relația.

- Doamneee, dar tu când îți pui ceva în cap... Ești fenomenală!

- Nu e vorba despre asta! Vreau să am o viață așezată, la locul ei, să mă știu într-o parte.

- Bun, dar nu ai o viață așezată? Îți trebuie neapărat un act? Nu ai ce-ți trebuie? Abia respiri după ce...

- Ești un prost! Crezi că, dacă mi-o tragi bine... te las să iei viața noastră la mișto?

- Iau viața la mișto? Doar nu vorbești serios, nu?

- Ba da, Titi! Dacă nu o iei în serios, ne despărțim! Mi-e greu să ți-o spun, dar dacă nu o iei în serios, ne despărțim.

- Și unde mergi, mă rog?

- Poftim? Ce crezi, dacă mă despart de tine, gata, sunt legată de mâini?

- Mergi la mami?

- Uite că nu o să merg la mami, ci îți dovedesc că pot sta și pe picioarele mele, da?

- Ei, na! Ce să-ți povestesc! Mă scuzați, am uitat cu cine stau de vorbă.

- Băi, animalule, vezi că puți a nesimțire!

- Hai, pe bune! Stai s-o asculți zilnic pe mă-ta și vii după aia să-mi îndrugi vrute și nevrute, că vrei tu stabilitate, acte și naiba să mă ia câte altele?

- Gata, idiotule, mâine am plecat!

- Mâine? De ce nu pleci acum? Du-te, ce mai stai cu un idiot?

După plecare, la hotel.

- Bună seara! Cu ce vă pot ajuta?

- Aveți camere libere?

- Bineînțeles! Single, duble, apartament, suită sau lux.

- Ce înseamnă lux?

- Apartament cu trei camere, vedere panoramică, jacuzzi, masaj, room-service, all inclusive, open-bar...și multe alte facilități. Le aveți toate în mapa în holul de la intrare.

- Știți ce? Sună excelent! Un apartament de lux să fie! Patru nopți!

- Pe numele dumneavoastră?

- Doar eu!

- Foarte tare...

- Sunteți mirat, domnule?

- Mă scuzați, dar e pentru prima dată când văd pe cineva singur... singură... într-un apartament de lux.

- Ceva nu bate, nu? Dă cu virgulă?

- Apartamentul e imens... De-obicei veneau cupluri sau, mă rog, mai multe persoane.

- Eh, de data asta sunt doar eu. Fac niște aroganțe, cum vorbesc ăștia micii. Să mai ies puțin din tiparul zilnic, de...

- De...?

- E în regulă, vorbește gura fără mine.

*

Drăguț băiatul de la recepție, își zise Tanța. Dar ăla nu prea e băiat, e bărbat în toată firea. Și ce ochi are...

*

- Recepția!

- Bună, aș dori la apartamentul 310 o șampanie. A, și un pahar.

- Doamnă, aveți în bar patru șampanii, toate puse la rece. Plus o gamă mare de alte băuturi.

După câteva secunde...

- Da, așa e... Ce oarbă sunt! Scuze!

- Vă simțiți bine, doamnă?

- Să mă simt bine? De ce nu! Mă simt excelent! Doar că nu sunt învățată cu atâta opulență. Adică, nu prea am fost prin apartamente de hotel, mai ales din astea, de lux.

- Vreți să vă prezint mai bine apartamentul?

- Mulțumesc, este în regulă. O seară bună!

*

Dar nu era în regulă. Toată aparatura din apartament îi juca feste, prinzându-și urechile în toate butonașele de pe pereți plus un cârd de ecrane LCD, fiecare cu comanda lui.

*

- Recepția!

- Bună, tot de la 310 vă deranjez.

- Aveți nevoie de îndrumare, așa-i?

- Cum ați ghicit?

*

- Bun, și aici aveți ecranul pentru jacuzzi. E foarte simplu. Are aici, cu galben, modurile, cele cinci viteze, zonele de unde să iasă jetul, temperatura, televizorul, comanda vocală e aici... E foarte logic, totul!

- Mersi, ești un drăguț. Mulțumesc!

- Plăcerea e de partea mea. Dacă mai aveți nevoie de ceva...

- Știu, sun și vă veți teleporta aici.

- Ceva de genul! zâmbi recepționerul. Tanței i se păru că i-ar fi făcut cu ochiul. Mi se pare, își spuse pentru liniștea ei.

- Aveți mult de lucru?

- Nu, e perioada din an când e liniște. Doar trei camere sunt ocupate. Patru, cu a dumneavoastră.

- Când vi se termină tura?

- La 23.

- Eh, mai aveți vreo patru ore...

- Da...

- Bine... Mulțumesc...

- Sigur vă descurcați?

- Dacă nu...

- Dacă nu, mă sunați.

- Da...

- Până la 11.

- Cine vă înlocuiește?

- Colega.

- Dacă e ceva...

- Mă sunați.

- Da, Vasi, dacă e ceva în neregulă... te sun.

- Să mă sunați.

- Da, mulțumesc.

- Plăcerea e de partea mea.

- De ce ne tot repetăm? întrebă, roșie la față, Tanța.

- Doamnă, eu doar vă răspund.

- Deci, eu mă repet?

- Nu știu, doamnă. Nu fac astfel de aprecieri. Eu doar vă răspund.

- Mulțumesc.

- Dacă...

- Știu, vă sun. O seară bună și mulțumesc.

*

Am rom, am cola, am lămâie, am gheață... perfect, Cuba Libre să fie! Nu uitase de cei șase ani de ospătărie, undeva în negurile tinereților. Cei mai frumoși ani. De când era la resurse umane, mare șefă, uitase efectiv de viață. Muncă, mașină, casă, Titi....

Ah, Titi, ce departe i se părea acum... Cinci ani... Foarte ciudat, chiar nimic, nici un regret? Stai calmă, e prea devreme. Mai vorbim peste o săptămână. Stai să vezi când o începe mami... Ți-am spus eu, dar nu, tu nu asculți niciodată. L-am mirosit eu pe pungașul ăla, și eu dar și tac-tu. Mda... să vezi ce-mi vor scărmăna mintea cu "ți-am spus eu!". Fac pariu că dacă o sun acum și îi spun că m-am despărțit de Titi, prima intervenție va fi cu "ți-am spus eu?"

*

- Hei, bună! Ce faci, Tanța?

- Ceau, mami! Ce faci?

- Uite, cu tac-tu, ne uităm pe HBO. E un serial bun de tot!

- Mă bucur...

- Ce ai?

     Asta-i bună...ce repede m-a mirosit, se gândi Tanța, zâmbind.

- M-am despărțit de Titi.

- ....

- Azi.

- Păi, de ce? Ce-a făcut nemernicul? Sper că nu te-a lovit! Dacă te-a lovit... se auzi și tac-su din depărtare.

- Nu, stați liniștiți, eu am plecat, de bună voie. Știți voi, faza cu căsătoria, că ia relația la mișto...

- Ți-am spus eu! Nu i-am spus?

*

Am câștigat pariul cu mine! Ura! Acum le-am dat alor mei motive de discuții pentru toată noaptea. Vor avea timp berechet să-l spurce pe Titi. Tanța zâmbi. În cărți scrie că despărțirea aduce suferință... Poate că proștii care sunt pe modul "suferință" nu se gândiseră să meargă într-un apartament de lux, în cel mai excentric hotel. Câteva zile de răsfăț poate fi balsam sufletesc, vorbi de una singură Tanța, ridicând treapta de hidromasaj pe ultima poziție. Ah, e bine! E foarte bine! Se afundă și mai mult în apa care parcă fierbea de la bulele de aer aruncate cu viteză. Deci, drăguțo, o senzație înălțătoare pentru suferinzi. Să tot trăiești așa! Era ora 22. La 23... Vasi termină tura.

- Recepția! Spuneți, doamnă, ce aparatură vă mai dă bătăi de cap? Tanța râse.

- Aparatura mi-e deja prietenă. Am o altă problemă!

- Sunt aici ca să vă ajut! Pentru asta m-am născut! Tanța râse și mai cu poftă.

- Fac un Cuba Libre foarte bun și n-am cui să arăt propriile-mi talente.

- Și ați dori ca eu să vă fiu un cobai, am înțeles bine, nu?

- Nu sună rezonabil, dar da, n-aș avea nimic împotrivă.

- Și la ce alte cercetări veți dori să mă supuneți?

- Supuneți? E cam greu cuvântul, dar pică de minune în context. Nu știu, vedea-vom...

*

- Chiar că e bun. De unde...

- De unde știu? N-am fost mereu șefă. Am fost șase ani ospătăriță. Sau ospătară? Ospătăriță? Mă rog... Acum, sunt șefă. Am spus-o anticipativ, să nu mai fiu întrebată după.

- Nu vă întrebam...

- Ei nu, pe naiba! Pe cine minți?

- Dar chiar e bun.

- Spune-mi Tanța.

- Spune-mi Vasi.

- Ai inel...

- Da, știu. Vrei să știi despre el?

- Nu, că se vede că e din aur! Tanța râse și ciocni paharul de paharul lui.

- Noroc!

- Noroc!

- Deci?

- Ce?

- Ce-i cu inelul?

- Păi...parcă ai zis că nu vrei să știi despre el.

- Nu despre el, ci despre cine ți l-a dat.

- Ah, Titi... El mi l-a dat...

- Despărțit...

- Da...

- Astăzi, nu?

- Ai ghicit! Chiar se vede?

- Dacă le pui cap la cap, dă un rezultat.

- Că sunt nepricepută în ale hotelului de lux taine?

- Și asta!

- Și care ar mai fi?

- Că nu sunteți o târfă!

- Pfuuu...ce direct! Că NU sunt o târfă.

- Așa, cu nu ești o târfă.

- Târfele...au ceva a lor?

- N-ai cum să nu te prinzi. Și acum? Titi...

- Titi e acasă. Face ce vrea.

- Și v-ați gândit să aveți o aventură?

- Asta crezi?

- Nu asta faceți?

- Nu, dragă! Nu asta fac. Îmi trăiesc puțin viața.

- Aha, așa-i spune mai nou la aventură? Trăitul vieții?

- Te-ai prins! Tu? Ce-i cu tine? Câți ani ai?

- 35. Și jumătate. Fecioară.

- Aha, acea jumătate e importantă... 35 și jumătate.

- Păi, nu? Tu, la 44 și un sfert...

- Văd că ești tare exact în aflarea vârstei clientului. Ai prietenă?

- Da.

- Și ce cauți aici, cu mine?

- Ajut un client la nevoie.

- Așa-i spune mai nou înșelatului?

- Încă n-am înșelat pe nimeni.

- Da, încă! Câți ani are prietena ta?

- 36.

- Îți plac babele?

- Sunt mai mature.

- Știi că în psihologie, la faza cu luatul de femei mai în vârstă e vorba despre mamă...

- Tanța, puțin îmi pasă de poveștile lui tata Freud. Fata cu care stau, de un an, are mintea unui om care parcă a prins patru războaie mondiale. Tot încerc s-o fac mai... dar nimic.

- Nu ești prea serios pentru vârsta dumitale?

- Pentru 35? Pot fi și mai serios. Am urmat două facultăți, am un master, m-am culcat cu jumătate de populație de gen feminin, am trăit ce alții n-au trăit în 100 de vieți, am fost în pușcărie, am fost în mănăstire, m-am drogat și am vândut droguri, m-am bătut... să mai continui?

- Ești uns cu toate alifiile.

- A, plus dansator de striptease.

- Poate-mi faci mai târziu un dans...

- M-am lăsat.

- Dau bani.

- Nu, mersi, prefer altceva.

- Cum ar fi?

- Să ne dezbrăcăm și să ne vârâm în jacuzzi.

- Trebuia să-mi iau un costum de baie... spuse Tanța, prefăcându-se jenată.

- Nu, n-ai înțeles. Când am spus să ne dezbrăcăm...nu m-am referit la costume de baie sau altele. Dezbrăcați!

- Nu ești deloc pudic.

- Asta vrei?

- Sincer?

- Dă-mi voie: nu, nu asta vrei!

- Cum le ghicești tu pe toate... Ai niște ochi frumoși.

- E prima femeie care-mi spune treaba asta.

- E un progres semnificativ. Sunt încadrată la categoria femeie, nu cea de târfă.

- Târfă bătrână? Nu, ești așa cum trebuie să fi.

- Credeam că mă faci bătrână! Vasi râse puternic.

- Nu, te ții foarte bine. O să prinzi șaizeci-ul în condiții perfecte de funcționare. Și șaptezeci-ul, dar cu câteva reglaje fine. Tanța îi trase în glumă o palmă peste obraz.

- Cum o cheamă pe prietena ta?

- Aneta.

- Ce ar spune acum dacă te-ar vedea aici?

- Ar face scandal. Mare scandal. E geloasă.

- Și nu are motive?

- Nu, deloc!

- Nici acum?

- Acum, ce? Stau cu o clientă la un pahar de Cuba Libre.

- CU Cuba Libre! La care i-ai propus să se dezbrace.

- Mea culpa: cu Cuba Libre. Nu e cel mai plăcut mod de a încerca un jacuzzi îmbrăcat...

- Așa e... L-am încercat vreo cinci minute azi, m-am îmbăiat înainte să sun la recepție.

- Și? Ai făcut baie îmbrăcată?

- Nu.

- Vezi?

- La toate ai răspuns?

- La câteva nu.

- Pot să știu și eu la care nu ai?

- De exemplu, de ce încă suntem îmbrăcați, de ce încă nu suntem naturali, cum ne-a lăsat natura, în jacuzzi.

- Chiar... de ce nu suntem încă dezbrăcați... Și Tanța avea un nod în gât. Am emoții...își zise, inima bătându-i cu putere.

*

- Hei, neața, trebuie să plec!

- Ce? Serios? Când e mai dulce...

- Mă revanșez, nu fii supărată, da? și Vasi o sărută adânc pe Tanța, care se încolăci de gâtul lui, strângându-l cu putere.

- Trebuie să-ți spun, cu riscul că ți se va ridica la cap, că am trăit cea mai tare noapte. Nu credeam...

- Șșșt...nu mai spune nimic. Știu, mi s-a tot repetat. Am fost chiar modest azi-noapte. Îmi făceam probleme, că mă vei lua puțin la mișto față de prestația mea.

- Hai, că deja ești... Poți și mai multe?

- Da, dar cu o condiție. Una importantă.

- Luminează-mă!

- Să zbieri mai în pernă, că ne dau ăștia afară din hotel. De fapt, nu pe mine, ci pe tine! Hai, ne auzim deseară.

- Cam mult până deseară...

- Ce ai? Te-ai îndrăgostit de mine? Deja? Nu mai poți sta fără mine câteva ore? Asta-i culmea, dom'le!

*

Titi, nici măcar un telefon. Se ține tare, faraonul! Să fie sănătos. E mai bine așa.

- Da?

- Ce faci, Tanța? Cum ești?

- Perfect, mami! Perfect!

- Ce-i cu fericirea asta pe tine?

- Se simte?

- Ai găsit ceva de capsat?

- Da, și Tanța chicoti la telefon.

- Câți ani are?

- 35.

- 35?

- Da.

-....

- Nu te da mirată, te rog eu! Tata...

- Ce-i cu el? Aaaa, mă rog, da, e cu 10 ani mai mic ca mine. Dar...alte vremuri!

- Serios? Nu merge vrăjeala asta cu mine.

- Ciobul nu sare departe de...

- Nicio șansă!

- E singur?

- Nu.

- Of...

- Aia e, nu totul poate fi chiar perfect. Dar măcar am niște ore de...

- Te cred. Face treabă bună, nu?

- Ca un mecanic desăvârșit.

- Mai ales că motorul tău...

- ...prăfuit...

- Parcă spuneai că Titi nu e tocmai rău, nu?

- Nu e, dar când dai de un Lamborghini...te mai poți urca în Corsa?

- Așa mare e diferența?

*

Urmară încă trei nopți de rai, cu norișori și îngerași care cântau la harfe. Ar putea să spună, așa cum e preconcepția, că asta nu putea să țină veșnic. Așa, și? Dacă se termina, nu avea să-i pară rău de nimic. Începea, ușor -ușor, să iubească viața.

*

- Cred că îmi mai iau o noapte de cazare. Încă n-am reușit să fac ceva pentru a-mi găsi o locuință. M-ai ținut puțin ocupată în paradis.

- Îmi cer scuze, doamnă. Pot să vă mai deranjez puțin cu o nouă excursie în paradis. Am primit o ofertă nouă...una importantă.

*

- Gata, mă zăpăcești. Lasă-mă să mă gândesc și la treburi serioase.

- Te ajut?

- Tu? Nu, mersi. Mă chinui de 5 zile să îmi caut ceva și...

- Suntem serioși, da? Hai că te ajut! Vii la mine?

- Să stau și cu Aneta?

- Ea a plecat.

- Cum a plecat?

- Ca orice om, pe picioarele ei. Și cu ceva bagaj.

- Ai dat-o afară?

- Eu? Doamne ferește! A plecat singură! Cică vreau prea multe pe metrul ei pătrat de dorințe. O suprasolicit.

- Sărăcuța...

- Nu-i plânge de milă. Mâine poate găsi liniștită pe altcineva. Arată trăsnet și îi merge mintea. Doar că-i puțin cu capul în nori. De la prea multă carte!

- Poate că nu ai ajutat-o destul să fie cu capul pe pământ...știu și eu...

- Crede-mă, am muncit mult la asta. Și, crede-mă din nou, cunosc oamenii care vor să se schimbe. Și, da, se va schimba în bine, dar nu am fost eu cel care să-i fie pe lungimea ei de undă. Simplu! Fiecare e pe lungimea lui de undă.

- Și noi doi suntem?

- Cu mici bruiaje...mai o vreme rea...dar se reglează din buton.

- Trebuie să-ți fac vreo favoare?

- De ce?

- Că mă iei în spațiul tău?

- Am cerut eu asta?

- Nimic nu este gratis pe lume.

- Dar nu e gratis, dragă! Avem de împărțit plata la întreținere, chirie, curent, mâncare, gunoi... Fii pe pace, n-o să stai în vârf de pat, ca o cadână.

- Aha, va trebui să-ți spăl chiloții, chestii de astea.

- Nu, stai calmă, trăiesc în mileniul care a adus mașina de spălat. Îți fac un desen cum trebuie să procedezi, pas cu pas, de la coșul de rufe și până la mașina de spălat?

- Un fel de menajeră?

- Nu, sună aiurea. Vom vedea, poate o să fii iubita mea. Vom vedea cum te comporți. Și dacă nu mai țipi când...

- Nu fi... Data trecută am mușcat din pernă. Abia dacă s-a auzit

- ... da, de la etajul doi!

*

- Da, iubita!

- Mami, venim în vizită mâine.

- Da? Oooo, bine că mi-ai spus!

*

Totul decurgea bine, enervant de bine. Se căsătoriseră, copii, dar Tanța tot aștepta să i se întâmple ceva rău, fiind aiurea să fie totul bine. Dar nu, totul era bine, Vasi rămase același bărbat seducător, la 60 de ani Tanța trăia din plin viața, tot mirată, tot așteptând ca răul să dea peste ea. Venise și opzeciul, cu ceva reglaje, vorba lui Vasi, dar la fel de vioaie. Nepoți, strănepoți, Titi, fostul , murise, Vasi parcă întinerea, Tanța uita să moară... Iat-o și la 97 de ani, bătrână și sătulă de zile, completând niște integrame. Doamnă cu coasa. Din șapte litere, care începea cu M. Zâmbi la simplitatea definiției. Dar nu mai reuși să scrie. Cum se spune, muri liniștită. Când veni Vasi acasă, completă el: MOARTEA.

Și, până la urmă, Tanța muri împăcată, fără ca acel rău așteptat o viață întreagă să vină peste ea.

"E prea bine ca să țină!", acesta devenise motto-ul eu. Dar nu a fost așa. A fost exact acel sentiment că "au trăit fericiți până la adânci bătrâneți"!

Se pare că e posibil, își spuse Tanța. Am lăsat doar ca viața să se desfășoare. Ce chestie... Atât de simplu? Se pare că da!

La 80 de ani să-mi dau seama de asta?

La 90 de ani să fiu cu adevărat sigură de asta?

La 95 de ani să fiu cea mai fericită femeie din lume?

* Fragment din cartea ”Ne-am hotărât să devenim proști!”

Când te țucă fosta...cu multă dragoste.

Daaaaa.....un subiect sensibil, rău de tot. Sau bun de tot, depinde de partea baricadei. Există o frică: frica de a sta c-o persoană străină, ani de zile. Să te trezești într-o bună zi că, pe nepusă masă, acea ființă îți spune: dragul meu, nu te-am iubit niciodată și nu mai pot sta cu tine. Vreau să ne despărțim. Vreau să plec. În primă fază nu înțelegi nimic. Limba maternă cu care dânsa ți-a aruncat sarmaua fierbinte, ți se transformă într-o limbă coborâtă din mijlocul Amazonului. Te uiți le ea. Ca boul la poarta nouă. Ca broasca-n țeavă. Măi, au românii ăștia niște vorbe de duh, geniale! O mai întrebi încă odată pentru confirmare. Ea, calmă, cu privirea fixă, rece, cu pieptul lui Mihai Viteazul, îți repetă din nou. Și-a setat creierul spre a repeta de atâtea ori cât e nevoie. În privirea ta se citește șocul. Încerci să-l ascunzi, dar calamitatea a fost produsă. Nu aveai în cap acest plan. Aveai programată o seara de vizionat finala cupei Spaniei la fotbal, nu de despărțiri.

Și totuși, îmi imaginez o ipostază în acest film: să fii un bun regizor cu tine însuți, să-ți revii din stopul cardio-respirator in care ai fost vârât, și să spui cu nonșalanță: te ajut să te muți? Când începi să împachetezi? Apoi să pui mâna te telefon, dar ușurel. Mâna îți poate tremura încă. Să suni și să spui: ce faci  deseară? Ne uităm la meci? Închizi telefonul, o pupi pe frunte, îți iei cheile de la mașină și îi spui calm: nah bine, dragă. Hai că ne vedem pe mai încolo. Dacă ai nevoie de ajutor, cheamă-mă, ok? Ajutor la faza cu împachetatul mă refer. Te pup, pa! Și ieși. Ea rămâne siderată, șocată. A pierdut cu armele ei. Este în stare de paralizie mentală. Nu-i vine să creadă și nu se poate mișca. Nu ăsta era planul. Planul era ca el să se tăvălească pe jos de durere, s-o implore până la divinizare, să plângă, în general să facă multă gestică. Dar răceala lui? Ignoranța lui? Și totuși îi observase șocul în ochi. Doar atât, pentru Dumnezeu? urlă ea în sinea ei, continuând să rămână paralizată de uimire. Cum să se apuce de împachetat? Așadar, asta poate fi o variantă de a ieși rezonabil dintr-un șoc de acest fel, pe nepusă masă. Chiar dacă el e pe scara blocului. Tremură siderat. S-a pus jos pe o treaptă. Nu mai poate merge. Până la mașină e cât pelerinajul la Mecca. Cum se poate așa ceva? Totuși, cu ultimul gram de rațiune se  felicită pentru puterea avută de-a ieși din situație. Și încep întrebările idioate: nu m-a iubit niciodată? Nu a ținut la mine niciodată? Am stat cu un străin lângă mine? Am fost un prost?  La ultima întrebare se poate pune un Da! mare.
Ăsta-i un film destul de întâlnit in viața reală. Eu nu am avut această onoare de fi actor într-o astfel de piesă. Nu știu cum aș fi reacționat.
Revin: ce te-ai face într-o astfel de ipostază, cânt tanti vine și te pupă pe botic, spunându-ți: iubi, sorry, eu plec! M-am cam plictisit de matale. Am găsit pe altul mai interesant. Atunci, ca înaintea morții, îți vine în minte viața trăită împreună. În fracțiuni de secundă. Unde ai greșit și unde puteai face mai mult. Nu-ți vezi greșeli prea mari. Apare întrebarea: ce are ăla și nu am eu? Apare și tâmpita de mândrie bărbătească: îi crăp capul ăluia. Apare prostia în persoană: îi crăp capul tâmpitei. Toate trei variante se pot întâmpla. De ce m-am gândit la subiectul ăsta? Am auzit povestea unui amic, care, după 17 ani de căsnicie, se trezește într-o dimineață cu tanti în capul oaselor, privindu-l. Ce-i dragă? întreabă el somnoros. Ea îi spune fără să răsufle: Gogule ( nume fictiv), vreau să ne despărțim. Gogu se trezi direct într-un coșmar. Rate la casă și în general la orice. Ea se ridică și pleacă. După 17 ani. Gogu încă e la capitolul  întrebări. Dormi liniștit și dimineața te trezești într-un coșmar. Ce faci atunci? Bună întrebare!

Halloween, Biserica și ipocrizia.

Ciclic, pe 31 august, Anno Domini, creștinătatea răsăriteană- în frunte cu regimente de popi cu crucea-n frunte plus întregi turme de oi mult-prea-cucernice-, este atinsă în EGO-ul ei de unică proprietară a sfințeniei și locuitoare a Raiului. Cauza disconfortului gastro-religios se numește Halloween, acea sărbătoarea catolică- azi Hollywood-izată masiv și imbecil- , sărbătoare adoptată distractiv mai ales de cei numiți drept "trotinetiști", adică de cei care încearcă să-și folosească uneori IQ-ul. Vedea-vom așadar întregi cortegii de "eu nu sărbătoresc o sărbătoare satanică" sau cărămizi izbite-n piepți cu clasicele și exhaustivele "eu sunt ortodox", "noi, biserica lui Hristos", "noi... nu cu sărbători păgâne"... și multe alte asemenea emanații. 

O primă concluzie: Analfabetismul catehetic este înspăimântător de mare în România. Cred că la fel de mare este și-n țările surori în ale ortodoxiei, zic și io, că cine să învețe adevărul? Nu mai bine zacem în ignoranță, falsitate și falsă religiozitate?

Ca să nu mă apuc să enumăr majoritatea sărbătorilor păgâne ortodoxizate, Trebuie să le spun bravelor turme de oi preacucernice că, dânșii se închină unor întregi vestigii cultice și religioase venite din trecuturi în care creștinismul încă nu fusese inventat de o adunătură de prelați și lideri politici. Adică fix din păgânismul mult hulit. Marea majoritate a sărbătorilor, dragi turme de oi preacucernice! Undeva la 80-90%. 

Pentru că, de ce nu!, biserica trebuia să umple cu ceva timpul omului, liderii ei s-au pus pe transformat sărbători păgâne într-un Untold creștinesc. Dacă nu erai de acord cu noua muzică de club, te ardeau pe jar încins, spre aducere aminte cât iubește biserica omul. După 1054, când mahării religioși putred de bagați din cele două imperii existente în acele timpuri s-au certat oleacă și s-au rupt în două, scuipându-se reciproc cu flegme sfinte, umplute vrednic cu blesteme și anateme, sărbătorile se modifică iarăși, mai ales în noua biserică răsăriteană proaspăt divorțată de cea apuseană. Facem sărbători? Facem! Avem 365 de zile, deci să umplem, că avem de unde! Câte sărbători aveau Grecii și Romanii? Cu camioanele! Perfect! Să importăm! Și așa sărbătoarea Soarelui, lui nea Marte, sorei Luna, solstiții, zeițe și zei și-au schimbat numele în eroi și evenimente creștine. 

Putem acuza biserica de Plagiat? 

Evident, unul grețos de-a dreptul! 

Și acum? În 2022, ce aveți fraților? Aveți un văl pe ochi si niște amnezii de toată frumusețea? Vorbiți de paiul Halloween ului în timp ce voi sunteți cu bârnele păgânismului înfipte în toate găurile? Mie mi-ar fi rușine, mai ales când văd și "erudiți" gen Neamțu, care e oripilat plus alte turme de erudiți cucernici care vomită la auzul drăciei Halloween ului. Luați cu lămâie, excelențele voastre! 

Nu mai bine faceți curățenie în pădurea de păgânisme ortodoxizate? Luați -le pe rând, aveți mult de muncă, credeți -ma! Și după ce veți fi curățat, surpriză: veți rămâne doar cu Hristos! Ah, știu, neinteresant, că de unde miliardele de după? 

PR-ul bisericii este fără limite, ca un fluviu învolburat. Nasol însă, cârciuma începe a se crăpa. Să vă vedem după! 

Ce (mai) înseamnă a fi român?

   

Bună dimineața, dragi români! Nu, nu este o bună dimineață, de asta e sigur! De ce? Simplu, pentru că, dragi români, atunci când spunem bună dimineața, înseamnă că suntem schimbați, că este o nouă dimineață, că suntem alții, treziți după un somn adânc al rațiunii, că am descălecat într-o altă dimensiune a umanului, un alt mental colectiv, că nația asta reușește să se scuture de toate tarele care-i stau atârnate de umeri. 

   Din păcate, am fost educați să ne urâm și să urâm, norocul nostru totuși fiind simplul fapt că divinitatea nu ne-a înzestrat și cu acea dârzenie mongolă, de exemplu, spre a urî și alte nații la modul cel mai atroce, așa cum multe alte neamuri reușesc să o realizeze cu mult succes. Noi am fost lăsați ”doar” cu o putere uluitoare de a ne urî noi între noi, în interiorul granițelor, asigurându-ne o minunată subdezvoltare foarte dezvoltată. Mai știți Miorița? Da, de ea se zice că are izvoare ancestrale, și da, poate că așa și este! Ce găsim în povestire, desfăcând firul epic de toate alocuțiunile dintre cele mai colorate și mângâietoare, cum că, vezi Doamne, cât suntem de prea plini de ceva...cum să-i spunem... cu iz de Grădină a Maicii Domnului, că Miorița de fapt simbolizează altceva, dăruirea poporului până la sacrificiu, puține tuneluri dacice, inventatori de graiuri și vecini cu Adam și Eva plus alte bla, bla-uri- așadar, în poveste găsim, simplu spus, popular, cam ce vedem chiar și astăzi la acest popor ciudat: ura pe care o manifestă pentru celălalt consătean, fie că-i spunem Nord, Vest, Sus sau Est! Fiecare punct cardinal îi stă în gâtul celuilalt punct cardinal! A, că noi vrem în continuare să ne mângâiem tâmp și să nu recunoaștem, asta-i altceva. Da, așa este, toate națiile au referințele lor față de ură, ura din interiorul propriilor granițe, cum o au, de exemplu, italienii, cu veșnica ”păruială” dintre nord și sud, dar totuși...

 

   Dar totuși, noi avem ceva special. Și asta se vede cel mai clar în rândul românilor din diasporă. Aici vezi cu adevărat cum această nație reușește cu brio să se urască, uneori până la moarte! O mai vezi însă și în media, o vezi în rândurile bisericii, unde fiecare Mitropolie e ”binecuvântată” cu baronul ei local, vedeta de serviciu, aia mai guraliva ca cealaltă. Da, se dă iluzia unei descentralizări, unei așa-zise democrații , cum că fiecare Mitropolie e cumva un Boss în sânul bisericii. Știm bine de lupta ”sfântă” dintre Mitropolia Clujului și cea a Ardealului de pe timpul lui Bartolomeu Anania. Și o mai vezi și în rândul oamenilor de rând, la nivel de plebe. 

   Dar cel mai abitir,  perfect pusă în aplicare a fost ura inoculată de politică, fie că vorbim de fanarioți, comuniști apoi de neocomuniști. Ne putem întreba: de ce lumea nu reacționează? Lumea românească iubește ura, sângele și moartea caprei vecinului. Fatalism? Nu, e un fel de a trăi, un fel moștenit din moși strămoși. Un fel care trebuie totuși curățat, nu?  Da, doar că procesul va fi să fie îndelungat, cu repercusiuni dramatice. De ce spun asta? Pentru că orice facem, orice acțiune pe care o luăm, e deobicei cea mai radicală. Avem o vorbă perfectă pentru asta și anume... "când explodează mămăliga... ".

Ce vedem la tinerii români de azi? Că nu se mai urăsc atât de mult între ei, pentru simplul motiv că nu prea se mai cred...românii Mioriței ci  niște oameni care s-au născut "decât" într-o țară care poartă o anumită denumire și așezare geografică.  

E un paradox! Fiind o nație inteligentă, incredibil de inteligentă, tinerii de azi nu mai dau doi bani pe ideea de naționalism, identitate națională și lacrimi de crocodil vărsate de 1 Decembrie, la o cană cu vin fiert ieftin. Știu cât trebuie să știe, cât să nu moară ”proști” și atât. Foarte mulți se gândesc să emigreze după ce termină, eventual, liceul. Ajuns în diaspora, începi să te scuturi de Mioriță, să te ascunzi cumva de naționalitatea ta, să te crezi un simplu locuitor al Terrei.  Totuși, că deh, asta e viața, mai dai peste ”bătrânii” nației, care îți mai dau și ei, când ți-e lumea mai nasoală, un șut fix în boașe, ca să nu uiți de unde te-ai ițit. Dar, ușor-ușor, ăștia micii, dacă-i întrebi ce părere au despre olteni, de exemplu, mulți vor ridica din umeri: pana mea, cine? Oltenii? 

Mulți nu vor mai avea habar că Craiova e Maxima olteniei. Sau de bănățeni, și etc... 

    În Germania lucrez cu olteni, moldoveni sau bănățeni, ardeleni, indieni, polonezi și alte nații.  

Lucrez cu români, cum îmi place mie să le spun.

 Însă aici am observa acea benefică stare de autocurățare de aceste ”eu sunt din... Tu ești din? Oooo...ce zonă nașpa...” Clasicul apelativ ”bă miticule”, venit cu ”dragoste” frățească din Banat. Sau ”sârma!” venită tot cu ”dragoste” creștinească din Sud și Ardeal pentru ”dragii” de moldoveni. E mult de vorbit pe tema asta, de ce zonele olteniei și moldovei au fost mai mereu salutate cu mulți scuipați. Voi reveni!

A face sau nu copii.

A face...sau nu copii, asta-i întrebarea!

Am avut deunăzi glăsuirea Deliei, doamna cu ”da mamă, sunt beată”, mai marele în ale muzikiei universale, pe sfântul și marele TIK TOK. Și glăsuirea dânsei suna cam așa: suntem destui, eu nu mă mai înmulțesc-, recte nu fac copii-, la ce bun și de ce să nu stau eu liniștită, să pap o șaorma cu de toate pe purcoiul meu de bani, că d,aia am muncit atâta, să nu mă leg aiurea la cap cu un plod mucos. 

Bun, zicerea doamnei cântărețe a fost în dulcele stil de caterincă a la Bucur Obor, la un carton cu trei mici și o halbă. Cu pâine și muștar. 

Ce s-a întâmplat după, aici devine foarte interesant și amuzant. Nu, amuzant nu este, dar...

O serie de bărbați adevărați, din ăia care predau bărbăția, au luat-o pe divă la puricat, enervați la culme de tupeul blondei, pentru că dânșii, acești bărbați, ce să vezi, vor să se înmulțească, aka să reproducă. Plus alte doamne, la fel de supi, că ce japiță, că ce nefericită,  că ce tupeu și câtă aroganță. 

Dacă tot suntem la capitolul păreri vis-a-vis de reproducere, treaba asta am mai scris-o, dar e nevoie de o reîmprospătare. 

Deci, așadar și prin urmare, sunt perfect de acord cu Delia, dar nu în totalitate. Cum vine asta? Ori ești de acord, ori nu ești...

Nu sunt de acord cu caterinca ei tâmpă, dar esența e în mare reală. 

Sunt oameni care înțeleg de la viață că e mai bine să rămână așa, ne-reproduși. Care-i problema? De ce unii oameni sar de funduri în sus, că în jos nu pot, când cineva nu e de altă părere față de o mare parte a maselor? 

Ce mai înseamnă astăzi ”a face copii”? 

Ni se tot explică treaba cu scăderea natalității, că nu mai facem copii, că scădem ca număr de oameni și alte asemenea temeri. 

Dar vine o întrebare foarte clară: mai e astăzi lumea pregătită pentru a se reproduce? asta-i una. Și a doua: mai poate lumea să se reproducă calitativ? E o mică cacofonie, dar n-am găsit altă rimă. Atenție, nu cantitativ, ci calitativ!  Eu, sincer, dacă mă uit la ce este în jurul meu, parcă aș vrea să nu ne mai reproducem! Oamenii sunt proști, fenomenal de proști, a spus-o cred nenea Dostoievski, acum mai bine de 150 de ani. Ce să vezi, nimic nu s-a schimbat, la fel de proști am rămas și astăzi. Sau, poate, dar nu bag mâna în foc, un Cezar Ionașcu m-ar întreba: dar de unde știi tu asta? 

De unde? Dacă mă uit în prin Europa, oamenii sunt plictisiți de moarte, de ce s-ar înmulți niște plictisiți, doar pentru a scoate alți plictisiți mai mici? Țările sărace încă nu au înțeles că nu e benefic să mai aduci 6-7 prunci într-o societate care-i va omorî prin lipsa hranei plus boli. Știu, Bill Gates și Rhotschild sunt vinovații, nu noi! Alții, nu noi! Sau în tot felul de demențe religioase. Sau în tot felul de manifestări politice și ideologice. Da, suntem o lume de nebuni care abia e ținută în frâu. Cauzele sunt multiple, dar ce rost mai are în căutarea lor? Trebuie o resetare? Evident, dar nu din aia cu viruși, boli și viccinări, așa cum o vedem astăzi și cum se vrea a fi și-n viitor, ci una la nivel de conștiință. Să fim mulți și proști sau puțini dar de calitate? 8 miliarde! Oare cum se prezintă cei 8 miliarde de oameni dacă-i vedem prin prisma piramidei lui Maslow? Care e punctajul acestei mase de oameni de astăzi? A evoluat cu ceva lumea de 2000 de ani, ca să ne raportăm la un timp pe care-l mai putem bunghi puțin? Aici răspunsul este da, dar doar pe plan tehnologic, nu și cel la nivel de conștiință. Am mai scăpat de ruguri, de trasul pe roată, dar e ok, umanitatea a învățat să folosească alte metode mai soft, mai corporatisto-globaliste. 

Am fost educați să fim o rasă de criminali, prădători și războinici imbecilizați. Atenție: am fost educați! Când? Din negurile istoriei. De către cine? Liniștiți-vă, nu am dus lipsă de profesori. Măcar de vreo 5-6 mii de ani ne-o tragem serios la gioale. Se spune că, la 5000 de ani au fost doar 300 de ani de pace. În rest, kilăreală continuă. Astăzi ce vedem? Un război perfect cretin în Ucraina. Orientul mijlociu tocmai ce a fost făcut praf. Africa e sub asediul foametei. China abia-și ține-n frâu miliardul și jumătate de mâncători de orez. India crește ca făt frumos, doar să fie la număr, mult și prost. SUA e cu gargara, iar restul de americi latine sunt cum sunt, cu mafii și coca.

Și atunci, până unde să ne înmulțim, la cum arată lumea de astăzi? După eșecul lamentabil al bisericii, după tot felul de experimente politice și sociale, Oare ar fi ok să fim 10 miliarde? Să facem...ce? Să ne dăm cu și mai mult aplomb în cap?

Sunt familii frumoase, care au înțeles că a naște un copil este o responsabilitate imensă, că trebuie să ai ceva în cap ca părinte, să poți oferi o educație de calitate copilului. De calitate, da? Nu cu tot felul de preconcepții și ”tu trebuie să fii cel mai bun”, cu trebuie să te descurci călcând pe cadavre și tot acest cortegiu de afecte care se vâră astăzi în mintea copiilor. Copii care vor fi capabili să iubească fără diferențieri. E greu, nu? Păi nu ai ce educație să-i dai plodului după ce tu ești plin de ”știrile de pra 5”, de prodanca și Florin Salam ascultat blană în mașină după o roabă de șampanie băută la Nuba. Nu poți face un copil de calitate cât timp ai șase feluri de mâncare la nunta ta! Sau când arunci uleiul folosit în chiuvetă. Sau cânt tai calea doar că ești cu doi cai putere peste Logan-ul colegului de trafic, coleg care-ți coboară și ridică toți morții și răniții familiei. Înțelegeți? Chestii subtile, care definesc într-o mare măsură societatea în care suntem acum. Harari s-a grăbit puțin cu lauda adusă omenirii. Da, câțiva au înțeles și și-au schimbat gândirea. Dar ce facem cu restul? Pentru că, da, restul vor continua să se înmulțească, născându-se alte turme de viitori frustrați, de decrepiți și maturi animalizați cu aceleași apucături ca primii oameni care-și dădeau cu bâta-n cap dacă de urinai la copacul lor. Oare cum arăta omenirea înaintea acestei omeniri prost construită?

Însă astăzi e chiar un păcat să mai rămâi un simplu bătut în cap, pentru că nu mai putem aduce scuza că nu am știut, că biserica ne-a închis accesul la informație, că ....și alte multe plângeri. 

  

Ce mai înseamnă religia astăzi?

Ei bine, da, este o întrebare îndreptățită, mai ales în contextul acestor zile, când vedem diverse biserici cum achiesează la ideea de război și crimă. Vedem și biserici care nu reușesc să-și facă o curățenie instituțională serioasă și sinceră, cu probleme de moralitate și încălcarea propriilor dogme. Și mai observăm cum creștinismul, de exemplu, s-a spart în atât de multe bucățele, continuând să se spargă chiar și în timpurile noastre. Ce înseamnă asta? Că biserica NU este perfectă, așa cum unii reprezentanți încearcă să ne-o demonstreze. Da, știm, biserica este supusă greșelilor umane, dar...

Dar, cu toate astea, ce mai înseamnă azi religia? 

Inevitabil religia este legată de biserică. Doar că, din nefericire, biserica s-a văzut în foarte multe cazuri depășită de situație, poziționându-se prost față de o situație sau- iar treaba asta e cea mai gravă!- îmbrățișând politicul. 

Atunci când banul face ca religia să se rotească, acea religie devine una bolnăvicioasă, mai ales când divinitatea din acea religie e pusă în context după chipul și asemănarea liderului religios. Ori, în multe cazuri, multe biserici efectiv nu mai au vreun fundament divin, ci doar uman, mimând perfid o închipuită credință în ceva din ceruri. Nu, nu biserica este vinovată, așa cum nici un parlament nu este vinovat, făcându-se prostește această generalizare. Nu, ci reprezentanții acestor biserici, reprezentanții unor instituții în general. Cât timp oamenii sunt anihilați de la procesul gândirii, șefii de instituții vor face ce le trece prin minte. Un popor inert mereu v-a naște monștri. 

Dacă observăm cinstit, religia instituționalizată își dă ultimele suflări. Catolicismul răsuflă greoi, ortodoxia se mișcă prin mâlul politicilor zonale, exercițiul critic fiind topit, bisericile neoprotestante sunt într-o luptă continuă numai ele știind cu cine, dar în orice caz nu cu propriile ipocrizii. Cât despre restul religiilor, ele se învârt în aceleași sclavii dogmatice, pe sistemul ”dacă ieși din ce îți prezentăm, vei fi maltratat până la moarte”

Ce urmează religiei instituționalizate? Nu știu, dar cred că este începutul unei forme de spiritual la nivel personal, simplist, dezbrăcat de toate pietroaiele dogmelor. Poate fi și bine, dar și rău, depinzând de locul de unde izvorăște lumina cunoașterii.

 Spiritualitatea cea mai simplă, aceea de a iubi, va fi să fie cea mai profitabilă pentru om. 

Tocmai din acest motiv biserica luptă cu înverșunare asupra acestei concepții spirituale, simplă, de iubire necondiționată, aceasta fiind în contradicție exact cu practica bisericii. Am impresia că programul de muncă de azi al bisericii este acela de a scoate din joben tone de draci și kilograme de satane, oriunde și oricând, plus o apocalipsă la fiecare final de alocuțiune. 

Un exemplu clar îl vedem astăzi în Rusia, unde biserică egal love cu politica.

Bisericile neoprotestante și nu numai, aceste culte SRL, au înțeles bine de unde vine destructurarea bisericilor ”istorice”: mufarea la banul public. Adică un sistem politic finanțează  niște culte...recunoscute. Perfect pentru manipulare, nu? Da, în țări cu o cultură precară, manipularea religioasă se face la cote uimitoare. Încă! Noile culte creștine înțelegând retorica, au mers pe o religie ”curată”, multinațională: dacă suntem buni, rămânem. Cum se merge la spectacol, unde omul  plătește un bilet. Dacă acea instituție scoate producții de calitate, biletele se vor vinde bine. Cam așa se întâmplă în aceste culte, unde clerul este educat să poată avea un discurs public cât mai vibrant, cu 

entertainment, cu psihologie fină și persuasiune, finanțări de la persoane fizice, așadar eliminarea ideii de mufare la banul venit din sfera politicului. Putem să le numim și biserici progresiste. Au câștigat războiul pe acest palier, mai ales că omul are nevoie de o legătură cu Divinitatea, iar un cult ți-o poate aduce mai ușor, fară ca tu să te forțezi, să cauți. Tu doar vino aici, de restul ne ocupăm noi. 

Ce s-ar întâmpla cu bisericile mari dacă ele ar fi decuplate de la banii statului? Se vor prăbuși. Asta ar însemna ca biserica să devină o companie care trebuie să facă profit pentru a exista. Ce se va întâmpla cu miile de biserici existente acum? Vor ajunge exact ca in Vest, să fie închise sau transformate în alte obiective, muzee sau clădiri cu destinații culturale. Rămâi cu cât poți ține, adică atât cât îți dă omul care vrea să-ți calce pragul. Cerere și ofertă. Dai calitate, cum se spune, primești banul! O fi bine? Pe jumătate, pentru că ele nu vor deveni decât niște SRL-uri, ca în cazul cultelor neoprotestante. Rezolvă problema de fond treaba asta? Nu, ci doar o ameliorează puțin. Sau mai mult, depinde de amploarea schimbării. Vom vedea cum acei 80% creștini ortodocși declarați în acte se vor transforma în 5% atunci când trebuie să scoți bani efectiv din buzunar pentru plata clerului. 

Ce ar putea însemna religia, dacă e s-o extragem din celula bisericii de azi? În primul rând, foarte important, libertatea gândirii critice. Asta lipsește astăzi religiei, bisericii și liderilor religioși. Tocmai datorită acestui fapt vedem explozii de lideri spirituali, așa cum a fost Osho sau Sadhguru azi. Ei au mers exact pe ideea de spiritualitate simplă, care să fie înțeleasă de toți, o spiritualitate de corporatiști și progresiști, unde ”de unde ești” nu contează. Cam asta e calea pe care se merge azi. Nu spun că e bună sau rea, ci o cale. O cale care poate fi perfectibilă. Doar că, din nefericire, și în aceste cazuri se poate aluneca spre o formă de instituționalizare, unde liderul devine un fel de Divinitate. Nu închiderea într-o bulă spirituală sau religioasă este soluția, ci acea formă de expandare peste toți, de a fi cu toți, fără  a sta lângă un musulman uitându-te la el cu privirea genului de om care spune ”ce papagal”! Sau când privești un ateu sau oricare alt gen de om fără etichetare. Când poți ridica dimineața privirea la Cer, mulțumind din inimă. Fără cuvinte goale rostite papagalicește, fără trăire. Un mulțumesc spus din inimă poate deveni de-o forță covârșitoare. Nu există un Dumnezeu la fel, pentru că toți cei aproape 8 miliarde oameni au dumnezeii lor, în forma dată de fiecare persoană, de cât poate înțelege un Dumnezeu. 

Dar dacă omul zâmbește celuilalt, Dumnezeul din interior va deveni tot mai purificator, omul devenind el însuși un dumnezeu în carne și oase. Însuși Hristos a spus-o! Dar treaba asta nu o să vedeți spusă des în biserici, pentru că asta presupune o eliberare de tarele unei religii limitative. 

Religia, dacă ar fi să eliberăm de constrângerile unei literaturi teologice extrem de alambicate și perfect îmbârligate, ar arăta așa: a iubi pe fiecare! Atenție: pe fiecare! Dacă o familie și-ar iubi copilul, nu ar educa un monstru, cu N construcții nocive în mentalul pruncului, care, cum e și normal, va fi un matur cu un subconștient poluat, numai bun de trimis în război. Dacă ar fi cu adevărat iubire, nu ar mai avea cine să facă un război. Este utopic? Nu! Cred că este un drum la care tot mai mulți oameni aderă. E adevărat, sunt puțini, dar e greu să ieși de sub pietroaiele unei religii avide de război, care a propovăduit mii de ani pacea și iubirea cu ajutorul războiului și crimei. Nu se poate combina apa cu uleiul, așa cum nu se poate combina războiul cu pacea. 

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare po- runcă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci  cuprind toată Legea şi Prorocii- Matei 22:35-40

Atăt, asta ar trebui să facem. Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți!

Putem face asta? 

Mai există ”un reprezentat a Lui Dumnezeu” în cazul ăsta? Nu! Atunci tu însuți devii un reprezentant a lui Dumnezeu, dar fără să te îmbraci în haine dintre cele mai strălucitoare. Nu, atunci prezența ta se transformă în lumină, chiar îmbrăcat fiind în zdrențe.  

Va urma!

Iluzia decadenței

Suntem astăzi martorii unui război absolut imbecil, căutat cu înverșunare de niște lideri politici decrepiți și ușori la minte. Niciun om normal, după 5000 de ani de evoluție umană nu s-ar mai gândi astăzi, în 2022, la un astfel de comportament. Din păcate, omul simte războiul  doar atunci când este în preajma lui, în rest pare că războiul nu există. Au fost mii și mii de războaie, dar simpla sugestie că nu este lângă tine îți oferă acel confort mental indispensabil. Este în orientul mijlociu? Să fie sănătoși, să se omoare acolo! Asta e logica cea mai simplistă, de cea mai joasă speță. 

    Auzim astăzi tot felul de invective și arătări cu degetul, de care propagandă ești mai apropiat și care influențează mai mult societatea. Estul acuză Vestul de depravare, Vestul acuză Estul de control, manipulare și lipsa libertăților. Un bolnav acuză un alt bolnav, spus mai pe șleau. Până la urmă, la ce sistem de valori achiesăm?

    Dacă nu uităm la Vest, religia pare că s-a schimbat pe trendul ”apărării” minorităților de orice fel, dar mai ales cele sexuale. Da, la o privire simplistă, noua religie a Vestului se învârte în jurul sexualității. Plus diverse paradigme și idei filozofice cu iz de spiritualitate, după multe chipuri și multe asemănări.

   În Est, pentru că Estul trebuie să fie împotriva Vestului, dar și invers!, se merge pe ideea religiei omniprezente cu (mai ales) girant puternic din partea politicului. Care sunt mai nocive? Evident, ambele. 

   Dacă ne referim strict la religia de astăzi, vedem o structură extrem de viciată, cu lideri religioși de-o factură îndoielnică, cu trecuturi dintre cele mai colorate și problematice. Vedem șefi de mari culte religioase care acuză frecvent lumea Vestică de practici depravante, în timp ce chiar acei lideri merg pe ideea depravării. Oare uciderea propriului popor nu înseamnă tot o depravare? 

    Ne putem gândi la o societate în care să nu mai existe război? Da, ne putem gândi, doar că sunt unele agende care nu includ acest aspect pe lista de priorități. Pe lângă asta, lumea a fost învățată zeci de ani cu cultul violenței și al războiului, acest păcat fiind izbânda unui Vest care a marjat prin industria filmului, dar nu numai, pe schimbarea opticii umanității. Binele învinge răul, doar că această concluzie îți este relevată după ce ai parcurs o oră de perfuzii cu material energetic de cea mai joasă factură. Mulți ani Estul a fost ocolit de acest aspect, mai ales în perioada blocului comunist atunci când audiovizualul Vestic era interzis. Estul a pus în schimb o societate distopică, un perpetuu Orwell-ism, dictaturi pentru care omul a fost doar individ fără prea multă însemnătate. Ți se lăsa aparenta iluzie că statul are grijă de tine, doar să i te pui în brațe și să-l accepți ca pe un alter ego, o a doua ta personalitate, dacă nu chiar prima. Cum să mai ceri pace atâta timp cât mentalul colectiv este viciat de violența intrată adânc în ADN-ul uman? Nu mai suntem în secolele când la porțile cetății, pe nepusă masă, te puteai trezi cu o hoardă care avea chef să jefuiască sau de vreun rege care voia neapărat să o pună de-un război și o cucerire. Nu, acele fapte sunt istorie. Doar că această practică a fost reinventată , odată prin politici de stat dar și cu atitudini religioase. Are rost să ne aducem aminte de carnagiile chiar din interiorul creștinismului, de supremațiile bisericilor din interiorul aceste mari familii, care doreau cu orice preț să fie mai cu moț sau singurele care dăduseră mâna cu Hristos? Sau de ciocnirile frecvente chiar și astăzi dintre diferite religii, care mai de care mai apropiate de divinitate, una mai cu un Dumnezeu mai puternic decât cealaltă. Și, da, religia a fost un bun mijloc de manipulare, chiar dacă acest lucru deranjează pe mulți. O spun eu, un ortodox. Și, mai ales când religia își dă mâna cu politicul, atunci se nasc niște carnagii perfecte. 

    În Vest, treaba cu religia a fost rezolvată, scoasă din zona societală și politică, undeva la index de subsol. Doar că religia se reinventează mereu, dar cu alte haine și alt machiaj. Dacă nu este Biserica Catolică, este altceva. Nu există un gol care să nu fie astupat rapid. Nu intrați într-o eroare de logică, pentru că orice credință cu puteri mari se transformă într-o religie, chiar dacă unii nu acceptă acest titlu de glorie. Explozia LGBT nu mai poate fi numită o simplă ajutorare a unor minorități căsăpite de sute de ani. Nu, acțiunile de azi se pot integra foarte bine într-un sistem valoric care face casă bună cu religia, cu o biserică. Religia LGBT, religia feminismului sau religia ecologiei. Să mai vorbim de educația primită prin intermediul școlii, dar nu numai, cum că tu, ca om, trebuie să fii mai bun ca celălalt? Nu, nu mai trebuie să faci o întrecere cu tine însuți, să fii mai bun ca cel de ieri, ci cu cel de lângă tine, să calci chiar și pe cadavrul lui dacă poți. Și mulți pot să o facă la superlativ.

   Umanitatea se întreabă, pe bună dreptate, când va fi resetarea generală și ce va include ea, pentru că de o resetare se vorbește de mulți ani, mai ales după criza economică pornită din zorii anilor 2009. Cât mai poate ține acest sistem religios? Cât mai poate ține acest sistem politic? Cât mai poate ține această societate care înoată în același mâl de sute de ani? Și ce punem în locul politicului? Sunt oare oameni pregătiți să schimbe paradigma socială? Sau se va schimba un sistem cu un alt sistem, doar de dragul unei schimbări de suprafață, cu aceleași tipologii de oameni, cu aceleași metehne și mentalități? Cu ce vom înlocui religia? Ce Dumnezeu va fi proiectat de  noua religie care ar putea veni? Unul care să fie cât mai apropiat de Adevăr? Sau spiritualitatea va rămâne la nivel de individ, fără interacțiunea vreunei biserici în vorbirea ta curentă cu Dumnezeul tău? O biserică bazată pe pace? Pe înțelegere? Dar politicul? Ce legi ar putea elabora? De proliferare a armelor? De înarmare excesivă, de cheltuit mii și mii de catralioane de dolari în arme tot mai sofisticate, să transformăm pământul într-un loc al terorii și al distrugerii? Pentru că, din păcate, sistemul actual religios a ajuns la un final catastrofic, o chestiune de timp până la implozia lui. Care sunt cauzele? Multiple! Arestarea Divinului de către niște elite care s-au îndepărtat de la ideea de spiritualitate conectată direct la Sursă. Inducerea fricii, terorizarea sistematică a credincioșilor, practici care nu au vreo legătură cu Dumnezeu, jumătăți de adevăruri și foarte multe minciuni. De 2000 de ani creștinismul a fost fardat și botoxat până ce a ajuns o întruchipare hidoasă și total golită de sine. Oameni care vorbesc și promovează de la amvoane exact acele lucruri pe care nu le fac, într-o minciună continuă, fără rușine. Nu există acea energie care să plece din acei oameni spre credincioși, astfel lucrurile stagnând într-un mare fals cum că tu, ca credincios, ți-ai făcut datoria față de un dumnezeu construit de acea religie. Nu veți vedea religie care să se atace și să se curețe temeinic. 

   Iată teme reflecție pentru o umanitate care se poate salva printr-o resetare bine închegată. Și, da, este o mare nevoie de resetare la toate nivelurile.