Viața e bazată, în mare parte, pe cicluri de câte șapte ani. Puțini înțeleg asta, mai ales azi, când desprinderea de conceptul de om e tot mai persistentă. Școală cât mai rapidă și ruperea de copil cat mai devreme posibil în instituții care cu asta se ocupă: ruperea omului de el însuși. Și când se poate face treaba asta cât mai abitir? Când copilul e mic, foarte mic, acel burete care absoarbe totul. TOTUL! Un copil bagă în cap tot ce vede, tot ce simte, orice mișcare și orice gest. Totul e depus ptr tot restul vieții în conștient, dar mai ales în subconștient.
Acum sunt tot felul de grupe, grupa zero, minus zero, minus unu...etc. Ajungem sa ne dam copiii în instituții de când sunt la nici două luni. Îi facem și deja vrem să scăpăm de ei. Suntem ocupația. Avem joburi. În primii șapte ani au fost spălați bine pe creier, mai ales că mass-media se ocupă cu brio azi de asta, cu largul concurs al majorității părinților inconștienți.
Ce urmează? Următorii șapte ani, în care copilul ( viitorul om matur) e pus într-o închisoare, 8-10 ore pe zi, tocind, cunoscând lucruri fără voia lui, fără un consimțământ al copilului. Ce știe el, nu-i așa? Pe toți pruncii ii credem niste imbecili care trebuiesc reinventați de către noi. Uităm de cel mai important lucru: să le descopere bucuria. Să se joace. Să fie pe maidane. Să cunoască alți copii fericiți. Dar masacrarea copilăriei este un job bine structurat, pe timp și ierarhii. Sunt educați să fie "cât mai buni". Se dau note, ca la vite. Competiție. Cât ai luat? 10! Bravo, iubitule! Ești cel mai bun din clasă.
Tu cât ai luat? 5. 5? Da, mamă! Ești nebun? Abia ai trecut clasa? Ce se va întâmpla cu tine în viață? Vei fi doar un amărât de măturător.
Și trec ciclurile..și te trezești la 70 de ani, dacă ai noroc. Și te pregătești de moarte. Moartea nu mai este ceva suprem azi. Azi se bocește, se plânge, e un teatru infernal. Se plâng pe ei înșiși, stai liniștit- nu pe tine. În fața unui cadavru ai revelații- te vezi acolo. Fuck! Cum o fi în locul ăstuia, pe țesătura aia alba și în cutia asta de lemn? Și te ia groaza. Dacă ai peste 50 de ani, e nasol. Dacă ești pe la 30 te mângâi că mai ai oleacă de trăit, reflectezi puțin dar îți trece la prima gură de țuică pe care o vei bea la pomană. Dar îți va rămâne totuși în minte ptr o perioadă fața buhăită de descompunere a celui care zăcea în groapă și mai ai puseuri de imagini cu tine în locul lui.
Nu, moartea ar trebui sa fie ceva măreț, repet! Nimic care să te facă să te cutremuri! Să mori liniștit! Câți mai mor liniștiți? Câți mai stau la căpătâiul unuia fără să se tăvălească pe jos în ieșiri spasmice de plânsete, cu văicăreli? Toți știu unde se duce mortul, dar nimeni nu pricepe: unde te duci tu, Gogule? Unde vei merge și tu, femeie! Unde vei mergi tu, bărbate! Unde vor merge toți! De ce sunteți imbecili?
Când stai la capul răposatului, te uiți la el și îți spui: da, uite un om care a murit demn, a trăit o viață demnă și va pleca acolo unde trebuie sa plece. Aceasta ar trebui să fie ultima imagine. Nu trebuie să-ți spună niciun preot că acel suflet va merge in Rai, ptr că acel corp care stă cuminte în sicriu emană biletul de Rai: lumina care iese din el spune exact ce trebuie să spună. Nimeni nu-l va plânge. Oamenii bociți până la disperare nu-i vad bine. De ce? Marii oameni ( le putem.l spune.si.maestri) au murit cu discipolii in jurul lor fără să ceară această infantilă milă: plânge.ma! Nu are nevoie de asta și nici discipolii nu vor asta. Se despart știind că este DOAR o chestiune de timp până când se vor reîntâlni. A plânge înseamnă că nu ai încredere, că e gata, ca în veci nu te vei mai întâlni cu acea persoană. Te plângi pe tine și plângi și pe celălalt. Cine a înțeles, se desparte de celălalt în liniște, cu o mare plăcere să-i mai vadă corpul ptr un timp scurt până ce pământul îl va lua în stăpânire. Atât! Te uiți, îl saluți, ii faci cu ochiul și îi spui zâmbind: prietene, drum bun și ne vedem curând. Ai grijă de tine și ai grijă și de mine. Pune o vorbă bună acolo sus. Și gata, ajunge!
Pregătirile acelor cicluri de câte șapte ani e tocmai sa te pregătească de o moarte demnă. Fără să ți se jelească stupid la cap. Fără că lumea să fie cuprinsă de depresii sau jocuri de teatru.
De aia societatea nu vrea sa fii liber. Fiecare ciclu de șapte ani îți este măsluit. Fiecare. Și.mori ca un prost. Apoi te întrebi de ce nu ai loc în cer și el te rejectează înapoi pe pământ.
Păi nu te-a judecat? Nici măcar nu am ajuns la poartă. Ca sa ajungi acolo măcar trebuie sa fi făcut ceva în viață, un proiect, o dezvoltare, ceva. Nu doar lumesc, dar mai ales interior, spiritual, să dărâmi ziduri și bariere. Să devii OM! Unul superior. Să fii.mai.bun că ieri.
Hristos: dacă e căldicel îl scuip! Fii fierbinte sau rece, dar fii!
