- Și l-ai găsit?
- Nu știu....
Cel care caută raiul știe că îl poate găsi fără să aștepte acest sentiment senzorial drept un premiu. Îl poate găsi după această viață. EL ESTE! El este peste tot, doar puțini reușesc să îl caute acolo unde trebuie. Omul caută raiul în timp ce scoate pe Dumnezeu afară, iar acest lucru este fatal. Lipsa Raiului aduce cu sine iadul. Cum lipsește lumina, apare întunericul. Nimic nu rămâne neumplut. Cine te învață cum să găsești raiul? Mulți îți spun: uite.l acolo; uite.l dincolo, doar puțin îți spun că el este în tine. Toți marii sfinți ai lumii au spus-o. Iisus a spus.o de nenumărate ori. Raiul este în tine, este în floarea din parc, este în ochii iubitei, este în tăcere, este în vibrație, este întru un apus de soare, este dimineața când ți se oferă șansa - a câta oară!- să te trezești sănătos. Raiul este atunci când te înțelegi, raiul este atunci -mai ales!- când reușești să te împrietenești cu boala ta, capeți toate învățămintele de pe urmă iei, pe care le-ai pierdut până în acel moment. Nu este nimic tragic. Tragismul unei vieți poate apare atunci când te deconectezi de tine, atunci când te arunci afară, în beznă, refuzând Calea care duce la desăvârșire. Da, atunci viața poate deveni un iad. Când omul se încăpățânează să intre prin perete, chiar dacă ușa este la doar un pas în lateralul lui. Frica devine ancora cu care omul se ține de mal, refuzând plutirea pe Apa vieții. Da, oceanul poate arăta înfricoșător și infinit. Dar nu, nu este un infinit. Orice întindere de apă are malul ei, iar valul nu poate scufunda vasul bine construit și nici un marinar nu se pune contra valului, ci se lasă purtat de forța lui atât cât să îl treacă. Copacul nu se opune uraganului ci se îndoaie după puterea vântului. Devine maleabil, dar cu rădăcinile bine înfipte în pământ, rămânand
