Omul, ca ființă care gândește, are căderi dese în ridicol. Într o societate schizoidă și paranoică, a cădea pe gânduri poate însemna o cădere în ridicol. A te întreba ,nu neapărat în sens filozofic, ce este viața, poate fi un început de calomnie- societatea nu suportă introspecțiile. Să îți cunoști viața, a devenit un joc periculos. Pui în pericol establishment ul. Pui în pericol corupția gândirii. A gândi cu propria ta minte nu mai este posibil. Sau e posibil În foarte puține cazuri. Gândirea a ajuns să fie prefabricată- ți se ambalează frumos și ți se servește la micul dejun. Nu prea ai dreptul de a.ți schimba meniul, fatalmente. Să reziști pe meterezele proprii cetăți, înconjurat de o lume contrafăcută, aproape sigur te poate duce pe culmile disperării. Arma acestei lumi prefabricate se poate traduce în deportarea, celui care are curajul de a gândi, pe tărâmul ridicolului. Ești aruncat pe viață. viața se măsoară în putința de a străbate Un ocean de gânduri superficiale, clișeizate și fără vreo relevanță. Se gândește mult, dar fără substanță. Umplem un univers întreg cu energiile unor gânduri fără valoare. Schimonosim eterul cu tot felul de unde pângărite, prinse în hora depresiilor și anxietăților. Ai vrea să oprești acest nebun carusel și să cobori. Să nu mai aștepți stația. Să nu mai aștepți gara. Dar acest lucru nu ar fi posibil. Tu trebuie să fii între o permanentă rotație, într o permanentă viteză. Coborând din carusel, ar însemna să Poți observa mergerea haotică a lumii, să observi motorul care învârte dement acel carusel, să-i observi pe cei de la butoane, pe șeful de tură, pe mecanic, pe electrician. Pe păpușari, așa cum mai sunt denumiți.
A face treaba asta ar însemna să cazi în ridicol. Să fii aruncat în ridicol. Odată căzut acolo, nimeni nu te mai ia în seamă. Ești catalogat drept un periculos nebun. Sunt pline aceste centre de azi cu personaje aruncate în ridicol. Să observi că mersul lumii actual e de un ridicol absolut, cazi direct în ridicol. Să pretinzi că anormalul a devenit normal, e ridicol. Să tot scoți în evidență fapte ajunse deja normalități, e ridicol. Să fii om, a devenit deja ridicol. Omul, prin propria lui existență, a devenit ridicol. Ființa umană a devenit doar o mașinărie de produs bani, iar acest fapt nu mai este o enigmă. Doar că omul se încăpățânează să nu observe. Să nu observi delirul în care s.a ajuns. În capcana propriei ridiculizări.
____________________________________
Privește-te în oglindă!
