Nunta: misiune imposibilă.

 

A face nuntă a devenit o afacere. Și un clișeu, evident! Mă uit, stupefiat, cum decurg nunțile. Te ia cu amețeală. Dar să intrăm în patologia  lor (a nunților):
  1. Viitorii miri încep bezmetica alergătură după o locație. Dacă s-ar putea ar închiria Raiul pentru marele eveniment. Dar cum Raiul e ocupat de către sfinți (că, deh, trebuie să locuiască și dânșii undeva), merg spre un restaurant, cort, cămin, magherniță, birt sau în plin câmp. Depinde de buget ( de cât te împrumuți în bancă, mai ales când familiile sunt sărăcii). Nu, bugetul nu trebuie să fie realist: el trebuie să satisfacă prostia din capul unor muieri, care se tot visează prințese tânjind la o nuntă ca în basme. Numai că lângă dânsele nu stă un făt-frumos pe un cal alb, ci stă un papă lapte care nu prea știe pe ce lume trăiește. Dacă spune nevasta, e lege. Dacă spune nevasta și soacra, e inchiziția: ai căscat gura, în secunda doi creierul explodează (neuronii au și ei limitele lor). Dacă regina tot vrea o nuntă de basm, să curgă creditul, ratele apoi falimentul. Ce mai contează? Noi să fim sănătoși!
   2. Să zicem că mirii au găsit locația, fie că e de basm, fie că-i o hrubă. Patru pereți să fie și, eventual, un WC. Încep să apară minciunile de o parte și alta a baricadelor. Ăia cu locația aburesc mirii că au cea mai bună mâncare din Calea Lactee, mirii îi aburesc că vor cea mai tare nuntă din lume. Se zâmbește fals, se schimbă amabilități la care nimeni nu pune botul ( așa e corect politic), dar, fie!, se face fiecare că crede. Meniul e stabilit, cu veșnica sarma și alte 40 de feluri de mâncare, un adevărat genocid al ficatului. Nu mai contează: dacă e basm, basm să fie! Aici intervin soacrele, care sunt atotștiutoare. Mirele, de obicei, e redus la tăcere. E băgat în silentio stampa! Se uită prostit la femeile care cotcodăcesc în ritmuri aiuritoare și se întreabă ce dracu caută acolo. E primul semn de întrebare! Vor urma și mai multe. În 80% din cazuri, mirii sunt de-o muțenie care mă scoate din minți. Să ai un punct de vedere? La ce bun? Oricum nimeni nu-l bagă-n seamă.
   3. Până la nuntă, femeile intră în paranoia târând și pe făt-frumos la buza nebuniei. Târgurile de nunți sunt luate cu asalt, rochiile albe de mireasă (pentru unele ar trebuie colorate in negru, dar asta-i altă problemă), curg râuri de nervi, intervin soacrele și atunci vor curge fluvii de nervi. Bărbatul e depășit de situație, în pragul depresiei. Femeia îl învinovățește în permanență că nu se implică. Soacra îi spune că este un prost. Mireasa confirmă! Pentru mire IML-ul e tot mai aproape. Rochia de mireasă n-o încape. S-a îngrășat, iar cântarul devine principalul dușman. Încep discuțiile pentru aranjamente: mireasa îi vorbește mirelui. El se face c-o ascultă. Nu mai poate asculta. E plin de aranjamente, rochii de mireasă, vaiete, soacre. Vrea să se termine totul. Să plece-n luna de miere, asta dacă mai are cu ce. Și nu e lună de miere, e săptămână. Și nici măcar o săptămână: jumătate o faci pe drum.
   4. Se fac invitațiile, pleacă la destinatari invitațiile. Vin și refuzurile frumoase: nu pot că...și încep cele mai ingenioase găselnițe de a nu veni: mă duc pe Lună, vizitez centrul pământului, sap un tunel sub casă, îmi naște nevasta ( la câte nunți se refuză sub minciuna asta, acea nevastă ar trebui să fie concurența Chinei), sunt la un dineu cu Obama...etc. Românul e genial în a da motive. Vai de neamul la care procentul de refuz e prea mare. Cine se încumetă să vină tottuși, cât timp durează nunta se gândește la gaura din buget pe care trebuie s-o gestioneze după.
   5. Dacă cei doi supraviețuiesc, nunta e gata de a începe. Ospătarii vin fără chef, invitații se fac că sunt bucuroși mai ales după ce au fost plimbați prin toate parcurile pentru ca mirii să facă poze cu flori și boscheți, în poziții tandre de semi-îndrăgostiți. Vin pupăturile! Mirele nu cunoaște jumătate din invitații ei. Ce contează? Vin aclamațiile: vai, ce frumoși sunteți! Râd amândoi neîncrezători, ciupiți de obraji, mai ales el pentru ca mireasa are un strat de machiaj mai mare decât un blindaj de tanc rusesc T34. Pe mine mă distrează coafurile mireselor: sunt oribile, ca de Alieni! Saloanele de înfrumusețare fac din mirese niște ființe de o hidoșenie rar întâlnită. Când te întorci să-ți vezi pentru prima oară nevasta, mai că-ți vine să faci atac de cord: n-o mai recunoști. Toți aplaudă și aduc ovații față de frumusețea ei. Mirele se uită și vede altceva. Nunta începe, se dansează dansul mirilor pe un cântec ( de obicei sunt aceleași melodii) cretin, un Komornic dacă se poate, mirii sunt varză la dans, mai ales când se optează pentru tango (abia poți merge, dar vrei să dansezi tango), toți filmează pentru ca a doua zi să le șteargă.
  6. Finalul! Da, finalul, când invitații, buhăiți de alcool, nevestele trăgând de ei, scoțându-i din WC-uri cu voman-n nas, merg agale să pupe din nou mirii și să lase cash-ul. Se numără apoi banii, curg dumnezeii la adresa celor care nu au pus după cum gândeau însurățeii, se fac aprecieri, critici și totul se reduce la rezultat: cât a fost câștigul. Dacă e măcar oleacă...e bine! Dacă nu...se caută vinovații. Buzele se fac vinete, reproșurile curg ca apa din țevile stricate  administrate de ApaNova București. Și cam așa decurg majoritatea nunților. Cum a fost a mea?  De domeniul trecutului (m-am scos, nu?). Dacă aș mai face nunta odată, ar fi cea mai simplă din lume. Doar să nu fie vreo prințesă! Atunci am toate șansele să fiu un făt-frumos ratat. Să fie primit!