Suferința: destin tragic sau renaștere.

 

Sunt momente în viață când suferința te atacă nemilos, perfid și fără să te întrebe de sănătate. Lovește nemilos, fără remușcare. Personal, țin minte o  suferință sufletească avută cu ceva timp  în urmă: sufletul doare într-un asemenea hal că-ți paralizează orice inițiativă. Aproape de o săptămână nu am fost bun de nimic, enervându-mă letargia care mă lovise, ținându-mă legat fără să pot face nimic. A trebuit să duc o luptă teribilă pentru a putea să ies din această stare.

   Exemplul personal îl dau pentru a putea exemplifica cât mai bine durerea sufletească. Acest gen de durere e atât de profundă că te zguduie existențial, înfiptă în adâncurile ființei, care te dărâmă cărămidă cu cărămidă, pilon după pilon, lăsând sechele cu durată mare de timp. Dar, paradoxal, durerea și suferința pot fi niște aliați foarte benefici în schimbările de mentalitate și conștiință pe care un om le poate avea, la un moment dat, în viață. Un om e părăsit de soție, inexplicabil, apoi află că suferă de o formă agresivă de cancer: durerea provocată de aceste înșiruiri de evenimente fac dintr-un om un simplu zombi. Depresia se va instala ca la ea acasă, boala va evolua și mai agresiv pe un fond psihologic distrus, transformat în epavă. Acel om nu va mai avea niciun motiv să-și dorească a trăi. Moartea va fi să fie singura scăpare plauzibilă. Orice motivare externă e de prisos. În maxim 6 luni, acel om va fi doar o amintire. Însă, dacă acea persoană poate trece peste acele drame, conștiința lui se va transforma radical, născându-se un om nou care va evolua spre cele mai înalte culmi ale virtuților. Toate aceste suferințe se reduc, simplist, la două căi: spre moarte sau spre evoluție.

   Vedem azi o suferință teribilă și în cazul copiilor. Părinți care preferă să facă bani în detrimentul propriilor copii, punând în față veșnica motivare stupidă: vreau să-i ofer un viitor mai bun. Total fals! Foarte multe studii arată că un copil resimte foarte mult lipsa părintelui, fie mamă sau tată. Nimeni nu-i poate înlocui, iar acest lucru lasă amprente asupra psihicului, comportamentului și acțiunii de mai târziu. Ai un copil având acces la tot ce e mai nou pe piață, dar zdremțuit sufletește. El va crește cu această durere, imperceptibilă la inceput, dar care se va acutiza cu trecerea anilor transformând viitorul adult într-un personaj predispus unor depresii din orice, incapabil să lupte cu testele oferite din plin de viață...o victimă sigură. Părinții sunt incapabili să înțeleagă că, în multe cazuri, nu banii sunt cei care îl va forma pe viitorul adult, ci dragostea familiară.

   Căsătoria, de asemenea, poate avea un impact foarte nociv asupra unui om. Dacă relația se transformă din iubire-asta în cazul în care există-în ură profundă, suferința e catastrofală. Vedem, de multe ori, o inexplicabilă abordare: stăm împreună pentru copil. Ce poate fi mai poluant psihologic decât un mediu viciat, unde ura e la tot pasul? Se știe că un copilaș poate resimți cu mult mai profund tensiunile existente intr-o familie. E vorba de energie, foarte simplu, pe care unii n-o iau în considerare, excluzând-o. Orice gând este o energie! Dacă soții se înjură permanent în gând, acea casă va deveni un câmp pârjolit de undele unei explozii nucleare. Nimeni nu bagă-n seamă puterea gândului, gândul fiind cea mai teribilă armă din universului. Necunoașterea poate avea efecte dramatice asupra soților, în primă fază, și asupra copiilor în fază viitoare. 45% dintre copii, suferă de ADHD. E teribil. De ce? Mai are rost să ne întrebăm? Copii care-și văd părinții doar seara, cel mult jumătate de oră, părintele fiind prea distrus psihic de muncă ca să mai poată întreține o relație părinte-copil. Dacă intervin frustrările în familie, intervine și alcoolul, apoi, ca extensie, și bătaia. Cum protecția copilului există doar pe hârtie, un copil va deveni o victimă sigură, iar când evenimentele devin extreme acel copil va fi aruncat într-un centru de plasament unde violența e prezentă de ani buni, fără ca nimeni să rezolve problema. 

   Așadar, prin suferință putem să ne reconectăm cu viața, s-o trăim...nu să ne trăiască ea pe noi. Putem renaște, putem deveni Oameni. Dacă avem șansa să ne lovească durerea, ar fi bine să înțelegem că, prin ea, putem evolua pe verticală, întărindu-ne, chiar dacă moartea poate interveni. A muri demn în fața suferinței înseamnă o mare victorie. Așa cum ne spune părintele Necula: nu uitați că noi trăim în veșnicie. Aveți o veșnicie la  îndemână! Să fie primit!