Arad, România. Un oraș frumos, dar nu în acea zi. Nevasta, cu stare de nervi (de ce? bună întrebare!). Eu cu bagajul. Bagajul ei. Adică un șifonier (de ce-i spune așa? Șifonează hainele?). Îl ridic: hernie instant, la pachet cu dislocare de vertebre. Ce-ai pus în el? întreb șocat. Nu-i treaba ta! vine un răspuns suav. Nu insist: dacă iau un șifonier peste mandibulă, se vor rupe și plăcile tectonice. Ne vedem cu tot grupul care trebuia să mergem în Grecia. Oameni faini. Eu, cum nu am de lucru (mereu mă complic inutil), preiau inițiativa batalionului. Eram căpitanul. Mândru, nevoie mare! Vorbesc cu o tanti de la agenție: o să vină un Ford Tranzit, cu numere de Alba. El o să va ducă spre autocar. Care pleca din Deva. Perfect, zic! Soldații mei, atenție! zic eu cu gușa umflată de mândrie. Nevastă-mea mă privea circumspect. Știa ea de ce! Eu nu, Batman! Nu trec zece minuțele că și apare un Ford Tranzit, de Alba, dar care a participat la Trei Războaie Mondiale plus un Război Intergalactic. Mă uit la el și fac icter. Mă uit la șofer și fac atac de panică. Deschid portiera laterală și intru în depresie. Un tamburet și de restul găleți și lăzi. Fac o glumă proastă: ne punem și centurile de siguranță? Mai să fiu linșat. Mă uit la ochii mândrii mele. Începea să-i pară rău că mă luase de bărbat. Dar până să-i pară rău de tot, o apuc de-o manetă, o azvârl pe ea și pe șifonier pe tamburet: era cel mai confortabil loc din dric. Restul să se descurce. Șoferul se uită la noi șocat. Eu mă uit la șofer în pragul nebuniei și al plânsului. Asta-i mașină? zic eu din fundul psihozei. Da` ce-ai vrea, limuzină? zice șoferul. Mă uitam la el și încercam să fac calcule cum a încăput în cabină: o parte din burtă se odihnea pe volan. Cu ăsta până-n Deva? Dumnezeule! Hristos va veni a doua oară și noi nu vom ajunge de la punctul A la punctul B. Ridic vocea. El urlă. Nu sunt bariton, deci mă acoperă. Nevastă-mea se lupta cu apoplexia. Pe mine mă trecea la WC de draci. Sună, bre, pe șeful matele și lămurește situația, ce mama naibii! urlă pe gură creștinul din mine. Pune nea șoferu mâna pe un bolțar cu inscripția Nokia, și sună: păi bine, dom'le, îți bați joc de mine? Pun și eu mâna pe telefon și sun agenția: aveți impresia că suntem morți? Ne-ați comandat un dric? O fanfară nu aduceți? Soldații din batalionul meu râd: de nervi sau de la gluma mea? Tanti de la agenție cade în melancolie și își păstrează calmul: domnule, mașina a ajuns. E la ultimile standarde. Mă uit la telefon șocat: oare m-am transmutat cu 40 de ani în urmă? Îi explic situația. Tanti râde! Mie îmi explodează pulsul. Căldura mă înăbușă. Tanti îmi spune că totul o să fie ok. Mie nu-mi vine a crede. Mă simt ca pe un platou de filmare așteptând ca regizorul să zică Stop cadru! Șoferul urla în telefon. Dau să ies afară din capsula timpului. Portiera refuză să mă asculte. Dau un cot în ea. Apoi mă doare rău în cot. Am făcut buba mare. Pupă cineva să treacă? N-am riscat să întreb. Șoferul aruncă telefonul de bord și urlă înspre mine. Ce-i bre, de țipi așa? zic eu să-i sar în gât. Tu nu vezi că sunt oameni care și-au plătit biletul, și matale asemenea condiții ne oferi? zic eu, răpus de nervi. Burtosul face ochii mari: da voi unde mergeți? zice el șocat. Da matale unde mergi? răspund printr-o întrebare. La Livada, dom'le! Ce livadă? zic eu în colaps. Era un film horror pentru mine. Cu zombi care ieșeau din morminte. Pe șantier! urlă Schumi la mine. În comuna Livada. Acolo avem o lucrare. Trebuie să culeg muncitorii și să-i duc. Rămân perplex: nu mergeți în Grecia? zic eu ca un veritabil tâmpit. Merg pe dracu'! urlă el, uitându-se în retrovizor. Nu mergeți spre Deva? continui să fiu tâmpit. Păi, hotărâte! zice el. Ori Grecia, ori Deva? mă întreabă plin de ură. Deva, stimabile! urlu și eu cuprins de disperare. Da' du-te, frate în Deva, te rețin eu? mai să sară pe mine burtosul. Nu trebuia să facă nimic. Doar să sară și eram o victimă sigură. Ridic mâinile ca Moise...și zic: am greșit mașina? Dacă vreți, putem merge pe șantier! face șoferul o glumă de zidar. Mă uit la restul grupului: șocați și ei. Ma uit la nevastă: era o împerechere dintre Stalin, Gheorghiu -Dej și Hitler. M-ar fi gazat cu Xylon B, m-ar fi vârât în Gulag și m-ar fi condamnat la 30 de ani de muncă silnică în penitenciarul Aiud. La nici 100 de metri, un Ford Tranzit ne aștepta. Aștepta fiul risipitor. Șoferul fuma tacticos, fară burtă, cu cămasă roșie curată, pantaloni la dungă și telefon deștept. Fordul avea și scaune. Bună, mergeți spre Deva? zic eu cu inima lui Păunescu din ultimile lui zile de viață, Dumnezeu să-l odihnească. Da! zice calm șoferul apretat, fără să cunoască drama care tocmai se consumase lângă el. Vâr capul în număr: de Alba! Bingo! Pentru plecarea spre Grecia? întreb a doua oară. Da, domnule! îmi spune apretatul uitându-se la mine ca la un maimuțoi ce nu înțelege limbajul uman. M-am urcat in mașină urmat de decibelii neveste-mii. Am adormit instant. Războiul mă depășise! Vacanță plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu