În timp ce încercam să găsesc un titlu ideilor mele, mă gândeam la faptul că omul a devenit bolnav de seriozitate. Luarea în serios a fost injectată în organismul omului de când era doar un prunc, un vaccin pentru prevenția profunzimilor. Omul a devenit o mașină cu standarde înalte, cu STAS bine stabilit/ reglementat conectat/ă la sursa de energie stabilită. Orice tentativă de a explora interiorul se lovește inevitabil de politicile economice-timpul înseamnă bani- or azi să te supui unor tiruri de întrebări intră în sfera patologicului. Societatea actuală nu îți dă posibilitatea de a mai putea "pica" pe gânduri. Alerta trebuie să fie maximă. Profitabilitatea trebuie să fie maximă. Într-un astfel de câmp tactic, majoritatea oamenilor se deconectează pur și simplu de ei înșiși, mulți nu se mai recunosc devenind niște indivizi străini în propriile lor vieți. Au devenit niște oameni ai nimănui. Viața în cazul multora a devenit o adevărată competiție, o întrecere care pe care, în caz contrar poziția lui putând fi luată de către contracandidat la prima ațipire- ți se pare cunoscută abordarea asta, nu?
Nu ai timp de răgazuri pentru că urmăritorul te pândește- asta ți se tot spune din primii ani de școală. Apar primele indicative că tu ești mai bun ca celălalt. Ești așezat în prima bancă, liderul! Te simți bine în pielea ta. Educatorii sunt mândri de prelucrarea ta, restul devenind doar o turmă bună de reeducat și ea, atât cât se poate. Ca să reușești trebuie să fii un învingător, că viața este o luptă, că ești într-o arena. Acum vine întrebarea legitimă: ești sau ai fost aruncat în această arenă? Sau doar ai fost mințit? Sau totul este doar o sinistră iluzie regizată? Întrebări indiscrete, nu?
O formă de război mereu a fost dezvoltată în om, ori cu el însuși ori cu demoni închipuiți. Lumea mereu a fost înfricoșată, ba de cultul morții, ba de cultul întunericului, ba de cultul dușmanului. Lumea a fost învățată că orice îi poate fi dușman, de la cele văzute și până la cele nevăzute.
Omul a fost atât de puternic desacralizat încât a apărut senzația de foame. Foamea a fost prima formă existențială prin care omul s-a uitat cu ură în curtea vecinului. Distrugerea umanității a început cu multe milenii în urmă, creându.se astfel primul individ animalizat, trecerea de la stadiul de ființă cerească la o ființă doar terană. Atunci au apărut și termenii de rai și iad, de bine și rău, de sistemul dual, locul unu și doi. Azi, animalitate e șlefuită bine, ambalată aristocrat, un animal-domn îmbrăcat la patru ace. Știe ce face, ancorat cu diplome și recunoștințe statale, cu aură de magistru. Lumea îl ovaționează. Ovaționează acel trup de biet copil instituționalizat.
