În sec XI, prin anii 1070 Anselm, pe atunci
arhiepiscop de Catenbury, se face remarcat printr-o uimitoare încercare de a
înțelege pe Dumnezeu, de a interoga interiorul spre a putea ajunge în exterior, în metapoziționare. Anselm, aduce la viață conceptul de ”Argumentul Ontologic”.
Ce înseamnă acest lucru? Spus în termeni simpliști, argumentul ontologic se
poate imagina astfel: ești pe un câmp și vezi un ceas. Logic, acel ceas nu poate răsări ca iarba din pământ, ci are
nevoie de un ceasornicar pentru al crea.
Raționamentul merge mai departe. Nu se privește spre ceasornicar, ci spre
creatorul ceasornicarului. Cărui fapt se datorează această nouă paradigmă în gândirea creștină? A încerca
să-L explici pe Dumnezeu, era un lucru nou, puțin cunoscut. Grecii, în
filozofia lor, nu s-au aplecat foarte mult în acest sens, lăsând la latitudinea
fiecăruia spre a crede sau nu în zeități. Dar, în decursul istoriei, apare un
popor mic, pe alocuri neînsemnat, care schimbă logica înțelegerii lui Dumnezeu.
Acest popor aduce în lumea reală un Dumnezeu unic, care te împinge în al contempla,
în al căuta și spre al înțelege. Acest popor se numește Israel, scoțând din
mijlocul lui o seminție care va propulsa cea mai importantă religie cunoscută. Creștinismul!
O adevărată filozofie. Aici se poate
veni cu o interogație uimitoare: îmi pot imagina un lucru mare? Îmi pot imagina
un lucru și mai mare? Îmi pot imagina , oare, un lucru, decât care, nimic mai
mare nu poate fi imaginat? Pe acest fir au intrat apoi și Descartes, Platinga, Kant,
Richard Dawkins, Spinoza sau Liebniz. Mergând tot pe acest fir, se poate aduce și argumentul entropic: se poate imagina ”constanta structurii fine”. Care
poate sa fie, de exemplu, 137 ,dar, la cea mai mica abatere de la această
regulă, să zicem că ar deveni 136, lumea nu ar mai putea exista. Totul e
calibrat perfect!
În sec XVII, apare un mare gânditor, care
curăță profund tot acest proces de cunoaștere creat în jurul lui Dumnezeu. El
se numește Blaise Pascal. El e ferm convins ca faptele sunt, si nu poți
demonstra împotriva lor doar atunci când ești irațional : ”contra factum non
est argumentum”. Pascal spune că creștinismul e singura religie care explică
faptele, mergând pe logica lui Platon, de ”a doua navigare”. În ”prima navigare”
, vântul împinge vaporul, ”motorul” fiind pânza. Vântul e văzut în acest caz ca
fiind simțurile. Dar nu mereu vântul poate pune în mișcare un vapor. Atunci se
intră în ”a doua navigare”, atunci când ambarcațiunea se poate pune în mișcare
cu ajutorul vâslelor. Vâslele, în acest caz, e rațiunea. Creștinismul, de
asemenea, scoate în evidență paradoxurile omului, mizeria și grandoarea.
Pascal: dialectica mizeriei și a grandorii. Aceste paradoxuri, se găsesc,
făcând o analogie, și în cazul luminii, ea fiind și corpuscul (foton) cât și
ondulatorie, două stări care sunt în antiteză.
De ce ne rugăm? Doar atunci se poate produce un dialog cu lumea. Rugăciunea ne
poate transfera într-o altă dimensiune, rațiunea deschizând o ușă unde spațiul
și timpul se anulează, introducând inima, ea, putând apoi dialoga într-un
supra-dialog. Doar prin acest instrument se poate ajunge la conștientizarea lui
Dumnezeu, acest lucru nefiind necesarmente în cazul în care Dumnezeu se revelează
direct omului. Cunoașterea deplină se poate face fără biserică? Da și nu! Țuțea
ne explică starea de revelare si de inspirare. Omul e purtător de Dumnezeu, iar
acțiunea Lui, ca Creator, poate fi directă sau indirectă. Când acțiunea e
directă, omul poate avea acces la Dumnezeu fără canalizarea energiilor, deodată
cu ale altor oameni, în spații liturgice. Omul poate trăi fără Împărtășanie, el
fiind Împărtășit în permanență cu Dumnezeu. Biserica are rolul doar de a arunca
o scară către Divin, prin Tainele săvârșite în interiorul ei. Are rol de
transcedere.
Din păcate, în zilele noastre, se face o mare
confuzie intre Biserică, ca și corp unit, toți oamenii din interiorul ei
formând acel corp, și Biserică ca instituție. O confuzie voită, evident! Să nu
mai pomenesc de religie, expresie schingiuită total. Necunoaștere? Ignoranță? Omul
trebuie ținut la un nivel de animal, de consumator. Îi trebuie închise
portalurile, transcederea spre sus, ieșirea din matricea mizeriei. Oameni din
domeniul științei au înțeles lucrul acesta, arătând nevoia omului de a fi
împreună, de a merge pe cunoaștere, de a deveni logici și de a înțelege
complexitatea sufletului omenesc, acolo unde Dumnezeu e prezent. Au înțeles că
Biserica poate fi un propulsor excepțional spre cunoașterea de sine, spre
identificare cu Dumnezeu. Iar stâlpii Bisericii nu sunt altceva decât credința,
dragostea și iubirea.
