Când părintele Arsenie Boca e transferat la secția ”Spectacol de magie”.

Trăim o perioadă ciudată. Tind să cred că toate perioadele istorice au fost ciudate, au avut o conexiune fatidică cu răul. Dar, cât timp suntem noi în viață, perioada noastră o vedem ca fiind cea mai nefastă, cea mai apropiată de final, perfect apocaliptică. Da, acum poate fi considerat un timp atipic față de precedentul. Media lucrează foarte bine la acest capitol, luând naștere un soi de miraj al apocalipticului, o speculație teribilă de a da verdicte și de a pune ”termen de valabilitate” pe timp. Mai vine o babă Vanga, mai se scoate din context un citat  care aparține părintelui Arsenie Boca și uite așa, am mai pus-o de un sfârșit sigur de lume.
   Părintele Arsenie Boca, un mare trăitor contemporan. După zecile de documentare făcute pe seama lui,  devine un fel de piatră care poartă noroc. Când te uiți pe rafturile librariilor, nu ai cum să nu dai de o carte cu părintele. O fi bine? O fi rău? Nu știu. Apar  minuni, unele mai îndrăznețe decât altele; devine un spectacol în sine.
   Creștinismul are o virtute mare: buna cuviință. Când ea e dată la o parte, intră can-can-ul, poveștile cu iz magic și minunile spectaculoase. Ajungi în zona Prislopului, ești primit cu o binecuvântată mireasmă de mici. La tarabele incropite la mișto, se vând talismane purtătoare de noroc avându-l ca reprezentat, evident, pe Arsenie Boca. Îți pui un talisman pe geamul mașinii, nu mai faci accident; te face invizibil când depășești ca un bezmetic, fără să te înfigi în tirul care vine din față. Dacă totuși te înfigi, aia e! Ai avut ghinion. Cumva, ca la un bâlci magic, nu mai ai nevoie să respecți regulile de circulație: cât timp ai pe părinte agățat de geam, poți trece cu Logan-ul prin tir ca prin brânză. Legile fizicii zic altceva, dar ce mai contează?  Totul a devenit magie, un David Copperfield: dacă-i pui lanțuri legate bine, iasă din butoiul cu apă în câteva secunde.
   Dacă dai deoparte literatura abundentă despre părinte, rămâi cu o carte deosebită: Cărarea împărăției. Acolo părintele spune clar și răspicat: credeți în Dumnezeu, iubiți-vă între voi și respectați aceste două cerințe. Oare se respectă aceste cerințe? Am impresia, când ajungi la Prislop, ca Iisus a fost scos afară din mănăstire. Acel loc a ajuns să se măsoare în: ”ai auzit că pe un om în scaun cu rotile părintele Arsenie Boca l-a ridicat pe picioare?”; că ”unui orb părintele Arsenie Boca îi redă vederea?”. Eu am citit altceva de la părinte: că tot ceea ce face un om, face prin puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu face, nu omul. Omul e doar unealta. Hristos: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Așa ne învață și păr. Arsenie: Hristos e Viața.  Chiar și pt cel in scaun cu rotile.
   Hristos a fost uitat, din păcate. A fost indepărtat pt că mai interesante sunt magiile scrise de unii și de alții la adresa părintelui. Se vinde mai bine. Hristos a ajuns să plictisească. Trebuia ceva nou: o levitație, o decorporalizare, apariții misterioase, transfigurări dintre cele mai uimitoare...etc. Sfințenia aduce profituri mari, bag de seamă....