Ori evoluăm, ori ne ducem în râpă. Ne papă focul veșnic și cazanul?

De ce e bună evoluția spirituală?

Simplu: toți, la un moment dat, vom muri, asta-i clar. Suntem, făcând o idioată analogie, niste consumabile, dar cu un hard etern, adică sufletul. Trebuie să fii dus rău cu pluta să crezi că după ce corpul își pierde utilitatea, gata, se termină cu noi. Nu. Noi mergem în alte dimensiuni: fiecare numește această dimensiune cum vrea, dar ea va exista. O să existe si pentru ateu, si pentru budhist, si pt musulman, si pt taoist...și pentru toți. Ma repet( chiar dacă unii vor sari, din nou, ca arșii): nu cred în focurile feșnice ale iadului. Nu într-un foc fizic, așa cum ne învață unele ideologii. Nu cred că Dumnezeu a fost coleg cu cei din SS, să fim serioși!

După umila mea părere, evoluția e imperativ necesară spre a cunoaște cât mai mult din Lumina lui Dumnezeu, de a ne apropia de Ea, de a accede spre Ea. Când vezi ceva frumos, te arde dorința de a fi acolo. Când vezi ceva care nu are asemănare în cuvântarea noastră omenească...cum o să ne ardă dorința? Cred că despre asta e vorba atunci când se face referire la ”focurile iadului”. Nu este decât o metaforă...dar care arde. Într-o casă împărătească, splendidă, omul murdar și plin de noroi pe picioare, duhnind a nespălare, împrăștiind numai vibrații negative, clar, nu va avea acces acolo. Cum va putea un om, ca cel descris mai sus, să intre în împărăția lui Dumnezeu? Dacă un asemenea om apare în fața ușii tale, îi dai foc? Îl arunci într-un cazan cu smoală topită? Îi spui: omule, mergi de te spală, curăță-te și revin-o! Oare, în acest caz, Dumnezeu nu face asemenea? Daca moare un om care nu a auzit niciodata de Hristos, a fost canibal printr-o jungla ecuatoriană, mâncându-și doi din cei douăzeci de copilași, pt ca atât e cunoașterea lui despre viață, se închină la o nucă de cocos..etc, deci, un astfel de om, când moare, o să ardă? Da, vor veni zeloșii și vor spune: sfinții părinți spun că cei care nu l-au cunoscut pe Hristos, vor pieri. Iertat să-mi fie tupeul, eu nu cred în asta.

De ce e bine să evoluăm spiritual? Nimic mai simplu: ni se deschid uși extraordinar de importante, nu neaparat acum. Cu cât evoluăm mai mult, cu atât vom avea acces la ceva de nedescris. Pare simplu, dar e de o complexitate uluitoare. Cel mai important pas, în existența noastră pământeană, va fi atunci când sufletul se desparte de trup în secunda premergătoare morții, care de fapt nu va mai fi nicio secundă, timpul întrerupându-și existența. Acesta e unicul moment! Restul sunt perisabilități. Sunt supuse distrugerii. Acel tâlhar de pe cruce a spus: Adu-ți aminte, Doamne, de mine! Poate că acel om fusese un criminal în serie, violase, omorâse. Toate s-au suspendat: Adevărat îți spun, vei merge cu mine în Rai. Ce om e perfect pe lume? A, că trebuie să tindem spre asta, e cu totul altceva. Dar ce om e perfect? Există cineva? Ridică cineva mâna? Nimeni? ok! Asta ar însemna să ardem cu toții? Budhiștii au deja pregătit un cazan, pe care scrie: fiți bineveniți? Mă îndoiesc. Ce bine ar fi dacă nu am mai abera la acele morți pe care le prognozăm altora....

Nu e bine să ucizi. Da , așa este. Totuși, prin secolul 13 alta era abordarea, pe aceiași temă scripturistică. Problema se rezolva repede: duel. Cineva o mierlea, apoi învingătorul mergea la Liturghie fără prea mari remușcări, spre deloc chiar. Ce a făcut ca viața să evolueze? Educația! Dar, ciclic, mai apare vreun Hitler. Sau vreun Stalin. Nu sunt aduși degeaba pe pământ, oricât o ard unii cu masoni, soroși si alți copilași de feull ăsta.

Să fim înțelepți și să gândim, dar mai ales cu inima, cu sufletul, acolo unde stă Dumnezeu. Pace!