Când Moartea șopteşte: lăsaţi copiii să vină la mine!

                                                                                                                                                               

Vinerea Neagră. Îi mai spune si Black Friday.  E neagră. Aşa cum a ajuns să fie şi sufletul omului, negru de nepăsare, indolenţă si indiferenţă. Lumea a intrat in zodia fanatismului consumerist, luată de valul opulenţei prostesti. Putem vedea imagini dezolante cu oameni ajunşi in pragul nebuniei, culcând la pământ uşile marketurilor, bătându-se intre ei, rupandu-si hainele de pe ei.  Totul in numele unor tigai, plasme, roboţi de bucătărie care se vor strica într-un an, dar  si alte nimicuri. Publicitatea și-a făcut cu brio treaba: a intoxicat timp de o luna tot ce era zonă media.  Nu aveai cum sa scapi de asta.  Nici in mormânt. Aveai nevoie de un cosciug mai moka? Astepti vinerea neagră : poţi lua doua la preţ de unu.  Nu ştii niciodată cum o mierleste cineva din preajma ta, sau chiar tu!  Trebuie să fii pregătit.
     Am lucrat la un amărât de restaurant. Seara se aruncau cel puţin doi saci cu mâncare. Fiind o ţară foarte bogată, ne permitem aroganţa. Nu mai vorbesc de nebunia nunţilor, botezurilor si a multor paranghelii unde musteşte tâmp multă haleală, ca să fie, să gâdile orgoliul fericiţilor sau mai puţin fericiţilor organizatori. Pui pe masă cinci feluri de potol in 6 ore.  Ce om normal poate mânca atât? Paranoia face ravagii.
   Ca sa nu cad in ipocrizie, am aruncat într-o zi trei plase de mancare din frigider.  Evident, alterată. Trei plase cu bani cheltuiţi aiurea. De ce sa dai unui om sărman? Nesimtirea si egoismul e in floare chiar si in cazul meu.  Nu-mi fac mea culpa. După exemplul meu, sunt milioane de alte exemple. Se aruncă in draci.  Firmele de ridicat gunoiul muncesc după nesimţiţi de le sar fălcile. Totul in numele consumerismului.
   Intre timp, multi copii mor efectiv de foame.  Si nu trebuie sa ne uităm până in Africa pt a observa acest fapt.  E de ajuns sa aruncăm un ochi spre satele noastre: copii care nu au nici măcar focul din sobă. Nu ai lemne, nu ai foc. Nu contează.  Pădurile oricum dispar, fără sa ajungă la acei copilasi. Crimă? Evident, dar cine sa vadă? Pe cine interesează? Să lăsăm satele si sa mergem si prin blocurile unde stăm unii peste alţii, ca in cripte. Trei-patru familii cu mari probleme, minim.  Celelalte 97 se fac că ploua. Un caiet, un pix, un penar? O hăinuţă? Nu, mai bine le aruncam.  Mai bine unii plozi fac mofturi ca nu au penare de la Hello Kity. Se pun in fund si incep sa urle. Părinţii dau rapid fuguţa la magazin si asigură pofta neastampăratului. Pt ca nu mai există bun simţ.  Si normalitate.  Cum să-i spui plodului ca alţi copii nu au nici macat o bucată de pâine? Il traumatizezi si te va da in judecată.  Si uite aşa, omoram copiilor simţul răspunderii. Ca mai apoi sa ne rugăm de ei pt un pahar de apa.  Hai sictir, o sa-ti spună viitorul adult.