vineri, 2 decembrie 2016

Unirea din 1918 se încheie, foarte dureros, în 1989.

Am văzut pe net o adevărată inflamare de românism, o inflație de steaguri agățate oriunde, steme puse aidoma. Dacă te pui să întrebi pe cineva ce reprezintă desenele ciudate din stemă, vă asigur, 80% habar n-au. Am stat flexat de 1 Decembrie. In primul rând că nu mai cred in unire. De vreo doi ani. Norocul nostru a fost ca a existat comunismul. Spun noroc cu ghilimelele de rigoare. De ce? Pt că perioada comunistă ne-a ținut uniți, că doream sau nu. Ne-au turnat pe gât că suntem cei mai cei...și gata, am răsărit ca nație. A apărut prosteala din 89. AU trecut anii, iar discrepanțele dintre regiuni au devenit adevărate găuri negre. Vestul de est, nordul de sud. Dacă mergi în vest, xenofobia e la ea acasă. Ura manifestată pt ceilalți....e înduioșătoare. Nu mai sunt român: sunt Transilvănean. Nu mai sunt român: sunt Bănățean, samd. România a fost spartă deja, iar fiecare e ceva, dar numai român nu! Apoi, an de an, apare acest trist 1 decembrie, cu aceleași spectacole dizgrațioase media, aceiași paradă cu aceleași hărburi de tancuri și autobuze Roman Diesel de acum 50 de ani. Același ciolan cu fasole, aceleași steaguri puse grabnic pe la geamuri, apoi luate repede ca nu cumva sa ne facem de rușine: bă, tu ești naționalist? Suntem de tot râsul! De exemplu, ziarele bănățene vuiesc de ură: un oltean nu a tras apa, un moldovean nu și-a spălat furculița. Nu, nu un om nu a tras apa. Un oltean, mama lui de oltean! Deja în banat inamicul nr unu sunt oltenii. Moldovenii nu prea mai sunt: majoritatea sunt in Anglia.
Și atunci, întreb: despre ce unire vorbim?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu