Eu, mie, îmi, pe mine, mă: dictatura EU-lui.

Eu-ul nostru cel de toate zilele. O fi bun? O fi rău? Mulți spun că el este un rău. Sau pe schema: are aroganțe. E cu nasu-n vânt. E fălos.
Trăim vremuri interesante și ciudate. Suntem părtașii erei cum să fii- ului si al cum să ai- ului, transmis nouă in mii de cărți de dezvoltare personală și de supralicitare a eu-lui. Numai că, vedeți voi, eul e transformat pe nesimțite intr-un  egoism, un egoism adormitor de conștiință. Psihologia a încercat să-i dea de capăt. Nu, nu vă bucurați: nu a reușit, ci a încurcat și mai mult ițele cu multe definiții, încrucisări de idei, un adevărat război dialectic. Și, ca să fim serioși, ce putere mai are psihologia când societatea de consum duce inevitabil omul spre un egocentrism ridicol. Nea Freud ne spune că există cam trei entități: sinele, eul și supra-eul. Să-l credem?
Mi-ar fi plăcut să văd o societate în care Eul să mai întoarcă fața și către Tu-ul de lângă noi. Cum eul a pus stăpânire pe noi, pe instinctele noastre, pe constiința noastră, e mai greu să ne deplasăm și către celălalt de lângă noi: bă, frățică, poți să crăpi, EU am alte priorități.
Suntem angrenați într-o adevărată luptă de a ieși din interiorul nostru, direcționați spre un exterior mirositor de libertinaj și apartenețe la disoluție și dezumanizare. Mai pe scurt: ne calamităm singuri. Ne tăiem craca de sub noi. Aceasta e libertatea prost înțeleasă, iar omul se transformă într-un hibrid numit- cinic!- tot om. Un umanoid, ca să fiu mai exact.
Așadar, ce avem de făcut? Nimic special, decât că ar trebui să ne mai adunăm, să ne mai împăcăm cu noi înșine, să ne supunem eul unei introspecții sincere și să vedem carențele proprii. Sună simplu, dar  e aproape imposibil să facem aceste exerciții într-o lume care încearcă să se debaraseze de ele. Nu sunt bune dintr-un simplul motiv: ele încurcă corectitudinea politică din zilele noastre. Noi trebuie să fim niște labili, cu eul excitat maxim, trăind mereu sub impulsul ”black friday”-rilor. O asumare a vieții nu interesează, acest lucru ducând la dezrobire. Și ce sistem vrea ca omul să nu fie rob? A, da, doar în Utopia. Acolo e posibil orice. Dar, așa cum se știe, schimbarea e la noi.
Egoismul nu aduce decât întuneric. Omoară lumina din noi; ucide.  Îl la final pe evanghelistul Matei să ne spună finalul, frumosul final: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune; sau: Voi sunteţi lumina lumii.