Poezia e furată de la Eminescu şi oferită unui individ turmentat, puturos şi murdar.

Avem parte zilele astea de o adevărată nebunie: poezia lui Celentano.  E drept, si eu am cazut in capcana ei, dar nu a ţinut decât cateva ore.  M-am dumirit. Aia e!  vorba lui Celentano.  10 milioane de oameni fac tribună in jurul poemului, se varsă lacrimi si se injura printre dinţi : mama lor de hoţi! Totuşi, pe cine vedem noi la microfon? Un personaj rupt, murdar si beat. Acest personaj reprezintă naţiunea.  O plânge si o deplânge. Aia e! Copiii au plecat peste mări si ţări, părinţii au plecat in pribegii, nationala o fură de la toţi.  Suntem in copac si copacul in aer.
Dar, nimeni nu vede simbolistica acestui poem, cine-l prezintă si pe cine reprezintă. Actorul, ca om, e genial, nu le asta fac referire, ci personajul interpretat. Ce vedem la personaj? Lene, beţie, delăsare, victimizare, complicitate, prostie si nesimţire. Nevoia de a nevedea chipul in oglindă ca societate, o arată nivelul mare de audienţă pe care-l are serialul.  Hai, măi, ca e drăguţ, ne spune si Pleşu. El nu e ipocrit şi-l urmăreşte. Sa fie sanatos. Si eu l am urmărit. Si se observă cum ne este învârtită aceiaşi paradigmă de popor fatalist. Un popor care se urăşte de moarte, care si-ar tăia gâtul fără regrete. Noul poet naţional : Celentano.  Vai de noi....