Și totuși, românii au aplaudat minerii. Și ar face-o din nou, fără greață.

Anii '90 au dezvăluit o Românie ieșită din negurile evului mediu,  reușind să șocheze pe cei câțiva români care mai gândeau logic și o Europă întreagă. De SUA nu poate fi vorba, oamenii de acolo neavând habar nici macar unde le este propria capitală, ce sa mai vorbim de România.
 
    După o lovitură de stat, cum numai la noi se putea face, made în România!, vara anului 1990 a demonstrat sistemul psihosomatic al mentalului colectiv: ură, xenofobie, psihopatologie gravă, plăcerea de a vedea sânge, răzbunare.  Atunci, in acele momente, majoritatea românilor au aplaudat și s-au bucurat că minerii devastau și băteau cu cruzime pe bucureșteni. Nu ar trebui sa ne supărăm pe Iliescu: acest om a marjat exact pe gândirea românească de la acel moment. El a reușit să ne arate cine suntem, a deschis o supapă care poate trebuia deschisă, aceea a urii. Țin minte, copil fiind, frenezia acelor zile și bucuria că minerii au mers în Capitală, să pună ordine în dezordinea imaginativă de acolo. Oamenii se bucurau cu sinceritate. Doreau sânge, nu le ajunseseră cel de la revoluție. Memoria e de scurtă durată . Văd acele imagini și azi și încerc să-mi dau seama ce a provocat atât de multă ură între oameni.

Din nefericire, văd acest comportament de ură și azi, dar ambalat in culori mai frumoase. Stau în Banat de ceva ani și pot observa încruntarea și ura lor față de alții care le "calcă teritoriul". Acesta este doar un exemplu, dar ura la nivel național e imensă. Pentru că o avem în sânge. Pentru că vrem mereu răzbunare, vrem capete tăiate, așa cum unii scuipau capul acelui gradat din trupele USLA care zăcea pe blindatul ciuruit de gloanțe. Vrem țapi ispășitori. Vrem sa dovedim tuturor că suntem răi, să fim urâți de toată lumea. Pe unde mergem, facem dezastru. Dar nu, nu noi suntem vinovați, ci țiganii. Nu noi suntem vinovați, ci Soros.
 Eram prin 2005 in Hong Kong, iar unul din românași ieșise dintr-un magazin de haine blindat de tricouri. A furat din inerție. Gestul acelui concetățean mi-a rămas viu și azi și-mi va rămâne cat timp voi trăi. De ce ai furat?l-am întrebat. Așa! a venit răspunsul lui.

Azi, in 2017, dacă minerii ar veni din nou în București și s-ar reedita evenimentele din vara lui '90, oamenii ar aplauda din nou. Pentru că suntem imbecili, imbecilizați mereu; proști și prostiți in continuare. Aici pe acest pământ românesc și pe acest mental românesc se fac cele mai absurde experimente, de către toți. Și le iasă... pentru că ăștia suntem. Ăsta e aluatul nostru. De 2000 de ani!