Pe tărâmul universului nedeschis,
Pe o petală a vieţii,atât de firavă,
În mii de ani lumină ucişi
Se trasează lumi iar altele mor.
Minţi alchimice privesc intr-un secol,
Înfioraţi pe spate şi-un pix în mâna dreaptă,
Se scriu pagini de istorii pe un arid viitor,
Se trasează strategii...ce macabră artă!
Zeităţile din ceruri sunt chemate la horă,
In ritmul omenirii,pe al viselor emisfere;
Dar zeii sunt orbiţi la suferinţa oamenilor.
Unde sunteţi voi,zei din veacuri departate?
Unde-i tămâia ce-a ars peste veacuri înmiresmate?
Unde sunteţi?Din dureri innebuniţi strigăm!
Priviţi pamantul,priviţi cum ne scufundăm,
În cuvinte mute,pentru un surd popor.
Dar zeii dorm,pentru ei nu mai existăm
Şi strigăm disperaţi către un cer gol şi incolor.
vineri, 18 iulie 2014
Oda pentru viata
Ca eroul dintr-o poveste muta,
Cuvantul se ridica,zburda;
Un poem la capul tau plecat,iubit-o
Sa-ti spun,in cuvinte dezbracat,
Ca-ntr-o poveste trista.
Ma cuprinde teama de nu asculti,
A mea poveste si al meu suspin;
Ah,tu viata,fantomatica naluca,
Ce-n mii de ani nazuiesti spre infinit,
Sa-l cuprinzi pe cel de Necuprins
Tu,mandra luna,din universala pace ne privesti,
Cu razele tale,inimi triste lumineazi,
Povesti de iubiri, sfaramate in bucati
Iar altele,unindu-se ca-n povesti.
Ca un vuiet,viata arde in mine,
Dar cine s-o asculte,spune-mi,cine?
Al meu suflet este trist si plans
Al meu suflet este gol si stins,
In care ploua din cer cu atata viata,
Ce se izbeste in ziduri de neputinta
Sa pot strange atata viata…intr-o viata,
Infasurata ironic in suspin si nebunie.
Stim totul,dar de fapt nu stim nimic,
Urcam intr-un decadent destin,
Pe piedestalul vietii,sunt doar un biet festin,
Stigand din adancuri,din bezna fara margini.
E noapte si vechiul candelabru al vietii,
Cu lumanarea ce lumineaza pacate multe
Se topeste,odihnindu-se pe catafalcul sortii
Ce suspina de-atata viata…dar,vai,ce noapte…
Am ruginit de atata viata si orgie,
Smaraldul sufletului sa-ngalbenit si poate,
Voi cadea in haos si robie,
In oboseala si tristeti paralizante .
Cuvantul se ridica,zburda;
Un poem la capul tau plecat,iubit-o
Sa-ti spun,in cuvinte dezbracat,
Ca-ntr-o poveste trista.
Ma cuprinde teama de nu asculti,
A mea poveste si al meu suspin;
Ah,tu viata,fantomatica naluca,
Ce-n mii de ani nazuiesti spre infinit,
Sa-l cuprinzi pe cel de Necuprins
Tu,mandra luna,din universala pace ne privesti,
Cu razele tale,inimi triste lumineazi,
Povesti de iubiri, sfaramate in bucati
Iar altele,unindu-se ca-n povesti.
Ca un vuiet,viata arde in mine,
Dar cine s-o asculte,spune-mi,cine?
Al meu suflet este trist si plans
Al meu suflet este gol si stins,
In care ploua din cer cu atata viata,
Ce se izbeste in ziduri de neputinta
Sa pot strange atata viata…intr-o viata,
Infasurata ironic in suspin si nebunie.
Stim totul,dar de fapt nu stim nimic,
Urcam intr-un decadent destin,
Pe piedestalul vietii,sunt doar un biet festin,
Stigand din adancuri,din bezna fara margini.
E noapte si vechiul candelabru al vietii,
Cu lumanarea ce lumineaza pacate multe
Se topeste,odihnindu-se pe catafalcul sortii
Ce suspina de-atata viata…dar,vai,ce noapte…
Am ruginit de atata viata si orgie,
Smaraldul sufletului sa-ngalbenit si poate,
Voi cadea in haos si robie,
In oboseala si tristeti paralizante .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)