Oda pentru viata

Ca eroul dintr-o poveste muta,

Cuvantul se ridica,zburda;

Un poem la capul tau plecat,iubit-o

Sa-ti spun,in cuvinte dezbracat,

Ca-ntr-o poveste trista.



Ma cuprinde teama de nu asculti,

A mea poveste si al meu suspin;

Ah,tu viata,fantomatica naluca,

Ce-n mii de ani nazuiesti spre infinit,

Sa-l cuprinzi pe cel de Necuprins



Tu,mandra luna,din universala pace ne privesti,

Cu razele tale,inimi triste lumineazi,

Povesti de iubiri, sfaramate in bucati

Iar altele,unindu-se ca-n povesti.



Ca un vuiet,viata arde in mine,

Dar cine s-o asculte,spune-mi,cine?

Al meu suflet este trist si plans

Al meu suflet este gol si stins,

In care ploua din cer cu atata viata,

Ce se izbeste in ziduri de neputinta

Sa pot strange atata viata…intr-o viata,

Infasurata ironic in suspin si nebunie.



Stim totul,dar de fapt nu stim nimic,

Urcam intr-un decadent destin,

Pe piedestalul vietii,sunt doar un biet  festin,

Stigand din adancuri,din bezna fara margini.



E noapte si vechiul candelabru al vietii,

Cu lumanarea ce lumineaza pacate multe

Se topeste,odihnindu-se pe catafalcul sortii

Ce suspina de-atata viata…dar,vai,ce noapte…



Am ruginit de atata viata si orgie,

Smaraldul sufletului sa-ngalbenit si poate,

Voi cadea in haos si robie,

In oboseala si tristeti paralizante .