Mă duc la Capitală, haidi pa!

Când îți merge rău, fii sigur că o să fie și mai rău.

Când porți degeaba capul pe umeri, doar pe post de clopot( ca, eventual, să sune) ai parte de mici inconveniente, cum ar fi o mare ratare, spre exemplu. Cea zis subsemnatul,prin 2011: hai să dau un interviu, să o tund spre Dubai. Aveam chef să halesc niște petrol moca. Zis și făcut. Ca să fiu un bun român, zic să iau CFR-ul. Numai că la CFR timpul se măsoară altcumva: un minut are o oră, iar o oră are o zi. După ce o oltencuță mi-a tocat creierul, vorbind cât zece Vadimi la un loc, trenul înțepenește ca un cadavru la -30 de grade în plin câmp, după ce am trecut de Craiova. Tren mort și oltencuța care-mi țăcănea neuronii, mitraliindu-i mă făceau să mă întreb care-i rostul meu pe lume. Aveam întrebări existențiale. Întreb pe naș de ce stăm și-mi răspunde c-o calmitate debordantă că nu are idee. Era resemnat omul. Trecuse des prin aceste faze. 5 ore trenul a rămas înțepenit, dar nu și gura Vadimilor. Terminat psihic, îmi mut fizicul pe o altă banchetă, lăsându-mi colegul de scaun să fie devorat de povestitoare. Într-un final interminabil mă văd ajuns în București. În loc de 3 era 8. Era bine și așa. Mă târăsc spre hotel, eu și Vadimii din creier, care încă clănțăneau, mă arunc într-un taxiu și spun adresa. Din boxele care tăceau atunci când am plecat, izbucnește un torent de Guțe si Salame , terorizându-mi și ultimii neuroni care se mai zvârcoleau în creier. Mi-am zis: Iulică( nu știu de ce mi se spune pe acest diminutiv, dar am vaga impresie că merge cu: e mai prostuț, dă-i pace!), ai pus-o! Fiind prea mult pentru mine strig la șofer să fie oleacă atent la mine. Hă? fu răspunsul plin de profunzime a lui Sandu Ciorbă. Am renunțat resemnat. În timp ce Ciorbă fredona fluierănd bucuros nevoie mare după ritmuri orientale, cu amintiri despre mișcări din fund, femei și bani, ajung la hotel. Plătesc(măcar a fost corect!), mă cazez, fac un duș cu apă semi-caldă(mai conta la ce trăisem in acea zi?), mă prăvălesc pe pat și adorm. Dimineața ma fac frumos, mă dau cu parfum ca să nu par că vin din provincie(dar nu cu Fa!) și o tai spre interviu. Dialogul cu tanti din firma de recrutare e prea savuros. Deci, din filmele cu prosti, citire: -Bună ziua! zic eu, cel parfumat. Am venit la interviu. Pe ce poziție?imi raspunde suav tanti. Ospătar! răspund prompt, increzător și cu zâmbetul pe moacă. Tanti se uită la mine, mai să-mi spună: mă, ești tâmpit? Observ asta și mă trec fiorii. Domnule, nu înteleg, continuă tanti. Sunt programat la un interviu pentru Dubai, astăzi! repet, accentuând cuvintele. Domnule, interviurile pentru Dubai sunt exact peste o săptămână. Ați venit prea repede. Aha, deci am venit cu exact 7 zile mai repede, răspund stupefiat, nevenindu-mi a crede. Da, îmi răspunde zâmbitoare tanti, dar cu o urmă evidentă de milă. Ce o fi zis: uite-l și pe amărâtul ăsta. Vai mama lui. Așadar, am pierdut aproape 3 zile pe drumuri, o căruță de bani, nervii țăndări de la Vadimi și o doză bună de Salami și Guți. Dacă n-a mers cu Dubaiul, am zis să mă car in America. Am fost. Proastă idee am avut. Atâta doar că am avut parte de experiență...dar care era să mă coste starea de om normal. Pasul până la nebunie era doar la un centimetru. Morala: unde nu-i cap, vai de picioare. Să fie primit!