Mătuși și mătuși...

Și dacă tot se îndrăgosti de mine mătușica...ce râzi ca grebla?
Eram în troleu, eu, împreună cu migrena mea dragă care-mi sfârteca creierul.

Lume puțină, fiind Duminică. Trebuia să merg cu taxi, dar universul a vrut altceva, mașina ălui se strică, lăsându-mă amanet la capătul orașului. Așa, ca să fie bine! Am luat troleul și m-am așezat resemnat față de mersul omenirii spre prăpastie . Prăpastia mea se numea migrena...deci, puteau sa vină toți sirienii din lume în acel moment. Așadar, cum stăteam și reflectam adânc, se pune pe scaunul vecin de mine o tanti de vârsta a 44-a, rujată excesiv, parfumată cât un bordel întreg. Deja mirosul de Fa mă deranja mai ceva ca migrena. Ce a zis universul: măi, dacă băiatu ăsta e singurel, hai să-i facem o farsă. Mătușa începe ușurel să-mi tragă ocheade. Eu, ca să fiu dezinteresat, scot o carte și încep să citesc. Literele-mi fug. Și proastă alegere: mătușa crede că sunt un intelectual. Se înșeală. Renunț la carte și mă uit pe geam, dar simțeam privirea ei pe ceafă. Deja migrena devenea geloasă. Întorc capul și văd troleul gol. De ce tocmai pe scaun cu mine a ales doamna? Întreebare retorică! Mă uit la ea, ca un viteaz brav, fiu de-a lui Ștefan Vodă. Am vrut să fiu bărbat. Ea-mi zâmbește. Ștefan Vodă fuge. Migrena se sperie și fuge și ea. Rămân singur. Eul meu deja e în fața troleului, dirijând circulația. Îl chem înapoi: hai, marș, și descurcă-te! Rămas și fără EU, o privesc descumpănit în continuare. Am vrut să-i spun: ce râzi ca grebla? Mi-a fost teamă de repercusiuni. Dacă mă viola? Nu puteam face nimic. Noroc că eram în troleu( mă mint sigur: șoferul ar fi fugit cu Ștefan Vodă și cu EUL meu). -Băiatule, ce faci? și-mi trage o privire amorezată de-mi explodează și plomba pusă la vârsta de 3 ani( se pun plombe atunci? Habar n-am!). -N-am ce face acasă și mă plimb cu troleul, îi răspund ironic. Proastă alegere(fac cam multe în ultimul timp...). Am auzit cel mai grotesc rânjet din viață. Cât fumase la viața ei? Am vrut s-o întreb, dar Ștefan Vodă plecase. -Nu vii la un ceai? mă întreabă, insistând să-și țină zâmbetul de divă pe față. Parfumul ei Fa era tot mai puternic, sufocându-mi branhiile( nu v-am spus că mă transformasem?) Mi-am dat seama ce vrea. M-am înspăimântat. O scanez: mă cutremur. Fără să vreau, mi-o imaginez goală( pe ea, da?): îmi vine să vărs. Mă întreb: asta-i ispita postului? N-are cum! Nu trebuie să ai stomac, să fi fost extirpat, ca să poți păcătui cu ea. -Mulțumesc, e în regulă, și îi zâmbesc înapoi. Mătușa nu-mi înțelege galanteria și insistă. - Uite, în Unirii este un bar, zice ea, tot mai bucuroasă, crezând pesemne că aș fi bucuros de o eventuală amorezare a mea. Am vrut să-i răspund că în Unirii sunt mai multe baruri. Poate acolo era și Ștefan Vodă la o cafea cu EuL meu. -Nu, mulțumesc! și mă ridic amețit de la Fa-ul lu' tanti și de la emoții( ca să nu-i zic scârbă). Trec pe lângă ea să fug afară, să-mi caut EUL. Ea mă prinde de mână. Eu îngheț. Mă gândeam: prin absurd, dacă nu faci bine treaba și la ce forță are, te sugrumă în 5 secunde, mai ceva ca un recrut din trupele comando. Ștefan Vodă fiind cu EUL meu la cafea, Mircică cel Bătrân îmi vine în ajutor și reușesc să mă desfac din mâna lui Chuck Norris. Se oprește troleul în stație (parcă am traversat Siberia, de la un capăt la celălalt), mă arunc afară din el, îmi recuperez EUL, pe Ștefan Vodă și migrena, și plecăm toți patru buimăciți, fiindu-ne încă teamă să vorbim. A venit un alt troleu, dar de data asta m-am uitat după mătuși și parfumuri Fa. Era doar o brunetă simpatică, dar universul nu vrea ca eu să am parte de ceva frumos, de vârsta II-a. Mă gândesc: oare a prins vreo victimă? Condoleanțe pt ea. Pentru victimă, evident! Să fie primit!