Și fotomodelul are vântul ei...

   

Imaginează-ți dragul meu cititor, cum e să auzi în timp ce îți bei șampanie scumpă, că fotomodelul tău, fetița/păpușica în care ai turnat zeci de mii de euro si pe care ai plastificat-o după chipul și gustul tău- imaginează-ți spuneam, că la un moment dat, în timp ce lauzi gustul Moetului, păpușica lu' matale, scumpă, trage un vânt. Ca la Chilia-n port, vorba lăutarului. Ea, săraca, e albă la față, palidă de cât l-a ținut în ea, de cât l.a strangulat- e albă chiar și cu toate acele straturi de farduri. Când papi icre negre, T-bone argentinian, vin de Corsica, desert de St. Martin și șampanie de fițe progresiste, stomacul nu ține seama de câte operații estetice ai, de sponsorul tatuat de lângă tine, de iubi- el își face doar treaba biologică, adică ce vâri in dânsul aia scoți pe țeavă, pe partea aialaltă.
     Așadar, doamnelor și domnișoarelor, cele care vă holbați cu jind prin reviste și emisiuni educative, acolo unde vi se arată domnițe perfecte și domn perfecți, care vă zâmbesc și stau în poziții lascive chiar și când se spală pe cap, de parcă treaba asta ar aduce un orgasm suprem: femeia e și ea un om (ce chestie, nu?), chiar și individa care e montată pe 90 60 90. Nu fiți invidioase, pentru că și acelor domnișoare le rămâne pâinea între dinți, pot strănuta cu stropi și nu se excită mereu când se spală cu șampon. Și mai au și trei zile pe lună...
    Bărbații cu pătrățele- așa este!- și ei sunt deosebiți, nu domnișoarelor? Puțin transpirați, cu tricoul în mână, blugii rupți șmecherește, părul creț și răvășit, cu mersul de felină feroce, ochi albaștri, mâini puternice- ce să mai vorbim, scoși din cutie! Deja visați frumos, nu doamnelor? Dar ce te faci când același Man feroce îl apucă o deosebită stare de cufureală autentică, chiar atunci când sunteți romantici și crezi că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior, când ai găsit perfecțiunea și vor muri de invidie fetele? Când zici că ești în al nouălea cer, dă cu tine de pământ cufureală. Ce ți-i și cu viața asta...
Se scuză deci, merge la toaletă -care toaletă când nu trebuie, amplifică sunetele mai ceva ca un concert din Hyde Park- și auzi melodicitatea desfundări în forță a colonului plus încercarea disperată a lui macho să atenueze hordocăitul apocaliptic al lichidului sub presiune. Dă drumul la apă, tușește, cântă, pornește telefonul, dar degeaba- macho devine un simplu om scos din reviste și pus în specia simplă de Homo Sapiens, care poate avea cufureli când prinde de picior divinitatea. Apari din toaletă extenuat de toate strofocările, fiecare privindu-se pe sistemul: ce, s-a întâmplat ceva? Să zicem că treci peste aceste amănunte biologice. Rămâi cu ideea că lauda cu captura bărbătească e mult mai importantă. Csf, ncsf! 

    Aveți o noapte super-mega șmecheră, te învârte în toate pozițiile, te trage de păr, îți dă palme, tu îl muști, el te prinde de gât- ce mai!-, toată recuzita dintr-un film porno privit pe ascuns. Fiecare pune în practică cât mai bine și cum poate tot ce-a văzut pe site-urile cu instalatori super virili și locatare super in călduri. Și Alejandro se mișcă mult mai bine ca fostul- boul de Aurel. Picați amândoi extenuați după atâta teatru pornografic de amatori, și adormiți. Și ce să vezi- tipul perfect sforăie! Ah, soarta asta! Te uiți mai atentă și îi vezi fața schimonosită în pernă, cum saliva are tentative de zvâcniri arteziene. Ai văzut la început un serafim tras prin inel, dar seara ai imaginea unui sac de organe care uneori mai cedează pe la supape și se deformează în somn. 

    Singura diferență dintre Alejandro și Aurel e că Alejandro a pus mai bine în regie ce a văzut la TV.
Totul e până la urmă o simplă regie, nu?