Dimineaţă, la servirea micului dejun, coboara un frumos cuplu ,avand fiacare peste 60 de ani. El, firav, cu o bărbiță îngrijită, părul alb ca neaua, ochi foarte blânzi. Ea, si mai blajină, micuţă dar încă păstrându-şi frumuseţea chipului din tinereţe. Intră amândoi in restaurant, dau amândoi un frumos salut de bună dimineața, clar şi cu zâmbetul pe buze, el înclinându-se puţin. Doamna rămâne lângă scaun, domnul îi pune pardesiul pe cuier, se servesc de la bufetul suedez, ca mai apoi să-i tragă scaunul asezand-o comod la masă. Le urez pofta bună, el din nou se inclina uşor şi-mi mulţumesc amândoi. Văd in faţă ochilor un spectacol agreabil, cum de ani de zile nu am mai văzut. Splendid! Apoi spectacolul se întâmplă in sens invers, după ce masa a fost servită: el îi trage scaunul, pardesiul e luat de domn si pus pe umerii doamnei, ne mulţumeşte cu acelaşi zâmbet pe buze, el din nou făcând o înclinare uşoară in faţa noastă...şi iasa, lăsând in urma lor un aer aristocratic. Credeam că astfel de oameni sunt pe cale dispariţie fiind înlocuiţi de nişte hibrizi înspăimântatori, de un grotesc uimitor, fără cele mai elemetare forme de bun simţ. Cum a aratat masa in urma lor? Perfect curată, ca şi când nimeni nu servise mâncare cu două secunde înainte. Cum ramane masa in 90% din cazul celor care mănâncă in restaurant/e? Dezastruos, ca intr-o cocină.
Repet, am văzut un spectacol care mi-a uns inima. Asta înseamnă să ai cei şapte ani de acasă, să îţi respecţi doamna de langa tine, doamna să-şi respecte dumnul de lângă ea. O căsnicie scoasă din şcolile vechi. Cele in care te învăţau sa îţi respecti soţia, adică sa te respecţi pe tine însuţi. Frumos....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu