Da, să fii angajat în Romania este un sport extrem. De ce? Simplu. Salariile sunt mizerabile. Unii patroni nu înțeleg un lucru esențial: ca să ai un angajat de calitate, care să-și facă treaba așa cum trebuie...trebuie plătit. Da, dragi directori și conducători de companii. Cât timp o companie are beneficii, are profit, acel profit nu cade din cer. Acel profit vine de pe urma unor activități umane, vine de pe urma unui angajat care aduce bani acelei companii. Discrepanțele sunt teribile. în toate domeniile. În toate: fie taxator, ospătar, vânzător, corporatist, profesor...etc. Efectul: majoritatea pleacă afară, în țară rămânând doar acei copilași care nu prea știu pe ce lume trăiesc. Acești copilași au nevoie de formare, care, evident, costă. Dar acest cost aduce beneficiu pe termen lung, un lucru pe care dragii de patroni nu vor să-l înțeleagă. Am ajuns la o concluzie tristă: partea umană e făcută terci de mentalități ieșite din noaptea minții. Nu mai există o colaborare: eu iți aduc profit, tu mă remunerezi in măsura acelui profit. Nu. Ești văzut ca o paria, un cerșetor care vrea mereu bani și măriri, care mereu are ceva de comentat, nimic care să-i convină. Nu, domnilor! Un angajat are datoria de a aduce profit companiei, iar matale, drag patron, ai obligația de a plăti așa cum trebuie acel lucru. Iar dacă nu ai angajați, după cum văd că e plângerea maximă în Romania, formează-i, trimite-i la școli, fă din ei un exemplu. Dar asta înseamnă să-ți pese de om și nu numai de bani. Aici e problema. Că omul e văzut ca o monedă. Am fost în Costinești. Angajații sunt niște copilași nevinovați, speriați de viață, care stau trei- patru luni, fac praf meseria, patronii fac bani grămadă, clientul e idiot și nu pune preț pe calitate...și uite așa ne batem joc de calitate. Așadar, angajatul român e varză, nu are curaj să-și ceară drepturile fără a sta cu frica-n sân că-i dat afară a doua zi. Este o vorbă: banul îți ia mintea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu