Hei, tu, cel care citești acum, câți oameni am ucis noi într-o viață?

Problema răului a început să fie  problema secolului. Foarte multe personalități, elitele gândirii mondiale, și-au spart creierii încercând să dibuiască  rezolvarea acestei dileme existențiale a omului: problema răului. Ca să fim bine înțeleși, eu nu fac parte din acele elite, asta pentru liniștea unora. Nu mă plasez în aceiași banca cu Pleșu sau Liiceanu, eu, un biet ospătar cu 100 de facultăți neterminate. Deci, ca să depășesc momentul de limpezire a apelor, sunt câteva aspecte  care mi s-au cășunat prin cap. Avantajul cititului: îți vin idei și introspecții. Și cășuneli.
    A apărut la modă o expresie des utilizată de limbajul Facebook-ului: etichetarea. A eticheta pe cineva. Trecută în viața reală, etichetarea arată cam așa: îți exprimi părerea despre o persoană, subiectiv evident, îi faci analize și dai simptomul: e bun sau rău!
   Ok, dar ce treabă are titlul cu discuția de mai sus? Are! Să mă explic. V-ați gândit vreodată că, printr-un simplu cuvânt, puteți ucide un om? Puteți face o crimă fără să știți? Când m-am gandit la subiectul ăsta, meditasem la spusele lui Cioran: dacă s-ar pune în practică tot ceea ce noi gândim despre cei din jurul nostru, pământul ar deveni un teritoriu înroșit de sânge și de crime. Ați auzit, de multe ori, această apreciere frumoasă: măi, îmi vine să-l strîng de gât pe Gogu. Aici fac o paralelă, mai ales  cu mediul școlar, prin simplu motiv că, o profesoară poate omorî sufletește și educațional un copil, spunându-i intr-un dezinteres total, chiar și fără să repete de multe ori: ”măi nemernicule, ești un prost care nu va reuși niciodată în viață. Vei fi un ratat!” Acel copil are toate șansele să fie un ratat. Gândiți-vă, el se va închide în sine, neputând a mai ieși din carapacea formată în urma acestor vorbe. Acasă nu va spune la nimeni, nimic. În familie, de multe ori ce se va întâmpla? Părinții îl văd mai malcom, mai retras. Habar n-au ce-i cu el. Tatăl îi mai trage una: ”măi copile, ce ești așa de nătărău și papă lapte? Stai toată ziua în casă. Vai de capul tău” Mama, în apărarea maternă, spune: ”lasă băiatul în pace! Lasă să fie cuminte. Nu vezi ce liniștit e? Of, puiuțul lui mama, vin-o la mama...” . Ambii părinți au ratat ținta perfect. Băiatul se va îngropa și mai mult în el însuși, iar într-o zi fatidică, după alte câteva cuvinte luate de la diverse persoane din anturaj, se va sinucide. S-a făcut un studiu. Un subiect e pus la EEG fără să știe ce urmează să i se spună. Apare o primă persoană, care e înștiințată în prealabil, dar fals, că subiectul din fața ei este un criminal notoriu, trebuind să-i aducă o injurie, cuvântul indicat fiind ”prostule”. Subiectul primește un ”prostule” in plin plex, ura persoanei  fiind pe bune. Rezultatul? Computerul a indicat o tornadă de forță 5 în creierul subiectului, suferința fiind foarte serioasă.
   Așadar, să revenim la acel copil, care încă nu a ajuns să se sinucidă. Crește mare și devine matur, dar foarte complexat. Te întâlnește pe tine și, fără să vrei, în mai multe rânduri îi spui cuvinte care dor, de multe ori spuse din neatenție sau ignoranță. Sau prostie! Sau din aflare în seamă. Sau ca să te dai mare în fața celorlați, umilindu-l pe acel om.  Apoi, după un an ai aflat că s-a sinucis. Te crucești și spui: frate, ce idiot, cum a putut face treaba asta? Acum o să ardă-n iad!  Pam-pam! Ai pus eticheta și pleci liniștit acasă, suni pe un alt amic, spunându-i: ”ai auzit ce-a făcut Gogu? S-a sinucis. Da, am auzit. Ce prost e!” Dar, oare, fără să ai idee, acele cuvinte ale tale spuse cu dispreț și ură la adresa amicului tău, nu se pot transforma în zgură, umplând și tu paharul cu acest reziduu acumulat încet-încet de-a lungul anilor? Acel gram de zgură provenit de la tine, să fie îndeajuns să încline balanța amicului spre nebunie și dorința de a pune capăt vieții? Să nu punem cazul extrem, cel de sinucidere. Dar un cuvânt spus aiurea, poate râcâi ca un cuțit inima omului, toată viața. Ce ne facem dacă sunt mai multe cuțite in inima omului? Stim cu toții acea vorba de duh: te iert, dar nu te uit! Dalai-Lama, spunea: dacă ar fi iubire, nu ar mai fi nevoie de morală.
   Ce ne invată religiile, in general: trezvie! Fii atent la ce vorbești și la acțiunile pe care le faci. Poți călca o floare rară dansând bucuros, fără să conștientizezi. Fii atent la pași, dar mai ales la vorbe. Ele se pot transforma în adevărate gloanțe. Să nu mai judecăm, pentru că o facem subiectiv, fără să știm cu adevărat ce se află în spatele acelei persoane, ce dramă se joacă în viața lui. Iar un om poate fi ucis, foarte ușor, sufletește! Acest lucru e cu adevărat o mare crimă, care nu se poate ierta.