Bă, dar proști mai sunteți!

Eh, vorba vine. Știți cum e: titlul atrage. Dar, este și un adevăr aici. Hai să ne gândim. Unui om îi venise dor de munte. Și se gândea în gândul lui gânditor să plece la munte. Cum? Cu ceva mijloc de transport. Dar când? Opaaaa....e, aici e baiul! Când? Când să ne mai bucurăm de viață? Nu poți pleca pentru că ești la muncă. Nu poți pleca pentru ca dai un jeg de examen. Nu poți pleca pentru că nevasta o doare-n cot. Nu poți pleca pentru că pe tine te doare-n cot. În generel, nu poți pleca pentru că ceva aiurea te reține. Munca e aiurea? Da, mai ales în Romania! Și uita așa viața se duce naibii, îmbibând-o cu frustrări și nereușite. Suntem proști? Suntem.
Te însori cu o țoapă/țop ( ăsta o fi masculinul?). Viața devine un calvar. Certurile devin o specialitatea a casei. Nu te desparți de ea. Nu cunoști motivul, dar mereu îți spui aceiași placă: hai, că poate va trece. Nu, nu va trece. O să fiți doi bătrâni frustrați, care se urăsc de moarte unul pe altul și care-și doresc moartea unul pentru altul. Suntem proști? Suntem.
Ai un salariu de mizerie, stai într-un oraș de mizerie, și totuși, nu rupi ușa. Rămâi încremenit în proiect. Nu poți ieși. Te uiți dimineața în oglindă, și îți spui: Dumnezeule, încă o zi de muncă! Fața, ușor, ușor se învechește, frustrările din matale se înmulțesc ca gândacii de bucătărie, ai vrea să te sinucizi dar gândul că, in altă viață, o altă muncă năucitoare te așteaptă, te face să te răzgândești rapid. Suntem proști? Suntem.
Sunt o serie de (in)acțiuni în viață care dărâmă. Viața, evident. Am folosit des cuvântul frustrare. Exact: el e principalul aliment cu care ne hrănim traiul. Într-o lume complet idioată, dezinformată sau lipsită de  caractere...unde ar trebui să te poziționezi, ca ființă? Să mergi să dai cu parul  în cap individului care ți-a secat creierul? Nu e frumos. S-o scuipi pe țoapa care te-a lăsat pentru cefosul cu merțan? Nu e frumos și ai putea lua și bătaie. Ce să faci? Și, neștiind mai nimic, alegi să stai căldicel: nici așa, nici așa. Mergi la muncă, pleci capul. Mergi acasă, pleci capul. Mergi pe stradă, pleci capul. Alo, doamnelor și domnilor, mai avem și noi puțină demnitate în noi? Sau lăsăm pe orice mârlan să ne jignească, să ne scuipe și să ne arate cu degetul? A spune verde-n față ce ai de zis, este  o crimă? Da, pentru unii este! Unora la place să pupe mai des decât o actriță de film porno, în fund(uri). Să se lase manipulați, să se lase prostiți. Unora le face plăcere să NU fie demni. Să se rateze existențial, chiar dacă sunt rezolvați financiar. Banii nu aduc demnitatea. Suntem proști. Suntem.  Să fie primit!