Că generația de copii a fost tâmpită nu mai e un secret. Toți știu asta. Factorii de decizie se fac că știu, se fac că fac ceva nefăcând nimic. Familia e tâmpită și ea. Că tinerii sunt analfabeți...de asemenea nu mai este un secret. Și nu vorbesc de un analfabetism în stilul clasic. Nu, acești copii nu mai înțeleg sensul cuvintelor, nu mai percep simbolistica din spatele cuvântului. Se uită la tine ca boul la poarta nouă. Dar ce să ceri de la un copil când părintele habar n-are să scrie corect? Nu cere nimeni să fii întrupat în Pruteanu, dar nici să-ți bați, conștient!, joc de limba română. Cum se face educație unui copil: prin puterea propriului exemplu. Dacă un tată, de exemplu, nu a pus niciodată mâna pe o carte, măcar așa, la vrăjeală, cât să vadă plodul, dacă în casă se ascultă cea mai proastă muzică, dacă plodul poate face ce vrea fără pic de opreliști, dacă ...dacă...Atunci, mă întreb, cum se poate educa un copil când familia e tâmpită? Și nu mă refer la familiile de la țară, care, vorba aia, nu au acces la cultură.
Un caz pe care l-am auzit de la un amic: un profesor cere elevilor să aducă o găleată cu curent. Trei sferturi au ridicat mâna cerând să facă treaba asta. Profesorul se șochează. Repetă. La fel. No comment! Tot mai mulți sociologi spun că plozii nu mai sunt în real: ei trăiesc în online. Capacitatea lor de a fi atenți se reduce semnificativ, oameni numai buni de manipulat. Niște viitoare legume. Nu mai spun de mâncare, o haleală plină de E-uri, care, de cele mai multe ori, afectează exact gândirea și capacitatea de a mai fi receptivi în real. Să nu mai povestesc de desenele animate. Părinți care-și uită plozii în fața Tv-ului, deranjându-i deranjul copilului care deranjează deranjul din creierul lor. Pesimism? Nop! Dacă ar fi numai atât...Oricum, somn ușor în continuare. O să creșteți pe lângă voi, dragi părinți, niște viitori condamnați la viețuire! Să fie primit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu