joi, 9 iunie 2016

Mă droghez, beau...sunt happy!!!

Nu, nu sunt eu cel care a spus asta, chiar dacă am cochetat și eu, în trecutul meu glorios, cu astfel de probleme existențiale. A spus-o un copil prins de poliție, după ce era făcut praf de droguri. De alea serioase, nu glumea prichindelul. În Neamț, de exemplu, 1 din 10 puști s-au drogat. Asta-i pe lista ăstora de la centru. Dar, vă asigur, ea este cu mult mai terifiantă. Copiii se  droghează în draci. Școlile sunt pline de drogați, droguri și alcool. Este o problemă de timp ca puștiul tău să-ți spună cu ochii împăienjeniți: mă droghez, beau...sunt happy. Atunci să vezi distracție.
Măi, până la urmă mă întreb, unde Dumnezeu sunt părinții? Când vezi că statul e depășit în a da protecție copiilor, de ce nu intervin părinții? De ce nu se adună în hoarde și să meargă la  Insepectoratele Școlare, acolo unde se doarme foarte bine pe niște salarii frumușele? Degeaba, tu, ca părinte, dai vina pe sistem după  ce-ți vezi plodul în ultimul hal! Degeaba dai vina pe sistem dacă tu, ca părinte, nu te interesezi de situația lui, crezând că al tău copil n-o să fie atins de acest flagel. Și dacă vi fi atins de el? Ce te faci atunci? Cum gestionezi situația, fiind puțin cam târziu? Școala, din păcate, a ajuns un loc în care se vinde moarte. Școala a devenit o colectivitate de violență, cu profesori depășiți și prost instruiți fără a avea elementara vocație spre a putea educa și construi viitorul unui tânăr . Un profesor poate scoate din mocirlă un elev foarte simplu. Dar, cei 26 de ani au destructurat total sistemul de invățământ, disoluția lui fiind foarte profundă. Situația e dramatică , iar absolut nimeni nu face nimic. Pe mine mă șochează această lipsă de atitudine a părinților. Ratarea copiilor este în mâna directă a celor de acasă. Părinții se fac principalii vinovați de situația actuală. Si e doar începutul. Căscați ochii bine: sunt copii voștrii. Nu-i lăsați să moară! Mai ales sufletește.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu