Mania de a ne irosi viața.

Un celebru judecător american ,spune: majoritatea căsniciilor se rup din cauza unor nimicuri, unor fleacuri. Defetismul de care dăm dovadă, de cel mai multe ori, ne poate costa scump. In primul rând, noi oamenii nu suntem conștienți că viața noastră e extrem de limitată, că nu știm ce ne așteaptă peste câțiva ani, câteva zile sau câteva ore. Ne aventurăm in preziceri și în planuri fanteziste, uitând pur și simplu să trăim. Ne îngrijorăm peste măsură că șervețelul de pe masă nu se asortează cu fața de masă, că tapetul nu se potrivește cu așternutul de pe fotolii. Am uitat să ne mai bucurăm, robotizându-ne, transformându-ne viața in zeci de situații incomode, de momente de nervi, de surescitare, toate provocate prin exagerare. Se cunoaște deja că majoritatea bolilor survin pe fond emoțional, diabetul fiind unul din exemple. Medicina, din păcate, nu a învățat că un element important în refacerea organismului deteriorat, avariat e aflarea cauzei, problema care a dus la declanșarea bolii. Ea poate fi diversă: o căsnicie cu probleme, un job frustrant, dorințe neîmplinite, strategii ratate. Toate acestea, amplificate zi de zi, duc la ruperea echilibrului. Un bolnav, pentru a nu muri, trebuie să învețe a trăi din nou. Medicul nu îți va spune niciodată treaba asta. Ți se va da verdictul, lista de medicamentație și eventual un regim alimentar. Partea psihologică rămâne la mila Domnului. Dacă ești o fire apocaliptică, moartea o să bată la ușă într-un termen foarte scurt și sigur. Din păcate, nimeni nu mai analizează cauzalitatea problemelor: ok, frate, am dat-o în bară aici. AM cancer. Ce-i de făcut? Te interoghezi, stai cu tine de vorbă, calm, așezat și profund. În aceste cazuri de boală extremă, e bine să  faci chestii pe care nu le-ai făcut niciodată, din lene sau din ocuparea timpului cu fleacuri. Am cancer, deci nu voi mai trăi mult. Ce ar fi să fac turul țării pe bicicletă? Am vrut mereu să fac treaba asta, dar mereu am găsit motive de a amâna. Acum nu am cum să mai amân, moartea bătând deja la ușă. Sunt mii de cazuri de oameni care s-au vindecat de boli grave, pur și simplu începând să trăiască, să fie atenți la fiecare zi pe care le-o mai dă Dumnezeu. Și au învins. Dacă mergem în spitalele noastre, oamenii sunt de o deznădăjduire cruntă, patologică; stări de disperare, de nevroze și spaime. Pentru ei viața s-a transformat într-un calvar, într-un iad. Ei nu mai trăiesc.
Așadar, pt a supraviețui aceste lumi nebune de azi, trebuie să învățăm a trăi din nou.