Soacra, ISIS la pătrat.

7 dimineața. Se aude un suav bătut în ușă, ceva în genul administratorului venind în a treia lună de neplată a întreținerii. Te uiți instinctiv pe vizor, chiar dacă în sânge știi sigur cine e: mama-soacră. Zeița  războiului. Îi observi mecla acră, ca o murătură ungurească, ochelarii pe vârful nasului, fața atotștiutoare: nu ai cum s-o păcălești! Chiar dacă nu ești acasă, ești! Te întrebi agonic: Doamne, ce vrea? Nu te cheamă șeful la muncă, crezi că dormi mai mult, dar, vorba lui nea Iohannis: ghinion, frate! Mi-ai luat fiica, suportă-mă! Nevasta strigă instinctiv: cine e, deși știe foarte bine. Îi soptești strigând: trage, dragă, ceva pe tine, nu sta așa despuiată. Te șochezi de ce scoți pe gură, parcă intrând în rolul soacrei. Nevasta, neavând ce face, își trage capotul pe ea, dar ghinion, din nou: unele părți sunt prea la vedere. Se uită suspectă prin casă, după un sac. Nu găsește. Apelează la trening. Dragă, nu mi-ai văzut chiloții? Pe fotoliu, dragă, și ia-ți și sutienu' ăla de acolo. Mai descoperi, pe lângă sutien, și chiloții soțului. Ia-ți și tu chiloții pe tine, strigă femeia deja transpitrată. Te uiți și realizezi consternat că ești un Adam pricăjit, stând în fața soacrei. Noroc că te desparte de ea ușa. Fugi repede, dar tiptil, iți tragi textila invers. O lași așa, ce mai contează, chiar dacă la un moment dat te va jena ceva. Dar e lucru neînsemnat față de soacră. Cauți, pe lângă textila luată invers, și ceva nădragi. Când îi cauți, nu găsești, parcă au intrat în pământ. Ce faci dragă, mi-ai luat pantalonii? strigi disperat la nevastă. Ea nici nu se gândește să renunțe la ei: primii găsiți, primii luați. Deschizi dulapul, dar din mormanul de haine nu iți cade la mână niciun pantalon. Blestemați să fiți!!!! Te salvează nevasta, oferindu-ți salvator o pereche de pantalon-izmană. Arăți penibil, dar ce mai contează? Soneria sună din nou. Taifunul nu se mai poate ține mult în frâu. Ultimile textile se pun pe personaje, unele mai strâmbe, unele care stau ca pe umeraș, dar pielea e acoperită. Faci patul repede, rușinat că dormi cu nevastă-ta, deschizi ușa si îi faci loc dulăului, zâmbind anemic, ca un bolnav epileptic. Generalul spune un ”bună dimineața” ca din butoi, inspectează rapid casa, ochii de soacră având raze x plus că poate observa și materia cuantică. Am venit să văd ce faceți. Sunt doar în trecere.Mai faceți și voi patul ăla,că nu stiți niciodată când vine un musafir! zise dânsa .S e întoarce dreaptă, ca Vlad Țetepeș, și iese pe ușă. Cei doi rămân pironiți, cu gura căscată și inima undeva la parterul blocului. El sare ca un cowboy la ușă și o închide de zece ori, chiar dacă ea se închide doar de două. Limba yalei s-a făcut de 3 metri, perforând peretele, închizând și ușa vecinului. Instinctiv, cu frica încă în sâni, cu jena textilului pus invers, aranjează patul. Nimeni nu mai poate dormi: nu se știe când vin musafirii!
Pamflet, evident! Cine se regăsește în poveste....nasol! :D