Hai părinte, dă-i bice!

    Se spune ca Biserica este intruchiparea cerului pe pamant.Oare? Intrând intr-o zi in Biserica, spre umila cerința a cerebelului de-a se relaxa, de-a contempla la pacatele facute zilnic c-o deosebita ardoare, dau peste niste sâni foarte bine conturati de siliconul plătit de individul plin de bani, arătați cu mandrie la vedere in fata unui parinte care incerca sa evite cu privirea cei doi munti de silicon, care tronau in fata lui si a Sfintilor. Sfanta taina a cununiei. Dar pentru cine sa fie sfanta? Eram in Sfanta Biserica ca sa ma rog pentru propriile mele pacate. Insa, latura pamanteasca din mine a invis. Asta datorita si spectacolului inexpresivitatii fețelor prezente pentru juramantul de credinta, in care oricum nu credeau sau nu credea nimeni din cei prezenti, inclusiv parintele. Ma uitam, uimindu-ma cu cat eroism duceau chinul sederii in acel loc, pe care-l considerau doar o gaselnita, doar un ritual care se solda c-o hartie, inca una dupa cea primita din partea statului. rimasa de pe fata mirelui spunea tot. Stupoarea miresei sa manifestat fara pic de rezerve atunci cand individul ciudat, cu rasa colorata,le-a legat mainile."Fratioare,ce faci,bre?" parca o aud spunand, umflandu-si cele doua entitati siliconate, Intr-o disperare nedisimulata. Gandul ii fugea deja la veselii lautari, care-i vor binecuvanta auzul. Corul care incerca sa tina isonul lautarilor, o plictisea ingrozitor. Dupa jumatate de ora, eroismul actritei in rol de mireasa disparu cu desavarsire. Cele doua picioare nu-i erau de ajuns pentru a se putea muta unul pe altul. Avea nevoie de cel putin cinci. Privirea ei, care cauta cu disperare sustinerea barbatului, se uni bineplacut, realizand simbioza disperarii. Ultima reduta cazu, reduta nasilor, care au inteles perfect disperarea mirilor, o boala contagioasa, transmisa rapid si lor. Torpila transmisa de parinte prin cuvintele: Domnlui sa ne rugam! au ucis si ultima farama de rabdare. "Inca o rugaciune"? Disperarea cuprinzand pe toti cei prezenti, revoltand pana la greva generala neuronii nasului si a invitatilor. "Hai parinte,da-i bice" au fost cuvintele stoarse din puroiul de nerabdare, care exploda cu putere termonucleara, un tzunami dupa cutremurul produs in propia-i fiinta, depasita de lupta nedreapta dusa pana in acel moment. Nu am fost uimit. Am fost pregatit de aceasta ultima lovitura a nasului, prin simpla privire a infatisarilor destul de hidoase, mai ales in lumina lumanarilor. Transfigurarea lor, lua tente aproape caraghioase. Am vazut uratenia celeilalte lumi, cosmetizata de rimelul manelizat, c-o masca colorata, mediocra, rupta de elementul uman. Nimeni nu este format sa fie bisericos, ar fi prea frumos. Asta presupune luptă, pe care o inveți în timp. Însa, nesimtirea pare sa fie noua religie, noul zeu, noua identificare, noul cod de conduita. Homo manelis, este tot mai prezent, isi face simtita prezenta oriunde. 25 de ani salbatici plus altii 50, au facut din bietul om o entitate lipsita de cele mai elementare valori. Se poate mai rau? Nu sunt un profet, dar imi permit sa fac una: este abia inceputul. Restul sunt doar cuvinte, cuvinte care murdaresc. Pace vouă!- text scris in 2013