Țara lu' Neumarkt. Poveste cu nesimțiți.

    Nu știu cum să vă spun, dar suntem jegoși. Al naibii de jegoși. Se face că suntem în țara PET-urilor și pungilor de plastic. Să iau, ca exemplu, șoseaua dintre Oravița și Timișoara. La ieșirea din Oravița, imensul câmp din stânga șoselei (dacă se poate numi șosea), ca într-un decor apocaliptic, tronează prin copăcei și boscheți un frumos decor de pungi și ornamente plasticate, duse de vânturi, de timp și de nesimțire. În cazul mai sus menționat, nu mai putem spune că au venit oltenii să planteze acele frumoase pungi(milioane!). Bun, las deoparte faptul că acolo ar fi trebuit să fie o cultură de porumb sau altele de-ale gurii. N-are rost! Oamenii au devenit foarte domni și nu-și mai murdăresc mânuțele. Să le fie de bine!
    Timișoara. Oraș cu pretenții de capitală europeană(sic!). Cum în oraș tronează un primar de excepție (glumesc,evident!), gunoaiele fac parte din decor. Nu mai deranjează pe nimeni. Să ne înțelegem: în centru, pe unde defilează domnia sa, curățenia e maximă, Poliția Comunitară e exemplară (lăsând deoparte faptul că păzesc un pasaj, fapt unic în lume, cred), totul e frumos. Cum ieși din centru, PET-urile stau ca niște ostași nemuritori, gata să atace omenirea și s-o răpună.        Timișoara - Deva. Un traseu frumos, cu peisaje de excepție. Problema e cam așa: nu prea le vezi- pe ele, peisajele-de PET-uri și pungi. Dumnezeu a făcut universul infinit. Fals! Gunoaiele din Romania sunt infinite. Am întrecut creația divină. Acum vine întrebarea legitimă: câtă nesimțire poate să (mai) zacă în român? Oriunde te învârți, dai de gunoaie. Peste tot, prin păduri, la șes, pe vârful Omu, pe fundul Marii Negre, în depresiuni, in rezervații, pe zimbrii, în zimbrii, în fântâni...oriunde dai de un PET, de o pungă , de o plasă cu Lidl, de o sticlă de Stalinskaia (goală), de niște mortar, cărămizi, câini, motoare, rachete balistice, submarine, părți din turnurile WTC, pisici, reni, crocodili și toate animalele pământului moarte, fosilizate sau vii.
   România se află sub un sarcofag de plastic, mai ceva ca sarcofagul Cernobâlului. Dar recordul îl bate berea Neumarkt. Este omniprezentă. Pe raftul oricărui magazin, dugheană, munte, mare, câmpie, râu, ram, frunză, aprozar sau pompă funebră. Cât timp îți spală și îmbracă mortul, dai o dușcă rece de bericică. Puternică și amăruie! Fie ca îngropăciunea să fie mai veselă! Vai de noi! Lăsăm copiilor doar dezastru, putoare, duhoare, mortăciune. În halul în care a țara asta, așa e și sufletul nostru. Murdar, împuțit și coclit. Să fie primit!