Am ajuns la spital : doriţi un coşciug?

La muncă.  Ce bine sună : la muncă. E o vorba: numai tractoarele muncesc. Să trecem peste. Geoargiu-Băi. O colegă dă să moară. Mi, e rău, au,au!  Ce facem? Evident, 112. Toate bune şi frumoase, o sa trimitem o ambulanţă. Vine ambulanţa. Ea si doar şoferul. Un medic ceva? Nu avem!răspunde încurcat şoferul. Ok, aia e, hai la drum. Ambulanta mai puţin si se dezmembra. Aia e.  In timp ce soferul făcea drifturi, îi cade pe cap colegei mele trusa de prim ajutor, adica o geanta imensă. Poc!  Am crezut ca, i face omletă capul.  Nu era omleta, erau doar niste ochi.  Ochii ei ieşiţi din orbite. Te doare? Nu, mor de placere,veni răspunsul.  Atunci e bine. După un drum prin deşertul Sahara, ajungem la spitalul Orăştie.  La urgenţe.  Impropriu spus urgente. O cameră insalubra,cateva paturi antice (cred ca le luase de la Sarmizegetusa. Decebal dormise pe ele), o tanti care nu prea ştia de ce se află acolo. Am ajuns!ne spune soferul. Doamne ajută.  O car pe colega, pt ca ceream prea mult un căruţ. Ajungem la urgente. Sunaţi!  Sun.  Nimic.  Sun din nou. Mormânt.  Ăsta sigur e spital? După câteva rateuri, raspunde cineva la interfon: mda!...veni raspunsul. O urgenţă, zic eu.  In ce problemă? Aici m am blocat. Deschide-ţi, va rog, si vă veţi lămuri. Imediat, zise acea tanti.  Acel imediat, e acel timp care nu are sfârşit. poate dura oricât. După un imediat aproximativ, apare tanti. Spuneţi!  Colega mea se simte rău. Ce are? Păi nu știu, de asta am venit aici. Poate e răcită. Dacă e caz grav, mergeţi la Deva. Păi nu vreţi sa vedeti daca e un caz grav? Mă rog, poftiţi!  O pune pe pat, o intreaba daca nu e gravidă, ce simte. Mda...spune tanti. Are cu stomacul. A mâncat ceva. Maine o sa fie bine.  Îi fac un calmant. Îi vâră acul in trânsa, calmantul intră in vene, o amorţeşte, deci e bine.  Gata? Gata, mergeţi acasă.  Plecăm.  A doua zi si mai rău. Toate analizele bune, ea moare. De la neuro, la gastro, la gineco, la pneumo...toate.  Filme peste filme, parca eram Studiourile Mediapro. Nu ştim ce are. Un raspuns care te descumpanea. Ok, zic eu. Cum am fost prin China, stiam de acumpuctura. In trei şedinţe o pune pe colegă pe picioare.  Ce a avut? intreb eu. Dezechilibru energetic.  Pam-pam!  Deci, mergi la spital. Dar fă-ţi si o programare la pompele funebre.  Nu se ştie niciodată.  Intre timp, noi platim in continuare sănătatea. O batjocură totală. Mizerie, indiferenta si neprofesionalism. Nu pot generaliza, dar cam asta e situația. In spitalele mici, orăşeneşti...e dezastru. Măcelărie. Sa fie primit.